Descriere referat

| Referate jurnalism | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Jurnalismul este de multă vreme înţeles ca “ochiul publicului”. Jurnaliştii prezintă publicului informaţii, analize, comentarii, fapte diverse, raportează publicului, dar îl şi reprezintă, vorbeşte în numele lui în arena publică. În acelaşi timp, jurnalismul are misiunea de a reprezenta publicului realitatea exterioară.
Jurnalistul nu este, până la un punct, decât un povestitor, un creator, afirmă şi John Langer, în volumul Truly Awful News on Television. Ba, mai mult chiar decât un creator, jurnalistul îşi asumă acum rolul unui factor de actualizare a miturilor, în sensul pe care îl dădea acestui concept – mit – filosoful francez Roland Barthes. A mitologiza, devine astfel, un mod de a explica lucrurile, de a crea înţelesuri, semnificaţii, înlăturând complexitatea actelor umane.
Un alt punct de interes în cercetările actuale îl reprezintă relaţia dintre rolul jurnalistului şi exerciţiul puterii şi al controlului. Un număr de specialişti britanici avertizau încă din 1987 asupra pericolului instaurat de noul jurnalism şi noii jurnalişti – o elită deviantă, care asigură, prin promovarea unui comportament plin de articulaţii, funcţionarea tuturor sferelor organizate ale societăţii. În aceeaşi direcţie, americanul David Barsamian se referă la jurnalişti ca la “stenografi ai puterii”, identificând chiar elementele necesare creionării unui model intitulat “pudel-stăpân”, în absolută discordanţă cu modelul jurnalistului "câine de pază" al societăţii, luptător împotriva corupţiei, a injustiţiei şi abuzurilor.
Varietatea modurilor de abordare a subiectelor, multitudinea de perspective care se impun pentru descrierea cât mai conformă cu realitatea a faptelor de presă nu împiedică totuşi o tipologizare a modelelor de jurnalism. Vom proceda la enumerarea şi definirea lor după lista lui C.-J. Bertrand.
• Jurnalismul de opinie – urmăreşte doar să convingă, nu să informeze, astfel încât proprietatea factuală poate fi şi este neglijată.
• Jurnalismul literar – preocupat mai mult de a face simţită realitatea, decât de a o face înţeleasă.
• Jurnalismul de reportaj – bazat pe exactitatea faptelor, pe observaţie şi prezenţa la faţa locului a reporterului, în opoziţie cu jurnalismul partizan.
• Jurnalismul de anchetă – tip de jurnalism prestigios şi foarte apreciat, care incumbă costuri ridicate şi riscuri la fel de mari; căutarea informaţiilor, investigaţia - documentarea, aşadar, – sunt esenţiale aici, iar perioada de timp necesară diferă foarte mult, de la caz la caz, dar este, oricum, mult mai mare ca perioada solicitată de celelalte tipuri de articole.
• Jurnalism de interpretare (de comentariu) – mizează pe explicarea faptelor, şi mai puţin pe informarea asupra lor şi necesită reporteri specializaţi.
• Jurnalism de serviciu (utilitar) – oferă informaţii utile din diverse domenii de interes imediat, precum starea vremii, cursuri de schimb, programul farmaciilor, al spitalelor, al cinematografelor, adrese etc.
• Jurnalism instituţional – tip mascat de publicitate deseori, în care instituţiile furnizează presei informaţii favorabile despre ele; jurnaliştii trebuie să verifice întotdeauna aceste informaţii şi să informeze opinia publică acolo unde există neconcordanţe.
• Jurnalismul popular – rolul informativ este abandonat aici în favoarea celui provocator, senzaţionalist, corelat cu o prezentare grafică atractivă (titluri mari, ilustraţii incitante) şi cu un limbaj mult simplificat.
Organizarea textului jurnalistic este orientată, în viziunea lui Dumitru Irimia, după două principii ale comunicării estetice: sugestivitatea şi verosimilul.
Orice text jurnalistic încearcă să se apropie de aceste principii prin diverse mijloace tehnice (de redactare) şi stilistice. Printre modalităţile tehnice se numără şi legile proximităţii care contribuie la valorizarea unei informaţii.
Proximitatea temporală preferă faptelor din trecutul apropiat (adică celor care au avut loc deja) pe cele din viitorul apropiat (ce urmează a se petrece). Abia apoi pe cele din trecutul îndepărtat. Dacă vorbim de cutremure, cel din 1977 este deja trecut îndepărtat. Într-un articol pe această temă, vor fi reamintite doar cele din ultimii zece ani. Cutremurele din 1977, 1940, 1870 pot figura într-un chenar (o fereastră) separat(ă), dar nu vor face parte din corpul articolului.
Proximitatea spaţială. Un eveniment este cu atât mai interesant pentru public cu cât s-a petrecut mai apropiere de el. Aceasta deoarece oamenii au aproape întotdeauna tendinţa de a se substitui/identifica cu cei direct implicaţi, de a trăi evenimente care nu le aparţin şi pe care le vor încadra apoi în propria experienţă. Or, este mult mai uşor de realizat acest lucru dacă decorul şi actorii sunt cunoscuţi. În acest sens, un accident din Iaşi va fi diferit perceput de locuitorii din această localitate faţă de cei din Bucureşti sau Paris.
Proximitatea socială se traduce preponderent prin colectivitate, prin apartenenţa la un grup social, religios, politic, profesional, cultural etc. O eroare judiciară la Braşov ar putea deveni o ştire în presa din Germania cu condiţia ca una dintre victime să fie de naţionalitate germană. Dacă aceasta mai este şi o persoană publică, ştirea ar putea deveni articol.
Proximitatea afectivă (sau interesul uman) este corelată cu instinctele vitale ale omului şi impune abordarea unor subiecte precum: viaţă, moarte, suferinţă, sexualitate, droguri, violenţă, securitate socială etc.
De asemenea, o ştire va avea o valoare mai mare (newsworthiness) dacă persoanele implicate sunt foarte cunoscute (de notorietate) şi dacă evenimentul e neobişnuit (raritatea). Astfel, dacă eu am răcit nu poate fi vorba de un fapt de presă, pentru că nu prezintă interes pentru un număr mare de cititori, decât cel mult pentru prieteni şi apropiaţi. În schimb, cu totul altfel stau lucrurile dacă preşedintele ţării s-a îmbolnăvit, caz în care avem de-a face cu un autentic fapt de presă. La fel, nu e o ştire dacă un om e muşcat de un câine; dar, dacă un om muşcă un câine, faptul poate deveni subiect de ştire.