| Referate medicina | Recomanda unui prieten

Anevrismele aortei sunt dilataţii anormale, segmentare, ale arterei aorte.
Anevrismele adevărate rezultă prin interesarea tuturor straturilor peretelui arterial.
Falsele anevrisme apar ca urmare a distrugerii peretelui arterial – de obicei după un traumatism – iar, peretele dilataţiei anevrismale este constituit din ţesut conjunctiv perivascular şi din trombi organizaţi. Anevrismul aortei poate apărea sub formă de anevrism sacciform sau de anevrism fuziform.
Anevrismul sacciform se caracterizează prin interesarea unilaterală a circumferinţei peretelui arterial, cu formarea unei cavităţi de forma unui sac (diverticul), localizat excentric.
Anevrismul fuziform este o dilataţie (ectazie) a întregii circumferinţe a peretelui aortic care afectează un anumit segment arterial. Anevrismul fuziform este mai frecvent întâlnit decât cel sacciform.
Etiologie.
Anevrismele congenitale, anevrismele sinusului Valsava, cele din sindromul Marfan, cele care apar în regiunea istmică (la joncţiunea dintre aorta ascendentă şi crosă) sau de anevrismele care apar în coarctaţia aortei, proximal de leziune.
Anevrismele dobândite apar ca urmare a afectării peretelui arterial prin ateroscleroză, aortită luetică, infecţie sau traumatism. Etiologia aterosclerotică cu afinitate îndeosebi pentru aorta abdominală, unde determină anevrisme de tip fuziform.
Patogenie. Anevrismul aortei este urmarea acţiunii mecanice de destindere exercitate de presiunea sângelui din vas asupra unui perete cu rezistenţă mecanică scăzută, consecinţă a dezintegrării structurii musculoelastice a mediei arteriale. Afectarea mediei prin procesul aterosclerotic sau luetic produce distensia progresivă a peretelui arterial.
Alte condiţii: atrofia congenitală a structurilor elastice şi conjunctive la sindromul Marfan, degenerarea mucinoasă şi chistică în medionecroza idiopatică, ruptura produsă de un traumatism etc.
Iniţial, anevrismul rezultat păstrează structura peretelui arterial (anevrism adevărat), însă, ca urmare a slicitării mecanice continue prin presiunea sistolică, structura peretelui începe să cedeze, iar tunicile se dilacerează. Devin astfel posibile mici subfuziuni sanguine, iar reacţia fibroconjunctivă de vecinătate, împreună cu trombii perivasculari reuşesc să colmateze pentru un timp fisurile în cele din urmă, se produce ruptura acută a anevrismului.
Simptomatologie.

ANEVRISMUL SINUSULUI VALSAVA

Acest tip de anevrism este de etiologie luetică şi mai rar congenitală sau poate complica o endocardită bacteriană. Este afectată media arterială. Anevrismele sinusului Valsava care apar în endocardita bacteriană şi, adesea, cele de etiologie luetică se asociază cu insuficienţa aortică. Anevrismele congenitale ale sinusului Valsava se datoresc absenţei mediei în zona de legătură dintre inelul fibros al valvei aortice şi istmul aortei.
Simptomatologie. În unele cazuri este asimptomatic clinic şi poate fi o descoperire întâmplătoare la un examen radiologic. Sunt cazuri în care singura manifestare este blocul cardiac complet, prin compresiunea pe care o exercită anevrismul asupra ţesutului de conducere. Simptomele apar prin ruptura anevrismului. Anevrismele congenitale au tendinţa de a perfora în cavităţile inimii, iar anevrismul de etiologie luetică evoluează în afara acestor cavităţi. În momentul ruperii anevrismului în cavităţile inimii apar dureri precordiale, dispnee, palpitaţii, uneori greaţă şi dureri în epigastru. În unele cazuri survine moartea subită. În cele din urmă apar semne de insuficienţă cardiacă, care se accentuează progresiv, dacă nu se intervine chirurgical.
Ruptura anevrismului sinusului Valsava se însoţeşte de un suflu sistolic şi diastolic. Suflurile se ascultă mai bine pe marginea stângă a sternului.
Diagnosticul. Instalarea bruscă a simptomelor, însoţite de sufluri cardiace, fără modificări electrocardiografice de infarct miocardic.
Examenul radiologic pune în evidenţă mărirea cavităţii în care s-a produs ruptura şi care primeşte astfel un debit crescut de sânge.
Electrocardiograma arată tulburări de conducere sau hipertrofia cavităţii supuse supraîncărcării de volum.
Diagnosticul este confirmat prin cateterism cardiac – care, arată existenţa unui şunt stânga – dreapta la nivelul atriilor şi ventriculilor – şi de aortografia retrogradă, care evidenţiază anevrismul şi camera în care se produce perforaţia.
Tratamentul este chirurgical şi urmăreşte repararea defectului anevrismal.

ANEVRISMELE AORTEI TORACICE

În porţiunea ascendentă a aortei toracice predomină anevrismele luetice de tip sacciform, în timp ce anevrismele situate distal faţă de crosă, la nivelul aortei descendente, sunt de obicei de natură aterosclerotică şi apar sub forma fuziformă. Mai rar anevrismele aortei toracice sunt traumatice sau congenitale. În ultimul caz sunt localizate în vecinătatea inserţiei ligamentului arterial.