| Referate istorie | Bac 2008 istorie| Recomanda unui prieten

Afirmarea conştiinţei naţionale în Transilvania
la sfârşitul secolului XVIII

În anul 1762 structura demografică a Principatului Transilvaniei era compusă din 66,46% români, 21,62% maghiari, 11,72% saşi şi alţii. Precum rezultă din aceste procente comparative majoritatea absolută a populaţiei era formată din români.
Un recensământ din anul 1767 enumără următoarele categorii sociale: magnaţi, cu 262 familii; nobili de rând, 25947 familii (primipili secui, boieri români din Ţara Făgăraşului şi alţii); saşi liberi, 18364 familii; unguri liberi, 5533 familii; secui liberi 7866 familii; români liberi 14678 familii; orăşeni 11865 familii. Pătura cea mai largă a populaţiei era constituită din 107945 de iobagi – în mare parte români – şi 45495 familii de jeleri.
Trecând peste aceste realităţi demografice, etnice şi sociale, dispoziţiile codurilor de legi “Approbatae constitutiones” (1653) şi “Compilatae Constitutiones” (1669), temelii juridice ale feudalismului ardelean cuprindeau pentru români dispoziţii discriminatorii, asigurând în schimb “naţiunilor“ (nobilii maghiari, saşi şi secui) şi religiilor (catolică, reformată, luterană şi unitară) privilegiate prerogative ca şi puterea politică în stat; ele excludeau astfel de la viaţa publică sau politică pe românii din Transilvania, care formau majoritatea absolută a populaţiei. Dieta, organ nobiliar, era formată numai din cele trei naţiunii privilegiate.