Aspecte privind gradul de internationalizare a serviciilor stn
Descriere referat
| Referate economie | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM
Controversele notabile din literatura economică privind conceptul de transnaţionalitate lasă loc unui consens în legătură cu factorii majori care accentuează procesul de internaţionalizare a serviciilor. Într-adevăr, dezvoltarea STN şi impactul progresului tehnologic asupra sectorului de servicii sunt recunoscute unanim ca având un cuvânt important de spus în direcţia influenţării gradului de internaţionalizare a serviciilor. Comerţul internaţional, după cum s-a arătat anterior, pierde teren în faţa celorlalte modalităţi de prezenţă pe o piaţă externă. Este evident în acest caz că acordurile de licenţă, societăţile mixte sau ISD efectuate de marile transnaţionale preiau comanda dezvoltării. Numeroase segmente de servicii, cum ar fi cele de producţie sau cele care sunt implicate în activităţi de circulaţie, s-au internaţionalizat datorită creşterii rapide a sferei de influenţă a STN din domeniul industriei prelucrătoare. Marile bănci, agenţii de publicitate, firme de consultanţă, companii de transport sau lanţuri hoteliere nu au făcut decât să le urmeze. Interactivitatea dintre ramuri a determinat acest comportament. Serviciile de afaceri au urmat clienţii din industria prelucrătoare, dar fenomenul a avut şi o incidenţă inversă, în sensul că existenţa unei reţele globale de corporaţii prestatoare de servicii de afaceri a orientat stabilirea în spaţiu a companiilor din industrie. Companiile de servicii, prin internaţionalizare, pot face chiar mai mult, acţionând şi asupra sectorului propriu şi determinând şi internaţionalizarea altor categorii de servicii. Globalizarea clienţilor este principala cauză a globalizării producătorilor de servicii. Prezenţa locală pe o piaţă nu este dictată doar de caracteristicile serviciilor (intangibilitate, eterogenitate, imposibilitatea stocării, necesitatea proximităţii fizice dintre producător şi consumator) dar şi de dorinţa menţinerii renumelui, care acţionează ca un certificat de garanţie pentru client. Serviciile bancare şi de asigurări, cele de publicitate şi serviciile profesionale (consultanţă juridică şi financiară, contabilitate şi audit, recrutarea personalului înalt calificat, cercetarea pieţei, sondarea opiniei publice) sunt nevoite să ofere servicii de reputaţie mondială pentru clienţii anterior plasaţi pe piaţă. STN au înţeles faptul că prezenţa comercială pe piaţă sau tranzacţiile cu servicii desfăşurate prin intermediul filialelor asigură continuitatea activităţii şi siguranţă mai mare, gradul scăzut de standardizare a serviciilor invalidând simplele activităţi de comerţ. STN din servicii încă de la început se orientează asupra ISD. Fluxurile de ISD iau treptat locul modalităţilor clasice de comerţ, tendinţele de liberalizare şi importanţa tot mai mare care li se acordă în negocierile comerciale ajutând la propagarea fenomenului. Schimbările tehnologice din sectorul serviciilor au ajutat procesul de internaţionalizare prin intermediul STN. Acestea au înlesnit: • separarea procesului de producţie în numeroase activităţi dispersate sub aspect geografic, pentru a se valorifica avantajele legate de costuri • conectarea şi controlarea diferitelor stadii ale procesului de producţie diversificat sub aspect geografic. Sporirea eficienţei prin realizarea de economii de scară sau de gamă, ca avantaj pentru producător dar şi accesul la o paletă mai mare de produse diferenţiate şi mai ieftine, ca avantaj pentru consumator, sunt motive pentru care unii analişti cred că globalizarea economiei mondiale este o urmare a evoluţiei din domeniul serviciilor. Comerţul cu servicii dintre ţări, care rezultă din procesul globalizării, poate fi redus în principal la tranzacţii intra şi interfirmă cu produse intermediare sau cu servicii intermediare: servicii financiare, servicii de management sau alte materii prime informaţionale. O parte însemnată a acestor servicii este tranzacţionată de STN, ale căror strategii presupun o coordonare cu atât mai eficientă cu cât serviciile de management sunt mai bine puse la punct. O primă concluzie este că mijlocul principal de internaţionalizare a serviciilor nu poate fi comerţul transfrontalier ci extinderea activităţilor corporaţiilor internaţionale. Terminologia utilizată este diferită, vorbindu-se despre conglomerate transnaţionale de servicii (American Express, Sears, etc.), conglomerate transnaţionale integrate (Mitsubishi, Mitsui, etc.), sau firme de servicii nultiunităţi, după terminologia utilizată de Porter. STN din sectorul serviciilor acţionează, după cum am menţionat anterior, şi asupra dezvoltării industriale dar şi asupra altor sectoare din domeniul terţiar.
Plata via SMS
Pentru a putea downloada acest referat, trebuie sa trimiteti un SMS la numarul 1277 cu textul TXT REFERATE 1000043. Veti primi raspuns un mesaj care va contine un cod, pe care va trebui sa-l introduceti in casuta de mai jos.
Costul unui mesaj este de 3 EUR + TVA valabil in retelele: Orange, Vodafone, Zapp
Plata via PayPal
Cumpara referatul Aspecte privind gradul de internationalizare a serviciilor - stn prin intermediul procesatorului international de plati online, PayPal.
In urma cumpararii referatului prin intermediul PayPal, veti primi codul pentru descarcarea acestuia la adresa de e-mail pe care o veti folosi in momentul platii online, in cadrul PayPal
Descarca referat
| Adaugat de paros | 0 descarcari | 774 afisariReferatul Aspecte privind gradul de internationalizare a serviciilor - stn - economie pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.
Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.
In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.
