ASE Studiu de fezabilitate
Descriere referat
| Referate lucrari | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM
Modernizarea structurilor economice, ale producţiei şi serviciilor şi ale factorilor de producţie aferenţi, constituie una din problemele esenţiale ale trecerii la economia de piaţă. Aceasta trebuie privită ca o activitate de lungă durată, ce necesită importante eforturi materiale, dar şi un puternic impuls intelectual, concentrarea acţiunilor într-o concepţie generală, strategică de ajustare structurală pe lunga perspectiva.
Studiile de fezabilitate pe care agenţii economici au obligaţia de a le întocmi în cel mai scurt timp conform H.G.64/1991 au scopul principal de a fundamenta deciziile tehnico-economice la nivelul acestora luând în considerare implicaţiile asupra activităţii proprii ca şi cele asupra ansamblului general în care se vor desfăşura.
Desigur că studiile de fezabilitate nu sunt un scop în sine ele trebuie privite ca sinteză a gândirii tehnice şi economice (încheiată cu analiza economică şi financiară ce face obiectul acestei lucrări), ele trebuie integrate într-un proces interactiv, deoarece vor fi reluate la câţiva ani, destinat să propună program de producţie, de investiţii, perfecţionări tehnologice şi înnoiri de echipamente cu scopul de a minimiza cheltuielile totale şi în acest mod de a spori venitul net (profitul) întreprinderii, asigurându-i totodată autofinanţarea dezvoltării viitoare.
Studiile de fezabilitate se situează într-o poziţie centrală în cadrul acţiunilor privind trecerea la economia de piaţă ilustrată în schema următoare:
evaluare studii
patrimoniu fezabilitate
restructurare
privatizare
Aşadar, studiile de fezabilitate sunt strâns legate de evaluarea patrimoniului şi de restructurarea activităţii agenţilor economici deoarece în cele mai dese cazuri ele se vor ocupa de modernizarea, retehnologizarea şi dezvoltarea întreprinderilor existente cu scopul final de a se trece la privatizarea acestora în forma care se va dovedi indicată.
Studiile de fezabilitate întocmite de agenţii economici vor trebui sintetizate pe ramuri cu scopul stabilirii priorităţilor soluţiilor de dezvoltare "pas cu pas" domeniilor în care apare necesară colaborarea externă, achiziţionarea de licenţe pentru produse şi tehnologii, obţinerea de echipamente ori pătrunderea pe piaţa internaţională.
Evaluarea patrimoniului agenţilor economici împreună cu studiile de fezabilitate constituie activităţile tehnico-economice care preced privatizarea, aceasta fiind susţinută şi de pregătirea juridică respectiv de legile şi decretele aprobate în 1990 şi 1991. Toate acestea au avut la bază concepţia ca în perioada de trecere la economia de piaţă rolul statului trebuie să fie puternic cu deosebire pentru a asigura demarajul dezvoltării economice, protecţia socială şi menţinerea nivelului de trai ca şi creşterea nivelului de cultură a populaţiei.
Intervenţia statului este justificată şi de faptul că în această perioadă el rămâne cel mai important proprietar al mijloacelor de producţie până la definitivarea acţiunilor de privatizare, dar şi faptul că are cea mai ridicată pondere a cheltuielilor în produsul intern brut.
Plata via SMS
Pentru a putea downloada acest referat, trebuie sa trimiteti un SMS la numarul 1277 cu textul TXT REFERATE 5302. Veti primi raspuns un mesaj care va contine un cod, pe care va trebui sa-l introduceti in casuta de mai jos.
Costul unui mesaj este de 3 EUR + TVA valabil in retelele: Orange, Vodafone, Zapp
Plata via PayPal
Cumpara referatul ASE - Studiu de fezabilitate prin intermediul procesatorului international de plati online, PayPal.
In urma cumpararii referatului prin intermediul PayPal, veti primi codul pentru descarcarea acestuia la adresa de e-mail pe care o veti folosi in momentul platii online, in cadrul PayPal
Descarca referat
| 27 descarcari | 881 afisariReferatul ASE - Studiu de fezabilitate - lucrari pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.
Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.
In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.
