Apararea dreptului de proprietate prin actiunea in revindecare

Descriere referat

| Referate drept | Recomanda unui prieten

Prin acţiunea în revendicare, proprietarul care a pierdut posesia lucrului, poate cere restituirea acesteia de la cel la care se găseşte; proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoaşterea dreptului său de proprietate şi restituirea lucrului.
Obiectul acţiunii în revendicare îl constituie numai bunurile imobile si cele mobile determinate individual şi de care reclamantul a fost deposedat; obiectul revendicării nu poate fi înlocuit cu alte bunuri de valoare egală ori prin compensaţie bănească.
Prin această acţiune se pot cere şi despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate, capăt de cerere subsidiar revendicării, instanţa având obligaţia să se pronunţe asupra ambelor capete de cereri.
Temeiul juridic al revendicării îl constituie dreptul de proprietate asupra lucrului respectiv.



Caractere.

a. Acţiunea în revendicare este o acţiune peţitorie, prin care se apara dreptul de proprietate şi se pune in discuţie coexistenţa dreptului de proprietate, reclamantul având sarcina să dovedească titlul său de proprietate, după dictonul "actori incumbit probatio". Prin acţiunea în revendicare se apără dreptul de proprietate în timp ce prin acţiunile posesorii se apără posesia.
b. Acţiunea în revendicare este o acţiune reală, ea întemeindu-se şi apărând însuşi dreptul de proprietate care prin natura lui este un drept real, ce imprimă acţiunii acelaşi caracter real şi se deosebeşte de acţiunile personale, ca de exemplu acţiunea derivând din contractul de locaţie, contractul de depozit prin care se cere restituirea lucrului şi au ca temei dreptul de creanţă născut din contract.
c. Scopul acţiunii în revendicare este restituirea lucrului şi deci acţiunea trebuie introdusă împotriva celui ce deţine lucrul. Condiţii de exercitare.
Acţiunea în revendicare se poate exercita numai de către titularul dreptului de proprietate, exclusiv asupra lucrului revendicat şi în consecinţă:
a. coproprietarul sau coindivizul nu poate introduce acţiunea împotriva celorlalţi copărtaşi, întrucât nu au un drept exclusiv asupra părţilor ce li se cuvin, dar ei vor putea introduce acţiunea după partaj. „n acest sens a statuat instanţa noastră supremă, respectiv fostul Tribunal Suprem prin deciziile civile nr.337/1975 şi nr.2241/1972.
În situaţia în care coproprietarul face dovada că a stăpânit bunul distinct, exercitând o posesie ce duce la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune, va putea introduce acţiunea împotriva celorlalţi coproprietari (T.S. deciziile civile 1903/1975 şi 769/1979).
b. împotriva terţilor, nu se va putea intenta o acţiune de către coproprietari sau coindivizi, ci exercitarea acţiunii se va putea face de toţi copărtaşii coproprietari (T.S. decizia civ. 1030/1975; 907/1969; 662/1960). Motivaţia unei astfel de acţiuni se bazează pe împrejurarea că acţiunea în revendicare are scopul recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamantului şi nu simpla recunoaştere a acestui drept asupra unei cote-părţi ideale nedeterminate material.
c. acţiunea în revendicare asupra unui bun comun al soţilor se poate introduce şi de către unul din soţi, în baza prezumţiei mandatului reciproc; dacă acţiunea priveşte un bun imobil, atunci nu poate fi introdusă de un singur soţ, în acest caz nemaiexistând prezenţa de mandat reciproc.

Publicitate

| Publicitate aici

Descarca referat

| Adaugat de cristi27 | 411 descarcari | 2596 afisari

Referate drept

Referatul Apararea dreptului de proprietate prin actiunea in revindecare - drept pe care doriti sa-l downloadati face parte din referatele gratuite ale siteului.

In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.

Voturi

Nota acordata: 5.3/10 (7 voturi)

Parteneri
Retete ultimele stiri