Descriere referat

| Referate lucrari | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Tranzitia...Ce este tranziţia? Daca am întreba un român obişnuit ‘Ce este tranziţia’ ,probabil primul lucru pe care îl va face va fi să strâmbe din nas, iar apoi va răspunde ‘Priviţi în jur; asta e tranziţia’. Si poate că este de înţeles dezamăgirea sa la auzul cuvântului tranziţie; după unsprezece ani de tranziţie el vede că lucrurile tot nu merg bine, locul său de muncă este nesigur, puterea de cumpărare scade continuu, scandaluri de corupţie ies zilnic la iveală, băncile şi fondurile de investiţii apar şi dispar, dezordinea pare practic să domnească. El ştie că după o perioadă de tranziţie urmează o perioadă prosperă, de creştere economică, de dezvoltare în toate domeniile, deci o perioadă în care viaţa lui se va îmbunătăţii; şi totuşi în România după mai bine de zece ani de la ‘marea schimbare’ nivelul de viaţă nu a crescut şi nici nu pare că ar putea creşte în următoarea perioadă.Si atunci ‘la ce bună tranziţia’?
Într-adevăr în România actuală oamenii nu prea au de ce să fie mulţumiţi.Una din marile probleme o constituie instabilitatea legislativă, politică.De fiecare dată, la început de mandat, guvernele care s-au perindat pe la conducerea ţării au promis multe, au anunţat mari schimbări, dar după o perioadă nu prea lungă de timp au fost nevoiţi ‘să dea înapoi’.Populaţia a fost dezamăgită de prea multe ori de conducătorii săi, astfel încrederea ei în aceştia a scăzut drastic (acest fapt s-a observat din plin la ultimele alegeri locale şi generale). O altă mare problemă a românilor o reprezintă ‘reforma economică’ cu a ei componentă principală ‘privatizarea’.Despre reformă economică se vorbeşte din ’90 şi continuăm să vorbim şi acum de necesitatea realizarii ei; cât despre ‘marea privatizare’ , care a stârnit atâtea controverse, mai bine nu mai discutăm. Dacă am arunca o privire asupra sistemului bancar autohton (banci falimentare, credite preferenţiale, banci susţinite cu bani publici, sedii extravagante şi lipsă de lichidităţi în acelaşi timp etc.), nu prea am avea de ce să fim mulţumiţi nici acum.Si poate că, totuşi, cetăţeanul ar fi ceva mai mulţumit şi ar mai trece cu privirea peste toate aceste probleme, dacă nivelul său de viaţă ar fi măcar undeva aproape de nivelul celorlalte ţări foste comuniste (Cehia, Polonia, Ungaria);însă şi aici suntem cam pe ultimul loc in Europa.
Pe fundalul acestei prelungite perioade de tranziţie, ce a generat treptat un pesimism generalizat mai ales în rândul populaţiei tinere (fapt deosebit de grav), se aud tot mai multe voci ce spun lucruri de genul : ‘M-am săturat de România!’, ‘Vreau să plec.Aş face orice pentru o bursă sau un loc de muncă afară!’, ‘Dacă aş putea pleca nu mai m-aş întoarce niciodată în România!’.
Despre tranziţie se discută de mai bine de zece ani şi, cu toate că, poate, o astfel de discuţie nu mai prezintă chiar un mare interes, am ales aceasta lucrare pentru că şi eu m-am săturat de tranziţie (nu de România).Am încercat astfel să-mi explic mai întâi mie acest fenomen, pentru a putea apoi să mai atenuez din pesimismul celor din jurul meu.
Cred că toate aceste simptome alarmante ale situaţiei actuale care care ne sperie atât de tare, ar fi bine să le privim nu ca pe nişte simptome ale morţii, ci mai degrabă ale naşterii.


























Capitolul 1

TRANZIŢIA.POLITICI MACROECONOMICE ALE TRANZIŢIEI

1.1 TEORII ALE TRANZIŢIEI

Tranziţia constituie unul dintre cele mai importante evenimente economice petrecute la sfârşitul secolului tocmai trecut.Chiar dacă nu a fost elaborată încă o teorie economică a tranziţiei, există deja preocupări în acest sens.Desigur, un astfel de proces, deosebit de complex, cu multiple implicaţii nu numai în domeniul economic, dar şi în cel politic, social, uman ş.a., poate fi abordat din perspective diferite, de pe poziţii teoretice şi ideologice distincte, chiar divergente.
In ceea ce priveşte abordarea lui de către economişti, aceştia au încercat, de regulă, să extindă teoriile deja elaborate la noile fenomene apărute în cursul tranziţiei.Cele două curente de gândire, predominante astăzi, nu se deosebesc atât în ceea ce priveşte modalităţile de interpretare a tranziţiei, cât mai ales a politicilor recomandate pentru a introduce şi orienta tranziţia la economia de piaţă.
Astfel curentul “gradualist ” demonstrează necesitatea unei secvenţialităţi a reformelor, spre deosebire de celălalt curent de gândiren, numit al “terapiei de şoc“ sau “big bang”, ai cărui adepţi consideră oportună introducerea imediată a tuturor reformelor implicate de tranziţia la economia de piaţă.
Rezultatele practice obţinute de diferite economii aflate în tranziţie, fiind atât de fragile şi puţine, nu permit o apreciere comparativă de principiu asupra politicilor şi strategiilor recomandate de cele două şcoli.Se observă, totuşi, faptul că, dacă, în prima perioadă, majoritatea ţărilor în care a debutat tranziţia au optat pentru terapia de şoc (cu excepţia Ungariei şi Cehiei), treptat ele au abandonat programele care fuseseră elaborate pe această bază şi au trecut la eleborarea şi aplicarea unor programe şi strategii gradualiste.