Descriere referat

| Referate romana | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Proiectat între mit, istorie şi legendă, voievodul reprezintă un simbol, simbolul dragostei de ţară, al dreptăţii şi responsabilităţii faţă de popor, pentru că lupta pentru independenţa naţională, credinţa neclintită în izbândă, au constituit liantul care a unit pe voievod de poporul care l-a urmat cu credinţă şi jertfă.
Portretul direct al voievodului, conturat de scriitor, reţine nota definitorie prezentarea lui Grigore Ureche: “Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi de grabă vărsătoriu de sânge nevinovat…”
De o sobrietate şi concizie exemplară, cronicarul, om al epocii sale, surprinde într-o gradaţie ascendentă, trăsăturile fizice şi morale definitorii, relevând îndeosebi firea impulsivă, nota eroică a comportamentului domnitorului.
Portretul direct al voievodului din Fraţii Jderi, alcătuit din câteva linii, sugerează o proiecţie simbolică, monumentală, ce va fi adâncită în roman: “Vodă Ştefan, călcând atunci în al patruzecilea an al vârstei, avea obrazul ars proaspăt de vântul de primăvară. Se purta ras, cu mustaţa uşor cărunţită. Avea o puternică strângere a buzelor şi o privire verde, tăioasă. Deşi scund de statură, cei dinaintea sa, opriţi la zece paşi, păreau că se uită la el de jos în sus.”
Din această schiţă de portret se poate reţine îndeosebi puternica strângere a buzelor, semn al voinţei şi stăpânirii de sine, al forţei morale pe care o degajă privirea verde, tăioasă, dar mai ales personalitatea copleşitoare a voievodului, rezultată din raportarea la cei din jur, trezind respect şi admiraţie; “cei dinaintea sa, opriţi la zece paşi, păreau că se uită la el de jos în sus”.
Dar excepţionala sa personalitate se conturează, îşi măreşte dimensiunile, mai ales din relaţiile cu alţii, prin efectul pe care prezenţa sa îl produce în conştiinţa celorlaţi, autohtoni şi străini, din perspectiva mulţimii, a călugărilor veneţieni, a arhimandritului Şendrea, a părintelui Nicodim, a lui Nechifor Căliman, a oaspeţilor polonezi, precum şi prin raportarea comparativă la domniile precedente. “Ştefan Vodă se construieşte astfel, uriaş, pe calea răsfrângerilor”, după cum remarcă Edgar Papu.
Personajul e conceput în două ipostaze, real ca un om, şi simbolic ca un domn, asupra căruia insistă în special prozatorul, pentru că în concepţia lui, Ştefan, domnul, trebuie să dea “lumină”, “fără a primi nimic în schimb”.
Voievodul se va contura “din ipostaze parţiale, lăsând să se afirme succesiv strategicul, politicul şi justiţiarul” (C. Ciopraga).
Apariţia voievodului la începutul romanului într-un moment cu totul deosebit, de Înălţare, la hramul Mănăstirii Neamţu, la care e adunată întreaga suflare omenească, e simbolică. Vestea sosirii voievodului o aflau acum şi noroadele. Scena aşteptării lui Ştefan Vodă dezvăluie personalitatea domnitorului prin efecte produse asupra mulţimii. Scriitorul dilată notele portretului făcut de Grigore Ureche şi construieşte monumental cu proiecţie în fantastic. Acumularea succesivă de notaţii privind efectele produse asupra mulţimii de către Voievod (gesturile, starea de spirit a mulţimii), ridicarea evenimentului la dimensiunea forţelor naturii (hiperbolizarea) asigură relief voievodului conferindu-i măreţie simbolică şi o aură de legendă: “ca şi cum s-ar fi aprins pulbere de puşcă, murmurul trecu dintr-o latură în alta, apoi se revărsă în ogrăzi. Muierile, care niciodată n-au destulă minte, prinseră a se tângui cu mâinile la frunte şi a-şi căuta pruncii. Dacă bate clopotul şi vine Măria sa, cine ştie ce are să se întâmple… Au să se işte puhoaie, are să se reverse apa Moldovei, are să pornească iar vreun război…
Să fie oare cumplit la vedere precum se spune? Are anume paloş cu care ceartă pe unii boieri, scurtându-i, după câte se povestesc? Dacă şi riga ungurilor, Măria sa Matiaş – Crai, a dat înapoi, la Baia, când a-a arătat asupră-I, călare pe cal alb, Măria sa Ştefan Vodă – ce poate face un creştin de rând?
Acel crai a şi căzut la pat din acel cutremur, zăcând trei luni. I s-au şi risipit oştile, a prăpădit puştile cele mari. A ieşit la toţi craii spaimă despre acest Ştefan-Vodă, cum că a bătut şi cetatea Hotinului şi a Chiliei şi este o poveste cum că părintele său Bogdan-Vodă l-a blagoslovit în taină la o biserică din muntele Atonului, ca să se ridice în zilele lui cu puteri mari de oşti să bată război cu spurcaţii ismailiteni (…) Se vorbeşte prin sate despre Măria sa că-i un om nu prea mare de stat, însă groaznic, când îşi încruntă sprânceana”.
O caldă şi deplină comuniune între domn şi oameni, uniţi prin idealul luptei şi jertfei pentru ţară, impresionează pe solii veneţieni. Ei văd în acestă “comuniune caldă şi iluminare sufletească” dintre prinţ şi oamenii săi, încă “una din tainele” acestui colţ de pământ; Geronimo della Rovere, signor Guido şi ceilalţi sunt uluiţi de chibzuinţa strategică puţin obişnuită frunţilor încoronate. Judeţul voievodului e “totdeauna drept şi neînduplecat”; el este un spirit cultivat, vorbeşte italiana, spre uimirea veneţienilor, murmură “stihurile”, ascultă “vorbe dulci” în limba elină. El este o personalitate luminată a timpului său, vestit în lumea creştinătăţii pentru faptele sale eroice, un domn absolut şi democrat, care judecă destinul ţării, al creştinătăţii, cu luciditate, intuiţie politică şi răspundere. Voievodul este o personalitate excepţională şi, din acest punct de vedere, este un personaj romantic.