| Referate chimie | Bac 2008 chimie| Recomanda unui prieten

Coloranţii tiazinici, care derivă de la sărurile de fenatiazoniu, după cum coloranţii oxazinici derivă de la sărurile de fenoxazoniu.
Coloranţii din această clasă au în structura lor nucleul:
În cazul în care:
X = N se formează nucleul fenazinic;
X = O se formează nucleul oxazinic;
X = S se formează nucleul tiazinic.

Coloranţii se formează prin introducerea de grupe auxocrome în nucleul de bază.
Coloranţii tiazinici pot fi formulaţi în structură ortochinoidă (I) sau parachinoidă (II):



Una dintre metodele de bază pentru obţinerea acestor coloranţi constă în oxidarea concomitentă a dialchil – aril – aminelor cu acid dialchil – 4 – fenil – diamin – tiosulfuric (care se obţine prin acţiunea tiosulfatului de sodiu asupra 4 – amino – dialchil – anilinei).
Produsele din această categorie au utilizări restrânse, majoritatea fiind coloranţi bazici cu nuanţe violete, albastre şi verzi; există şi câţiva coloranţi acizi şi cu mordant, precum şi un colorant de cadă cu structură fenotiazinică. În cele ce urmează se prezintă doar câteva exemple de coloranţi tiazinici bazici:





În 1876, Lauth a descoperit primul colorant tiazinic, tionina, tratând cu agenţi oxidanţi o soluţie de p – fenilen – diamină saturată cu hidrogen sulfurat.
Violetul lui Lauth este cel mai vechi colorant tiazinic, în prezent fără importanţă tehnică. Se prepară prin oxidarea 1,4 – fenildiaminei cu Fe Cl3 şi MnO2 în soluţie acidă diluată; în prezenţă de H2S:




Dibenzo –1,4 – tiazina sau fenotiazina (numită şi tiodifenilamina) se obţine uşor prin încălzirea difenilaminei cu sulf, în prezenţa unei urme de iod.



Fenotiazina se prezintă sub formă de cristale incolore cu p.t. 1800 şi p.f. 3700. Încălzită la fierbere cu cupru metalic, enotiazina elimină sulful, dând carbazol. Prin nitrare, fenotiazina dă 3,7 – dinitrofenotiazină, care prin reducere tece în colorantul numit violetul lui Lauth, a cărui structură a fost stabilită pe calea aceasta:





Prin oxidarea fenotiazinei, în mediul acid, se obţin săruri de fenotiaziniu, de ex. perbromura, care se formează prin tratarea fenotiazinei cu brom. În cationul acestor săruri electronii sunt astfel repartizaţi încît rezultă o densitate de electroni scăzută în poziţiile para faţă de atomul de azot (poziţiile 3 şi 7 ), după cum se poate vedea din următoarele structuri limită:



În consecinţă, poziţiile 3 şi 7 sunt sensibile la atacul reactanţilor nucleofili. Astfel perbromura de mai sus, tratată cu dimetilamină, dă albastru – metilen, eliminând totodată 2HBr.
NN’ – tetrametilat, albastrul de metilen, a fost sintetizat de Caro (1877), l-a obţinut după metoda lui Lauth, din p-amino – dimetil –anilină, are o importanţă mare.Constituţia tioninei a albastrului de metilen a fost elucidată de Bernthsen. Pelucrările acestuia se bazează procedeul de fabricaţie actual, care a fost perfecţionat, în special de Ullrich, la Hoechst.
Prin acest procedeu, p- amino – dimetil – anilina, tratată cu tiosulfat de sodiu în soluţie slab acidă, este trecută în acid tiosulfonic, care condensează cu 1 mol dimetil – anilină, dând indamină prin fierbere, în prezenţa sulfatului de cupru, se formează inelul tiazinic. Albastrul de metilen liber de zinc, chimic pur, este utilizat în terapeutică.