| Referate chimie | Bac 2008 chimie| Recomanda unui prieten

Peste 2/3 din supafaţa terestră este ocupată de mări şi oceane, care formează Oceanul Planetar. Terra este supranumită şi “planeta albastra” datorită acestui fapt.
Din suprafaţa totală a pamântului, evaluată la 510,10 mil. km2, apa Oceanului Planetar ocupa 361,07 mil.km2, adica 70,8%. Se estimează că planeta dispune de 1,37 mild. km3 de apa, dar circa 97,2% este constituită din apa mărilor şi oceanelor.
Omul dispune numai de apele de la suprafaţa solului – adică de aproximativ 30.000 km3, ceea ce înseamna circa 0,002% din total. Consumul de apa ce revine pe om/zi variază între 3 litri, în zonele aride ale Africii şi de 1,045 litri la New York.
Valoarea productivităţii mărilor şi oceanelor se apreciază ca fiind între 0,1 – 0,5 gr/m3/zi.
Oceanul Planetar constituie baza vieţii pe Terra şi generează negentropie în ecosferă.
Apa este cea mai raspândită substanţă compusă şi reprezintă trei sferturi din suprafaţa globului terestru. Ca şi aerul, ea constituie factorul principal al menţinerii vieţii pe pământ.
Apa este o resursă naturală esenţială cu rol multiplu în viaţa economică.
În natură apa urmează un circuit. Se poate vorbi despre apă de ploaie, apa râurilor şi izvoarelor, apa de mare, etc.
Apa pură se obţine din apa naturală prin distilare repetată în condiţii în care să nu poată dizolva gaze din aer sau substanţe solide din recipientele în care este conservată.
Cele două temperaturi extreme ale apei, de solidificare respectiv de fierbere la presiune normală, constituie 00C şi 1000C în scara Celsius.
Apa prezintă o serie de propietăţi de celelalte hidruri ale nemetalelor vecine în sistemul periodic. Aceste propietăţi se numesc “anomaliile apei”.
Apa este lichidă într-un interval mare de temperatură (00C şi 1000C). Această anomalie este atribuită asocierii moleculelor de apă prin legături de hidrogen.
Legăturile de hidrogen se realizează între moleculele care conţin hidrogen legat covalent de un element puternic electro negativ care are volum mic şi electroni neparticipanţi.
Legătura de hidrogen este electrostatică, mai mult slabă decât legătura covalentă şi nu implică punerea în comun de electroni.
La îngheţare se formează o a doua legătură de hidrogen la atomul de oxigen, motiv pentru care gheaţa are o structură afânată care determină creşterea volumului şi scăderea densităţii.
Prin îngheţare apa îşi măreşte volumul cu 9%. Aşa se explica de ce se sparg conductele, cazanele, sticlele când îngheaţă apa în ele şi de ce se crapă pietrele de ger. Majoritatea lichidelor îşi măresc volumul de solidificare. Se ştie că la +40C apa are max= 1 g/cm3 ceea ce se datorează faptului că apa este formată din (H2O)2; aceasta presupune existenţa a doua legături de hidrogen.