| Referate medicina | Recomanda unui prieten

Clasificarea stadială a cancerului serveşte la atingerea următoarelor obiective:
- indicator asupra prognosticului
- elaborarea planului de tratament
- evaluarea rezultatelor tratamentului
- schimburi de informaţii între centrele de tratament
- cercetare ştiinţifică
A fost introdusă în 1929 de Organizaţia Sănătăţii a Ligii Naţiunilor Unite ca primă variantă a stadializării pentru cancerul colului uterin, fiind în permanenţă modificată şi îmbunătăţită.
Aplicarea oricărui sistem de stadializare trebuie să ţină seamă de două elemente:
- stadializarea să se realizeze înaintea începerii tratamentului
- în caz de ezitare între două stadii, se alege întotdeauna stadiul cel mai puţin avansat, penrtu a nu se mări nejustificat cifra vindecării în stadiile avansate. [1]
Principalele sisteme de stadializare în cancerul colului uterin sunt:
- stadializarea FIGO – elaborată de Federaţia Internaţională de Ginecologie şi Obstretică, care se limitează doar la categoria de T, facând abstracţie de starea ganglionilor limfatici.
- sistemul de stadializare MD Anderson ce include evaluări ale volumului tumoral
- sistemul de stadializare TNM aparţinând UICC (Uniunea Internaţională contra Cancerului)- cel mai complex, ţinând cont şi de stadiul ganglionilor lmfatici şi a metastazelor la distanţă
- sistemul de stadializare propus de “American Joint Committee on Cancer”- care reprezintă un sistem de clasificare patologică

Sistemul de stadializare FIGO
Sistemul FIGO, considerat cel mai acceptat sistem de stadializare pentru carcinoamele colului uterin, introdus în 1929, a fost modificat în 1937 prin adăugarea unor noi reguli de stadializare, cu descrierile de bază ale stadiilor I-IV, unde examinarea pelvisului şi evaluarea clinică au rămas similare celor utilizate în prezent.
Dacă în 1950 invazia la corpul uterin a fost îndepărtată din categoria criteriilor de clasificare a stadiului II şi s-a introdus stadiul O ca o categorie specială pentru “maladia prenazivă ”, în 1962 a fost definit stadiul IA pentru includerea leziunilor cu invazie stromală precoce (carcinom preclinic). De atunci definirea stadiului IA a fost modificată de 3 ori. În 1972 a fost subdivizat în substadiile IA1 (invazie stromală precoce) şi IA2 (cancer ocult). Doi ani mai târziu leziunile oculte au fost mutate în stadiul IB, etichetat ca “IB ocult”. În 1985 stadiului IA1 a fost redefinit, subîmpărţind maladia microinvazivă în termenii extinderii leziunii în stadiile IA2 şi IA1, iar la notarea de IB ocult s-a renunţat. În 1994 această definiţie a fost din nou modificată şi pentru prima dată în stadiul IB tumoarea a fost subdivizată în funcţie de diametrul ei.
În 1971 definirea stadiului IIIB a fost extinsă, incluzânu-se tumorile care produc hidronefroză, chiar dacă nu există semnele clinice ale invaziei peretelui pelvic, iar urografia a fost adăugată seriilor de investigaţii folosite pentru definirea stadializării.
Stadializarea FIGO pentru carcinomul colului uterin din anul 1994 [2]
ST.O: carcinomul in situ: carcinomul intraepitelial: cazurile cu St O nu trebuiesc incluse în nici o statistică terapeutică pentru carcinomul invaziv
ST.I: carcinomul este strict delimitat la cervix (Extensia la corp nu este considerată)
ST. IA: cancerul invaziv identificat numai microscopic. Toate leziunile grosiere chiar cu invazie superficială sunt ST. IB. Invazia se delimitează prin invazia stromală măsurată cu maximum 5mm în adâncime şi nu mai late de 7mm. (Adâncimea invaziei nu trebuie să fie mai mare de 5mm, măsurată de la baza epiteliului, spre suprafaţa grandulară, unde este originea. Implicarea spaţiilor vasculare, fie venoase sau limfatice nu trebuie să modifice stadializarea)
ST. IA1 – invazia măsurată în stromă să nu fie mai mare de 3mm în adâncime şi nu mai lată de 7mm
ST. IA2 – invazia măsurată în stromă mai mare de 3mm, dar nu mai mare de 5mm în adâncime şi nu mai lată de 7mm
ST. IB: leziune clinică evidentă a cervixului sau leziune preclinică mai mare de IA