Descriere referat

| Referate Informatica | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Termenul ‘calculator personal’ a apărut prima oară in SUA şi prin denumirea sugerează accesul unei largi categorii de persoane la utilizarea lor. Calculatorul personal reuneşte într-un tot unitar şi funcţional două parţi: hardware-ul şi software-ul.
Din punct de vedere structural, calculatorul se compune din microprocesor şi memorie. Din punct de vedere funcţional, calculatorul este compus din unitatea centrală şi echipamente periferice. Unitatea centrală conţine microprocesorul care îndeplineşte rolul de prelucrare automată a datelor şi rolul de coordonare a funcţionării întregului sistem, memoria internă care stochează primar informaţiile cu care lucrează procesorul şi placa de baza pe care se găsesc traseele informaţionale pe care circulă biţii de informaţie. Echipamentele periferice asigură funcţiile de comunicare cu utilizatorul la intrarea şi la ieşirea datelor din sistem (tastatura, mouse-ul, scanner-ul, imprimanta, modem-ul) şi funcţiile de stocare a informaţiilor (hard-disk, floppy disk, CD-ROM, DVD, streamer etc.)
Înainte de a începe prezentarea detaliata subliniez că pentru buna funcţionare a unui calculator nu este responsabilă o singură componentă; fiecare componentă participă activ sau pasiv la realizarea unei funcţionalităţi satisfăcătoare.


MICROPROCESORUL

Microprocesorul reprezintă elementul de bază al unui microcalculator. El executa programele care se găsesc in memorie, iar programele operează asupra datelor care se alfă tot in memorie.
Diferenţierea intre microprocesoare este făcută de viteza de lucru, capacitatea maximă de memorie pe care o poate adresa şi de setul de instrucţiuni pe care le poate executa. La rândul săau , viteza de lucru a microprocesorului este determinată de tipul constructiv al său, de dimensiunea registrelor interne şi a magistralei de date şi de frecvenţa ceasului sistemului, adică timpul în care se incarcă şi se execută instrucţiunile. In general viteza de lucru a calculatorului este exprimată de frecvenţa de lucru a microprocesorului.
Ceasul intern al unui calculator personal este de fapt un oscilator care trimite în calculator, pulsuri la intervale de timp egale, bine determinate. Toate activităţile calculatorului sunt coordonate de aceste pulsuri periodice şi în special funcţionarea microprocesorului. Frecvenţa cu care sunt generate aceste pulsuri se cheamă vrecvenţa ceasului intern.Frecvenţa de ceas a procesoarelor a debutat cu valoarea 4,77 MHz au urmat apoi : 16, 25, 50, 66, 90, 133, 200, 550, 1200 etc., aceste valori fiind depaşite pe zi ce trece.
Dimensiunea registrelor este lesne de înţeles de ce “ cu cât este mai mare cu atât viteza de lucru este mai mare”. Aceasta deoarece capacitatea de memorare în interiorul microprocesorului (in registrele sale) este mai mare, deci nuărul de operaţii de transfer cu memoria internă este mai mic, iar toate aceste transferrui necesită timp (pulsuri de ceas).
Dimensiunea magistralei de date- cu cât aceasta dimensinue este mai mare cu atât este mai mare “debitul” de date ce circulă pe magistrală. O maigstrală “ingustă” poate gâtui un calculator cu toate celelalte compnente mai rapide. Dimensiunea memoriei cache influenţeaza deasemenea viteza de lucru deoarece microprocesorul comunică foarte rapid cu această memorie, iar dacă programul pe care îl are de executat se află în această memorie el va funcţiona mult mai rapid.
Procesorul prelucrează doua tipuri de date, şi anume: instrucţiunile programului, care controlează modul de prelucrare al informaţiilor sosite din partea tastaturii, mouse-ului sau al altor dispozitive de intrare şi datele efective ale utilizatorului, care constau în şiruri de caractere, imagini, sunete.
Trebuie amintit ca un calculator poate avea unul sau mai multe procesoare . Placile de baza ‘normale’ permit prezenta unui singur processor , însa sunt producatori ce ofera optiunea de ‘dual processor’ . Astfel în sistemele produse de Digital , HP se pot întâlni între 2-8 procesoare . Problema este ca numai anumite sisteme de operare stiu sa foloseasca multiprocesarea (Linux , SunOs , Unix , WindowsNT) . Astfel în Windows 9x prezenta unui processor suplimentar nu va influenta cu nimic performanta sistemului . Sistemele multiprocessor sunt folosite în servere sau în statii de lucru cu flux mare de date (CAD , GIS , etc) . Un alt motiv de a folosi un sistem multiprocessor este securitatea oferita . Astfel în cazul unei defectiuni produse la unul din procesoare conducerea va fi luata de celalalt .


MEMORIA INTERNĂ
Memoria calculatoarelor actuale este, din punct de vedere logic, o înşiruire de cifre binare, 0 sau 1. Alegerea bazei 2 de numeraţie are în principal raţiuni constructive: este mult mai uşor şi mult mai fiabil să reprezinţi un principiu binar ca absenţa/prezenţa sau plus/minus decât unul nuanţat. O cifră binară este numită, în termeni de calculatoare, bit.
Biţii sunt grupaţi, opt câte opt, în unităţi de memorare numite octeţi.
Iarăşi, alegerea cifrei opt are raţiuni istorice: era nevoie de o putere a lui doi care să fie cât mai mare, pentru a putea permite transferuri rapide între diversele componente ale calculatorului (unitate centrală, memorie, dispozitive periferice), dar totodată suficient de mică pentru ca realizarea dispozitivelor implicate, cu tehnologia existentă, să fie posibilă. Cifra opt avea în plus avantajul că permitea reprezentarea tuturor caracterelor tipăribile necesare la ora respectivă precum: literele, cifrele sau semnele de punctuaţie. Într-un octet se pot reprezenta până la 256 (28) astfel de caractere. În prezent octetul este depăşit datorită necesităţii de reprezentare a caracterelor tuturor limbilor scrise din lume.
Pentru a accesa o informaţie în memorie este nevoie de un mod de a referi poziţia acesteia. Din acest motiv, octeţii memoriei au fost numerotaţi unul câte unul începând de la 0 până la numărul maxim de octeţi în memorie.