| Referate romana | Bac 2008 limba romana| Recomanda unui prieten

Aristotel informeaza ca tragedia s-a nascut (cel putin la Atena)din ditiramb, din cantul liric cantat in cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansand in jurul unui altar al zeului. Coristii, purtand masti in chip de tap (tragos, de unde cuvantul tragedie -“cantecul tapilor”), infatisau fapturi legendare de sileni si satiri, prietenii lui Dionysos. In momentul cand unul din coristi s-a detasat din ansamblu, raspunzand corului prin cuvinte atribuite zeului, a aparut elementul dramatic -dialogul- si actorul. Faptul acesta, legat de numele poetului semilegendar Thespis, s-a petrecut probabil in anul 534 i.H., cand Pisistrate, tiranul Atenei, a organizat aici cele dintai spectacole teatrale. Dupa care, legenda lui Dionysos a fost inlocuita cu subiecte mitologice sau legendare (si chiar din contemporaneitate); au aparut mastile, reprezentand chipuri umane, Eschil a introdus al doilea actor, iar Sofocle, al treilea(numar peste care nu s-a trecut in teatrul grec - un actor insa jucand mai multe roluri in piesa).
In toate orasele importante reprezentatiile teatrale -organizate sub forma de concursuri dramatice- aveau loc o data pe an, la Marile Dionysii, si durau trei zile. “Arhontele eponim” -principalul inalt demnitar al orasului- alegea dintre lucrarile prezentate trei tragedii si trei comedii. Se prezentau deci la concurs 6 autori. Pentru pregatirea fiecarei piese era numit un “choreg”, ales dintre cetatenii bogati, care recruta coristii,(15 pentru o tragedie, 25 pentru o comedie), angaja flautistul si dirijorul spectacolului, platea chiria localului unde aveau loc reprezentatiile, suporta costul mastilor, costumelor si podoabelor; tot choregul suporta retributia cuvenita coristilor si le asigura masa pe timp de un an -caci numai actorii erau retribuiti de orasul-stat. Programul fiecarei zile din concurs includea o tragedie si o comedie; dar tragedia era de fapt o trilogie, plus o drama cu satiri. Reprezentarea trilogiei si a dramei cu satiri dura cam sase-opt ore; urma o pauza de pranz(spectatorii isi aduceau de acasa mancarea si bautura), dupa care se reprezenta comedia programata pentru acea zi.
Corul evolua pe un spatiu semicircular, numit orchestra, iar actorii, pe o estrada inalta cam de un metru. In fundul scenei - un perete de scanduri infatisa fatada unui palat, cu trei usi, prin care isi faceau aparitia actorii. Uneori, peste acest zid de fundal se intindea o panza pe care era pictat un alt decor. Corul reprezenta “vocea poetului”, sau glasul constiintei morale ori cetatenesti a publicului. Corul era, asadar, un fel de “actor colectiv”care, prin interventii vorbite si prin dansuri mimice de mare expresivitate, sporea grandoarea si dramatismul spectacolului. Momentele sangeroase ale tragediei erau povestite, niciodata infatisate pe scena. Actorii erau numai barbati, care interpretau si rolurile feminine. Mastile caracterizau cat mai accentuat posibil si mai expresiv personajul; totodata, gura mastii, amplifica vocea actorului, ca un megafon. Costumele erau stilizate, somptuase si conventional colorate, potrivit situatiei personajului. Incaltamintea avea talpa si tocurile foarte inalte, spre a da prsonajului o infatisare cat mai impunatoare. Proportiile corpului erau exagerate mult prin umeri, solduri si piepturi false. Totul -inclusiv miscarile lente,vorbirea declamata acompaniata de flaut, gravitatea solemna a gesturilor- inspira spectatorului un sentiment de grandoare .
Cu toata grija pentru spectacolul in sine, tragicii greci puneau accentul pe textul dramatic, pe valoarea lui literara, pe continutul sau educativ, moral si cetatenesc. De aceea conducatorii cetatii faceau din teatru o problema de stat; iar Aristotel situa teatrul la temelia educatiei omului. De aceea autorii dramatici, choregii, actorii si coristii se bucurau de cea mai inalta stima; si de aceea poporul grec iubea atat de mult teatrul.