Descriere referat

| Referate economie | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Cheltuielile de constituire sunt înscrise distinct înaintea activuli imobilizat, dar Directiva lasă şi posibiliatea înscrierii lor ca un element component al imobilizărilor necorporale. În modelul românesc de bilanţ, cheltuielile de constituire sunt cumulate cu cheltuielile de cercetare-dezvolatare, formând un singur post. Acestă soluţie poate crea unele dificultăţi în analizele financiare, deoarece cheltuielile de constituire sunt considerate întotdeauna elemente de activ fictiv. - Directiva prezintă beneficiul sau piederea ca ultimă rubrică a pasivului, respectiv a activului bilanţier. - Schema listă nu este prevăzută ca alternativă în sistemul contabil românesc. - Se constată superioritatea formei listă prin deschiderea mai pronunţată a modelului respectiv spre analiză financiară: prezentarea datoriilor pe două categorii de exigibilitate; prezenţa unor indicatori precum necesarul de fond de rulment (rubrica G ) şi capitalurile permanente (rubrica E). Determinarea optimală a capitalurilor permanente este o problemă de primă importanţă, deoarece excedentul sau insuficienţa resurselor pe termen lung influenţează solvabilitatea, lichiditatea şi rentabilitatea. Regulile de evaluare sau principiile implicate în Directiva a IV-a sunt prezentate în articolele 31-42. În articolul 31 este prevăzut ca statele membre să asigure ca evaluarea posturilor care figurează în conturile anuale să se facă în conformitate cu principiile următoare: a.) Societatea este prezumată a-şi continua activitatea. b.) Modalităţile de evaluare nu pot fi modificate de la un exerciţiu la altul. c.) Trebuie ţinut cont de principiul prudenţei în orice situaţie şi în special: - doar beneficiile realizate la data închiderii exerciţiului pot fi înscrise în bilanţ; - trebuie ţinut cont de toate riscurile previzibile şi de eventualele pierderi care au luat naştere în cursul exerciţiului sau pe parcursul unui exreciţiu anterior, chiar dacă aceste riscuri sau pierderi nu sunt cunoscute decât între data închiderii bilanţului şi data la care este întocmit; - trebuie să se ţină cont de deprecieri, indiferent că exerciţiul se soldează cu o pierdere sau cu un deficit. d.) Trebuie ţinut cont de cheltuielile şi veniturile exerciţului la care se referă conturile, fără a lua în considerare data de plată sau de încasare a acestor cheltuieli sau venituri. e.) Elementele de la posturile de activ şi de pasiv trebuie evaluate separat. f.) Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă bilanţului de închidere al exerciţiului precedent. Articolul 32 precizează că evaluarea trebuie să fie făcută conform convenţiei costului istoric, în timp ce articolul 33 prevede că în aşteptarea unor coordonări ulterioare între statele membre acestea pot să autorizeze sau să impună tuturor societăţilor sau numai unei părţi prin derogare de la convenţia costurilor istorice: a.) Evaluarea pe baza valorii de întocmire a imobilizărilor corporale a căror utilizare este limitată în timp cât şi pentru stocuri. b.) Evaluarea posturilor care figurează în conturile anuale, inclusiv pentru capitalurile propriii, pe baza altor metode decât cea prevăzută la punctul a, pentru a ţine cont de inflaţie. b.) Reevaluarea imobilizărilor corporale cât şi a celor financiare. Articolele 34-40 tratează evaluarea cheltuielilor de constituire, a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, a fondului comercial, a celorlalte elemente de activ imobilizat, precum şi a elementelor de activ circulant (inclusiv a stocurilor). Se acordă o libertate mare statelor membre deoarece : - ele pot să autorizeze sau să impună o derogare de la convenţia costului istoric (articolul 33); - în anumite cazuri ele pot să autorizeze o derogare de la regula amortizării pe 5 ani a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, precum şi a fondului comercial (articolul 37); - pentru anumite elemente ale activului circulant ele pot să autorizeze corectări excepţionale de valoare (articolul 39); - în evaluarea stocurilor ele pot să autorizeze o derogare de la principiul costului istoric (articolul 40); - conceptul de prudenţă este pus în relaţie cu o serie de restricţii referitoare la distribuirea de beneficii: - rezerva din reevaluare şi alte rezerve asemănătoare nu pot fi distribuite atâta timp cât ele nu corespund unui plus de valoare realizată (articolul 33); - nu poate fi făcută nici o distribuire atâta timp cât cheltuielile de constituire şi exceptând situaţia în care statele membre prevăd contrariul, cheltuielile de cercetare şi de dezvoltare nu au fost complet amortizate (articolele 34 şi 37). Urmărind realizarea obiectivului imaginii fidele printr-o tendinţă de temperare a prudenţei, Directiva conţine dispoziţii al căror scop este să evite reducerile excesive de valoare; de exemplu: - rezerva din reevaluare trebuie să fie suprimată, în măsura în care sumele i-au fost afectate nu mai sunt necesare (articolul 33); - atunci când cauzele care au motivat corectările de valoare aduse elementelor de activ imobilizat au încetat să mai existe, aceste corectări nu pot să fie menţinute (articolul 35); - o dispoziţie asemănătoare este prevăzută la articolul 39, în legătură cu elementele activului circulant; - provizioanele pentru riscuri şi chletuieli nu trebuie să depăşească necesităţile (articolul 42).