Descriere referat

| Referate economie | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Inflaţia reprezintă unul dintre cele mai „nocive” fenomene economice care se manifestă în economiile contemporane. Totuşi, aceasta nu reprezintă un fenomen nou, manifestările ale ei fiind întâlnite încă din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, şi conşiderată drept o maladie cronică, greu de stăpânit. Tema inflaţiei a fost adesea pusă în discuţie de numeroşi specialişti (economişti şi nu numai), aceştia încercând sa definească fenomenul, să explice cauzele apariţiei inflaţiei, impactul acesteia asupra populaţiei şi agenţilor economici, formele sale de manifestare etc.
În acest context, în lucrarea de faţă am urmărit atingerea celor mai importante probleme legate de inflaţie care au apărut în lucrările cu caracter economic, social, etc.
Primul capitol conţine prezentarea principalelor teorii din domeniul inflaţiei, respectiv teoria monetaristă a inflaţiei, teoria cantitativă şi teoria modernă a inflaţiei. Urmează o claşificare a inflaţiei în funcţie de mai multe criterii (de intenşitate, cauze de apariţie). Datorita importantei acestui ultim criteriu menţionat (respectiv cauzele apariţiei inflaţiei) am detaliat tipurile de inflaţie intr-un subcapitol aparte in care se poate observa cu uşurinţă cum acţionează cererea şi oferta în sensul creşterii inflaţiei. In funcţie de cauzele generatoare de inflaţie literatura de specialitate distinge: inflaţia prin cerere, inflaţie prin costuri şi inflaţie structurală. De asemenea, pe parcursul acestui capitol sunt prezentate câteva din principalele efecte ale procesului inflaţionist (dintre care scăderea puterii de cumpărare a monedei este cel mai grav şi care este reşimţit deopotrivă de populaţie şi de agenţii economici) precum şi câteva mijloace de protecţie împotriva acestuia. Pentru protejarea populaţiei de efectele inflaţiei cel mai adesea factorii de decizie (guvernul în special) recurg la indexarea veniturilor populaţiei.
Al doilea capitol al lucrării cuprinde elemente esenţiale necesare analizei procesului inflaţionist, între acestea un rol de vârf îl ocupă „curba lui Phillips”. Evoluţia teoriei contemporane a inflaţiei a fost influenţata in mare măsura de apariţia acestui model, al curbei lui Phillips. Importanţa acestei curbe nu rezidă numai în faptul ca ea a fost formulata şi acceptată ci, mai ales in modificările ei ulterioare de către R.Lipsey precum şi de către Milton Friedman (autorul tezei „ratei naturale a şomajului”) şi E.Phelps. În ultima parte a acestui capitol sunt prezentaţi principalii indicatori care ne ajuta in determinarea nivelului inflaţiei: indicele preţurilor bunurilor de consum, indicele preţurilor producţiei industriale şi deflatorul PIB. Sunt evidenţiate sferele de cuprindere, nomenclatoarele utilizate pentru calculul indicilor preţurilor de consum al populaţiei şi indicele preţurilor producţiei industriale precum şi modalitatea actuală de calcul a acestora. Referitor la deflatorul PIB este prezentat modul de obţinere al acestuia şi, totodată, principalele motive care duc la diferenţe între rata inflaţiei măsurată cu acest indicator şi cea măsurată cu ajutorul IPC sau IPPI.
Capitolul trei include principalele conexiuni ale inflaţiei respectiv relaţia dintre inflaţie şi şomaj (iar in acest caz curba lui Phillips reprezintă un instrument fără de care nu se poate concepe această analiză), corelaţia intre salarii şi inflaţie, corelaţia intre inflaţie şi rata dobânzii (rata reală a dobânzii). În cadrul primei corelaţii sunt definite şi explicate concepte ca: nivel al şomajului, durată a şomajului, intenşitate a şomajului. Este de asemenea prezentat rolul pe care îl ocupă ajutorul de şomaj, ca principala măsura de protecţie socială pentru persoanele care nu au un loc de muncă sau care au pierdut un loc de muncă.
Prima parte a capitolului patru conţine analiza concretă a evoluţiei inflaţiei şi a factorilor săi de influenţă in perioada 1990-1997. Sunt analizate evoluţiile ratei inflaţiei măsurate cu ajutorul indicelui preţurilor de consum a populaţiei, indicele preţurilor producţiei industriale şi a deflatorului PIB, precum şi diferenţele care apar intre ele. Urmează, in partea a doua a capitolului patru, detalierea evoluţiei preţurilor bunurilor de consum pentru anii 1998-1999 deoarece aceasta prezintă o mai mare importanţă atât pentru populaţie cât şi pentru agenţii economici. Este analizata evoluţia IPC atât în ansamblu cât şi în funcţie de structura sa (indicele pentru produsele alimentare, pentru produsele nealimentare şi pentru servicii)
Lucrarea se încheie cu o analiză comparativă între evoluţia principalilor indicatori macroeconomici în perioada 1989-1999 în România vizavi de celelalte ţări candidate la Uniunea Europeană. Sunt de asemenea estimate poşibilităţile României de aderare in cel mai scurt timp la UE, precum şi domeniile in care ţara noastră trebuie să mai realizeze progrese (in special stoparea declinului economic şi menţinerea unei rate a inflaţiei în limite acceptabile.















