August Septembrie in culturamare
Descriere referat
| Referate agricultura | Recomanda unui prieten
Eficienţa măsurilor tehnologice depinde, în primul rând, de calitatea materialului biologic cu care se lucrează – soiul cultivat.
AUGUST – SEPTEMBRIE ÎN CULTURA MARE
● luni hotărâtoare pentru recolta anului viitor
* efectuarea arăturilor de vară după plantele care au părăsit terenul devreme
* încorporarea sub arătura de vară a gunoiului de grajd şi a îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu
* procurarea seminţelor pentru culturile care se seamănă toamna
* soiurile de orz, orzoaică, secară şi grâu de toamnă, menţionate în catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România
Condiţiile climatice din ultimii ani, cu precădere seceta din anii 2000 şi 2003, au avut un efect deprimant asupra recoltelor şi implicit asupra agricultorilor.
Dacă însă analizăm, fiecare dintre noi, situaţii concrete din zona în care ne găsim, constatăm că pe raza aceleiaşi comune, sunt parcele în care recoltele au variat în limite de la 1000 kg/ha la 5000 şi chiar 6000 kg/ha.
De ce? Răspunsul vă este cunoscut, dar mulţi nu au “curajul” să recunoască faptul că pe lângă, secetă, la nerealizări şi-au adus contribuţia o serie de greşeli, dintre care cele mai frecvente au fost, următoarele:
- alegerea greşită a soiurilor (hibrizilor) cultivaţi;
- folosirea de sămânţă necorespunzătoare, din recolta proprie, chiar şi în cazul hibrizilor la porumb şi floarea soarelui, dar şi la soiurile altor culturi;
- semănatul târziu la culturile de toamnă în teren prost pregătit, ceea ce a diminuat densitatea la răsărire, intrarea în iarnă a plantelor neînfrăţite şi slab înrădăcinate;
- semănatul culturilor de primăvară în arături făcute în timpul iernii şi chiar în arături de primăvară, fapt demonstrat că aceasta este o “crimă” tehnologică, rezultatele de recoltă fiind cu atât mai negative când nici vremea nu ajută, respectiv instalarea secetei, temperaturi de stres, pierderea apei şi aşa puţină din sol datorită faptului că în aceste situaţii apa din perioada de toamnă iarnă nu s-a acumulat, ca în cazul terenurilor arate din vară sau toamnă;
- lipsa fertilizării culturilor cu îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu – elemente care măresc rezistenţa la ger şi secetă a plantelor;
- lucrările de îngrijire efectuate cu întârziere, folosirea necorelată a erbicidelor cu buruienile din parcela respectivă, nerespectarea dozelor de erbicide şi a momentului efectuării erbicidării;
- neefectuarea tratamentelor de combatere a bolilor şi a dăunătorilor.
Am enumerat doar cele mai importante cauze care asociate cu condiţiile de secetă au influenţat determinat recoltele mici şi respectiv necazurile mari pe care le trăiesc cei mai mulţi agricultori.
Ce trebuie să rezolvăm în aceste două luni nu poate fi amânat pentru mai târziu.
• Efectuarea arăturilor de vară pe terenurile deja eliberate de orz şi grâu sau de alte culturi, imediat după eliberarea terenului de paie. Dacă terenul este foarte tare şi nu putem efectua arături adânci de vară, totuşi este necesar să efectuăm o dezmiriştire, respectiv o arătură pe o adâncime mică, care va contribui la combaterea buruienilor şi păstrarea apei în sol. Arătura de vară a sporit recoltele pe toate tipurile de sol, efectele acestei lucrări fiind cu atât mai mari cu cât condiţiile climatice sunt mai puţin favorabile. În terenul arat vara cantitatea de azot nitric creşte considerabil, de 2-6 ori mai mult decât în terenul arat numai în toamnă.
• Sub arătura de vară trebuie să introducem gunoiul de grajd şi îngrăşămintele cu fosfor şi cele cu potasiu, acestea fiind greu solubile şi nu se pot încorpora în sol numai înainte de semănat sau în vegetaţie.
• Procurarea seminţelor pentru culturile care se seamănă în toamnă trebuie să fie o preocupare foarte importantă în aceste luni.
Descarca referat
| Adaugat de danionutrazvan | 169 descarcari | 1455 afisari
Referatul August-Septembrie in culturamare - agricultura pe care doriti sa-l downloadati face parte din referatele gratuite ale siteului.
In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.
