| Referate biologie | Bac 2008 biologie| Recomanda unui prieten

Lumea animală este interesantă atât prin diversitatea formelor ei, cât şi prin nemărginita varietate a condiţiilor mediului de trai – terestru şi acvatic. De aceea noua ştiinţă despre comportarea animalelor numită etologie este una din cele mai captivante şi mai de perspectivă. Părintele ei este savantul austriac Conrad Lorenz, Laureat al Premiului Nobel. El a scris o serie de cărţi, două dintre care, şi anume Prietenul omului şi Inelul Regelui Solomon au fost traduse în română. Încă o carte extrem de interesantă la acest capitol, de asemenea tradusă în limba română este Moştenirea sălbatică a naturii de Sally Carrigher.
Etologia studiază asemănarea dintre comportarea omului şi cea a fiinţelor inferioare lui. Ce facem noi la fel ca animalele? Ce imbolduri asemănătoare există şi la noi, şi la animale? Ce feluri şi forme de acţiuni am moştenit de la strămoşii noştri preumani? Acestea sânt doar câteva din întrebările care se nasc în legătură cu datele obţinute de către învăţaţii – etologi. Datele acestea ne pun pe gânduri, deoarece ele învie indirect antropomorfizmul – o concepţie care atribuie lucrurilor, vieţuitoarelor sau proceselor din natură forme şi însuşiri omeneşti şi faţă de care în zilele noastre oamenii nu simt decât repulsie.
Antropomorfizmul este o adevărată sperietoare pentru biologi, deoarece enunţă presupunerea că animalele îşi dirijează acţiunile la fel ca oamenii. Cât de întemeiate sânt aceste presupuneri? Care sânt argumentele “pro” şi “contra” ale susţinătorilor şi oponenţilor acestei concepţii?
Există diferite activităţi ale animalelor care pot fi studiate fără concluzii preconcepute cu privire la caracterul lor conştient.
Majoritatea etologilor însă, posedând o vastă şi temeinică pregătire în domeniul biologiei, judecă cu mai multă îndrăzneală în această privinţă. William Thorpe de la Universitatea din Campbridge, unul dintre cei mai cunoscuţi etologi, declară răspicat: ”E greu să găseşti vre-un aspect în conduita animalelor, care n-ar avea afinitate cu problemele, ce se nasc în procesul studierii comportării omului”.
Într-adevăr, afirmaţia, cum că purtarea noastră are multe trăsături asemănătoare cu cea a animalelor nu conţine nimic antropomorf. Totul constă în aceea că nu animalele seamănă cu noi, ci noi semănăm cu animalele. Această concluzie este concepută de mulţi savanţi cu cel mai profund antagonism.
Unii filosofi destul de reputaţi încearcă să atribuie exclusivitate numai oamenilor. Însă specialiştii care studiază comportarea animalelor le atrag atenţia asupra proceselor evoluţiei, care nu trebuie ignorate atunci, când primii afirmă că omul a dobândit chiar de la început însuşirile exclusivităţii şi că aceste însuşiri nu se manifestau de loc la strămoşii lui preumani.
Comunitatea formelor de comportare a omului şi animalelor este dovedită de fapte reale, care ne pot furniza informaţii preţioase despre noi înşine. Dar pentru aceasta trebuie să efectuăm observaţii asupra animalelor, aşa cum fac etologii.
În lucrarea de faţă vom încerca să demonstrăm că animalele au dreptul la o recunoaştere din partea noastră a faptului că posedă un anumit comportament atât faţă de semenii lor, cât şi în privinţa oamenilor, că între noi şi “fraţii noştri mai mici” există asemănări care nu pot fi puse la îndoială.

Instinctele - una din asemănările de bază dintre oameni şi animale
Până în prezent, etologia ca ştiinţă şi-a concentrat atenţia asupra următoarei probleme esenţiale: care însuşiri ale animalelor sânt înnăscute şi care dobândite? Astăzi, după sute şi mii de experienţe migăloase, ambele feluri de însuşiri au ajuns să fie delimitate şi definite destul de clar.