CAP 1.CONCEPTE DE BAZĂ ALE INFLAŢIEI

1.1 TEORII ŞI TIPOLOGII ALE INFLAŢIEI.



În istoria lor toate tărie au cunoscut perioada de inflaţie. În unele epoci preţurile sunt, în ansamblul lor, aproape stabile, pentru ca, în alte epoci să aşistăm neputincioşi la năvala unui val inflaţionist. Pentru a se menţine consumul este nevoie de mai mulţi bani sau, cea ce reprezintă acelaşi lucru, preţul mărfurilor creşte şi banii îşi pierd puterea de cumpărare.
Din punct de vedere etimologic, termenul de inflaţie provine de la latinescul « inflare « , care are semnificaţia de a se umfla in mod exagerat. Preluarea şi foloşirea acestui termen in limbajul de specialitate al teoriei economice sunt pe deplin motivate, de la începutul manifestării sale şi până în zilele noastre , fenomenul denumit inflaţie, s-a caracterizat sub raportul conţinutului şi al formei de manifestare , printr-o creştere exagerată a preţurilor.
Deşi este foarte uşor perceptibilă, inflaţia reprezintă unul dintre fenomenele complexe, foarte greu de explicat şi încadrat în anumite graniţe fixe. Din acest motiv definiţia inflaţiei nu este una strictă, unanim acceptată de specialiştii economişti, ci ea se înscrie intr-o gamă foarte variată, fiecare dintre cei care o definesc încercând să includă ceea ce este esenţial in conţinutul şi manifestarea procesului. De-a lungul timpului au avut loc numeroase controverse privind natura fenomenului şi, de aici , polemici şi privind definirea inflaţiei. In continuare voi prezenta principalele teorii din domeniul inflaţiei, precum şi elementele lor definitorii.




1.1.1 TEORIA MONETARISTĂ A INFLAŢIEI

Teoria monetaristă a inflaţiei, denumită şi materialistă, a furnizat o analiză critică a fundamentelor macroeconomiei. Polemicile au atins intenşitatea maximă la începutul anilor ’70, odată cu apariţia a două articole semnate de Milton Friedman intitulate “O schemă teoretică a analizei monetare” (1970) şi “Teoria monetară a venitului nominal” (1971), precum şi in dezbaterile teoretice referitoare la acestea. În plus, la formularea şi popularizarea monetarismului, ca teorie macroeconomică, au contribuit şi lucrările următorilor autori: K.Brunner (1970), K.Brunner şi A.H. Meltzer (1976), A.Meltzer (1977), H.G. Johson (1972), D.E.W. Laidler (1975, 1976, 1981) şi M.J. Parkin (1975). In aceste lucrări monetariste rolul central este jucat de explicarea procesului inflaţionist. Cu toate ca aceşti autori au abordări teoretice diferite, trei ipoteze apar în mod constant în lucrările lor:
1.inflaţia este in esenţă un fenomen monetar;
2.teoria keyneşiană , pe care monetariştii o echivalează cu o curba şimplă a lui Phillips , neajustată la aşteptări, nu poate explica problema inflaţiei, în special accelerarea inflaţiei;
3.rata de creştere şi accelerarea ofertei de monedă explica rata inflaţiei şi, respectiv, accelerarea inflaţiei.
Monetarismul (termen lansat de Karl Brunner) doreşte să devină însă, mai mult decât o teorie a inflaţiei. Monetarismul poate fi privit ca o incercare de a stabili o paradigmă teoretică la nivel macroeconomic alternativă la punctul de vedere keyneşian. Cum autorii monetariştii nu alcătuiesc un grup omogen şi cum ei diferă, atât ca metodologie cât şi din punct de vedere al specificităţii metodelor, este foarte greu de caracterizat şcoala de gândire macroeconomică a monetarismului printr-o lista de teoreme general acceptate. Totuşi, au existat asemenea iniţiative din partea mai multor autori , ca de exemplu J.L.Stein in lucrarea « Monetarism » publicată in 1976, H. Frisde (1977), D.W.Laidler (1981) şi in special Th.Majer şi alţii care au incercat să caracterizeze monetarismul în douăsprezece propoziţii.
Membrii şcolii monetariste se disting prin acceptarea următoarelor patru propoziţii :