Descriere referat

| Referate romana | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

"Viaţa muntenilor e grea; mai ales viaţa femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa.
Munteanului i-i dat să-şi câştige pânea cea de toate zilele cu toporul ori cu caţa. Cei cu toporul dau jos brazii din pădure şi-i duc la apa Bistriţei; după aceea îi fac punte pe care le mână până la Galaţi, la marginea lumii. Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte. Acolo stau cu Dumnezeu şi cu singurătăţile, până ce se împuţinează ziua. Asupra iernii coboară la locuri largi şi-şi pun turmele la iernat în bălţi. Acolo-i mai uşoară viaţa, ş-acolo ar fi dorit ea să trăiască, numai nu se poate din pricină că vara-i prea cald, ş-afară de asta, munteanul are rădăcini la locul lui, ca şi bradul".
"Avere aveau cât le trebuia: poclăzi în casă, piei de miel în pod; oi în munte. Aveau şi parale strânse într-un cofăiel cu cenuşă. Fiindu-le lehamite de lapte, brânză şi carne de oi sfârtecate de lup, aduceau de la câmpie legume. Tot de la câmpii largi, cu soare mult, aduceau făină de păpuşoi. Uneori se ducea Vitoria singură şi o încărca în desagi pe cinci căluţi. Pe cel din frunte călărea ea bărbăteşte; ceilalţi veneau în urmă cu capetele plecate şi cu frâiele legate de cozile celor dinainte."
"În noaptea asta, cătră zori, avut cel dintăi semn, în vis, care a împuns-o în inimă şi-a tulburat-o şi mai mult. Se făcea că vede pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape."


II
"Soarele bătea de cătră amiază de pe ţancul Măgurii. Ridicând ochii şi clipind, Vitoriei i se păru că brazii sunt mai negri decât de obicei. Dar asta era o părere, căci sub soare lunecau pâlcuri de nouri alburii. Vremea era călduţă şi abia adia vântul, aducând în ogradă, ca pe nişte fluturi târzii, cele din urmă frunze de salcie şi de mesteacăn."
"O clipă mişcarea casei se potoli şi vântul îşi spori zvonul pe deasupra satului. Găinile se suiră pe prispă la adăpost, alungate de cele dintâi stropituri reci. Vitoria privi cu uimire la cucoşul cel mare porumbac, cum vine fără nici o frică şi se aşează în prag. Inima-i bătu cu nădejde, aşteptând semnul cel bun. Dar cucoşul se întoarse cu secera cozii spre focul din horn şi cu pliscul spre poartă. Cântă o dată prelung şi se miră el singur.
-Nu vine...şopti cu îngrijorare gospodina."

III
"-Nu. Tocmai de asta-s cu mare grijă. În douăzeci de ani am ajuns eu să-i cunosc drumurile şi întoarcerile. Poate zăbovi, o zi ori două, cu lăutari şi cu petrecere, ca un bărbat ce se află; însă după aceea vine la sălaşul lui. Ştie că-l doresc şi nici eu nu i-am fost urâtă."

IV
Baba Maranda:
"-Lumea-i rea, draga mătuşii, se tângui ea cu jale, făcându-şi gura pungă şi clătinând din cap. Am înţeles despre soţul dumitale, Nechifor Lipan, că a ajuns cu bine în locul acela la Dorna, unde trebuia să cumpere oi de la nişte ciobani. Dar după aceea s-a găsit una cu ochii verzi şi cu sprâncenele îmbinate, care s-a pus prag şi nu-l lasă să treacă."
"Baba trase din brâu cărţi soioase şi rupte la colţuri. Sui pe laviţă măsuţa cu trei picioare, întinse pe ea ştergar şi înşiră iconiţele amestecate cu toate celelalte semne ale bucuriilor şi tristăţilor.
Dădu Vitoriei dama de cupă, ca s-o menească încet deasupra buzelor.
-Vezi, drăguţă, cum ţi s-aleg dumitale lacrimile şi scârba? Şi omul dumitale, craiul de spatii, răsare într-altă parte, într-o adunare de oameni. Acolo-i nelipsită cea cu ochii verzi, precum am spus."
"Se aşeză iar pe laiţă. Vorbi cu glas schimbat:
-Dacă va fi nevoie, se poate trimite spre acel loc o pasere care strigă noaptea şi are ochi de om. E mai greu şi-i cu mare primejdie, dar se poate.
-Să moară duşmanca?
Baba încuviinţă, apăsându-şi bărbia în piept. Vitoriei i se bătu inima; cu toate acestea hotărî cu tărie în sine moartea femeii cu ochii verzi.
Se crezu datoare, cătră sfânt şi cătră Dumnezeu, să deie o lămurire:
-Întâi am să fac rugăciunile cele de cuviinţă la Maica Domnului, zise ea. După aceea am să ţin post negru douăsprezece vineri în şir. Pân-atunci, poate mi se întoarce omul. "

V
"Ea însă se socotea moartă, ca şi omul ei, care nu era lângă dânsa. Abia acum înţelegea că dragostea ei se păstrase ca-n tinereţă. S-ar fi cuvenit să-i fie ruşine, căci avea copii mari; însă nu mărturisea asta nimănui, decât numai sieşi, nopţilor şi greierului din vatră."
"-Să pregăteşti, cu Mitrea, sania, îi zise Vitoria. S-o umpli cu fân; să pui ş-un sac de orz pentru cai. Mâni dimineaţă ne ducem la Piatra."

VI
"După răsăritul soarelui, a doua zi, a fost în Piatra. Târgul îl mai văzuse, la iarmaroace.[...] Cum a deschis gura să întrebe, Vitoria a aflat îndată unde poate găsi pe domnul prefect."
"-Nu m-aduce vânt bun, domnule prefect. Mi-a plecat soţul de-acasă acu şaptezeci şi trei de zile şi încă nu s-a întors. S-a dus la Dorna după nişte oi. Nu mi-a scris, n-am aflat de la nimeni. Stau aşa; îl aştept şi nu vine."
"Drumul acela la Sfânta Ana şi la Piatra i-a fost de cel mai mare folos. Având într-însa ştiinţa morţii lui Nechifor Lipan şi crâncenă durere, se văzu totuşi eliberată din întuneric. Cum ajunse acasă, îşi lăsă numai o zi de odihnă, apoi începu a pune la cale îndeplinirea unor hotărâri mari. Toate erau în dosul ochilor acelora aprigi şi ieşeau una după alta."
"Da. După ce trimet jalba, îmi isprăvesc toate câte am de isprăvit şi m-oi duce singură la Dorna. Am şi primit eu hotărâre în inima mea. N-am să mai am hodină cum n-are pârăul Tarcăului, pân'ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan.[...]