| Referate medicina | Recomanda unui prieten

La formarea articulaţiei cotului participă trei oase: humerusul, ulna şi radiusul. Pentru acest motiv, teoretic la acest nivel se descriu trei articulaţii: humeroulnară, humeroradială şi radioulnară proximală. Dacă luăm în consideraţie faptul că pentru toate acestea există o singură capsulă şi o singură sinovială, atunci ne apare îndreptăţită părerea acelor autori care descriu la nivelul cotului o singură articulaţie. Din punct de vedere fiziologic trebuie descrise însă două articulaţii diferite, una in raport cu mişcările de pronaţie-supinaţie, şi alta în raport cu mişcările de flexiune-extensiune. Articulaţia radioulnară proximală (articualatio radioulnaris proximalis) este o trohoidă, în raport cu mişcările de rotaţie (pronaţie-supinaţie); pe când celelalte două, humeroulnară (articulatio humero-radialis) o trochleartroză şi humero radială a (articulatio humerororadialis) o elipsoidã, care sunt în raport cu rmişcările de flexiune-extensiune ale antebraţului pe braţ.
Deoarece considerentele fiziologice (funcţionalitatea) au prevalat asupra celor anatomice, s-a convenit de cãtre majoritatea autorilor, ca în articulaţia cotului sã se recunoască de fapt două articulaţii: 1) articulaţia humerusului cu oasele antebraţului (humero-antebrahială); 2) articulaţia dintre extremităţile proximale ale radiusului şi ulnei (radioulnară proximală). După cum vedem, pentru mişcarea de flexiune-extensiune articulaţia humeroulnară este hotărâtoare.