Descriere referat

| Referate economie | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

. Evoluţia impozitelor pe profit Reforma fiscală, componentă a reformei economice şi sociale, urmăreşte construirea unui sistem fiscal coerent şi eficient pentru a putea face faţă cerinţelor la economia de piaţă. Regimul comunist a renunţat la clasificările şi principiile tradiţionale ale impunerii pentru a masca cât mai bine metoda de comandă a preluării forţate la buget a întregului venit net care depăşea necesităţile minime ale întreprinderilor de stat. Numai în cadrul relaţiilor statului cu sectorul cooperatist şi cel particular s-a aplicat o anumită politică fiscală, dar având o pondere redusă în economia naţională, aportul lor este neglijabil. De aceea este dificil a închega un nou sistem fiscal viabil şi eficient. Totuşi , acest lucru trebuie realizat, deoarece în cazul economiei de piaţă în care toţi agenţii economici sunt în majoritate autonomi, statul nu-şi poate realiza veniturile sale prin metode administrative (de comandă), ci prin pârghii fiscale. Printre cele mai importante măsuri de constituire a unui sistem fiscal s-a numărat şi adoptarea Legii impozitului pe profit . Înaintea acestei legi agenţii economici erau supuşi unui sistem fiscal diferenţiat. Astfel, de exemplu, unităţile economice de stat datorau impozitul pe beneficiu cu cota minimă de 54% şi cea maximă de 95% , cooperativele meşteşugăreşti erau impuse cu cotă intre 21,5% şi 90%, iar cele de consum şi de credit cu 25%, CEC datora 70%, Loto 100% iar Administraţia Asigurărilor de Stat 60% din beneficiu, societăţile mixte datorau 30% întreprinderile mici şi asociaţiile cu scop lucrativ plăteau între 10% şi 50% din beneficiu. Impozitele datorate de persoanele juridice erau diferite nu numai din punct de vedere al categoriilor de cote de impunere, dar şi în ceea ce priveşte nivelul acestor cote, baza impozabilă, calculul impozitului şi alte elemente ale impunerii. Deci, cu alte cuvinte, agenţii economici din sfere diferite de activitate plăteau impozite cu sume diferite. Apariţia Legii impozitului pe profit, a creat premisele constituirii unui cadru juridic unitar privind impozitul pe profit datorat de toate persoanele juridice, asigurând participarea tuturor agenţilor economici la formarea veniturilor bugetului public în raport cu mărimea profitului obţinut, clasificând subiecţii şi baza de impozitare, stabilind unele facilităţi fiscale, relativ stimulative. În aceste condiţii, ponderea impozitului pe profit în produsul intern brut a scăzut în mod simţitor de la 5,3% în anul 1991, la 3,6% în anul 1993. S-a apreciat că a fost favorizată proliferarea scutirilor de impozit (care s-a acordat uneori în cascadă la aceeaşi contribuabili), a lipsit un sistem de ajustare neutră, în raport de evoluţia inflaţiei, a activelor şi pasivelor societăţilor comerciale în scopuri fiscale, ceea ce a dus la erodarea bazei de impunere. Rezultatul acestei politici a fost că, societăţile private şi mixte aproape că nu au plătit impozit, fapt care a costat bugetul statului cu sume reprezentând 3.0% din produsul intern brut. La aceasta s-a adăugat şi faptul că prin dorinţa de a atrage investiţiile străine s-a acordat un tratament fiscal discriminatoriu faţă de investitorii autohtoni. Scutirile între 2-5 ani acordate acestora în comparaţie cu 6 luni - 5ani pentru întreprinzătorii români, nu au constituit facilităţi pentru atragerea de capital străin, ci bariere, cel puţin din două motive: - pentru profitul scutit în România, investitorii străini plătesc impozit în ţara de rezidenţă, de regulă cu cote mult mai mari, sau cotele din convenţiile de evitare a dublei impuneri; - se transferă în acest fel dreptul de impunere a statului român, ţărilor de origine ale investitorilor străini, astfel că fiscul din aceste ţări îşi asigură creşterea veniturilor sale pe seama profiturilor realizate in România. Consecinţa acestor facilităţi discriminatorii, acordate investiţiilor străine, a determinat proliferarea intr-o proporţie covârşitoare a societăţilor comerciale cu participare străină având un suport străin redus la capitalul social, respectiv între 2 dolari şi 1000 dolari. Aceste societăţi au avut profituri foarte mari care au fost transferate în străinătate fără a fi impozitate în ţara noastră, ceea ce echivalează cu export de produs naţional. Tranziţia la economia de piaţă şi dobândirea calităţii de membru asociat al Uniunii Europene au impus restructurarea sistemului fiscal, inclusiv a impozitului pe profit şi armonizarea legislaţiei fiscale cu principiile şi procedurile adoptate de membrii Uniunii, ca o condiţie a obţinerii de către România a calităţii de membru cu toate drepturile aferente. Astfel, începând cu data de 1.01.1995 s-au făcut unele modificări cu privire la concepţia de impunere a profitului, baza de impozitare poate fi corectată în funcţie de nivelul inflaţiei, scutirile de impozit au fost eliminate atât pentru investitorii străini cât şi pentru investitorii români, se reglementează amortizarea accelerată a mijloacelor fixe, iar cotele de impozitare se prezentau conform tabelului de mai jos.