| Referate medicina | Recomanda unui prieten

Date Generale
 Definiţie (O.M.S. – 1951) : “CI este afecţiunea cardiacă acută sau cronică care
rezultă din reducerea sau întreruperea aportului sanguin la miocard, în asociere cu procese patologice în sistemul coronarian”.
 Clasificarea CI adoptată de O.M.S. este următoarea :
1) CI dureroasă, care cuprinde : - angina pectorală;
- infarctul miocardic;
- sindromul intermediar;
2) CI nedureroasă.
Etiopatogeneza
În 90 – 95 % din cazuri CI este datorată aterosclerozei coronarelor.
Factorii de risc aterogen : hiperlipoproteinemia ( în particular, hipercolesterolemia), HTA, fumatul, sedentarismul, obezitatea, diabetul zaharat, stress-ul.

Angina Pectorală (A.P.)

Clasificarea
O.M.S. (1979) distinge două categorii :
I. A.P. instabilă
II. A.P. stabilă : 1) tipică (de efort) şi 2) atipică.
A.P. tipică, de efort, este forma CI care se manifestă prin crize repetate
dureroase de tip anginos, apărute la efort sau în alte condiţii de suprasolicitare a cordului.
Patofiziologia durerii anginoase. La bolnavii cu A.P., aportul de O2 (sânge) scade, ca urmare a reducerii debitului (fluxului) coronarian. Consecinţa va fi o
“insuficienţă coronariană”, adică un dezechilibru între necesitatea în O2 şi aportul în O2 (între cerere şi ofertă), cu vicierea metabolismului cardiac (devine anaerob), care determină :
1. producerea locală de metaboliţi “patologici” (catecolamine, kinine, histamină,
endorfine, etc.);
2. acumularea de acid lactic.
Caracterele durerii anginoase.
1. Sediul : - tipic – retrosternal, în jumătatea inferioară a sternului şi puţin la
stânga, sau precordial, pe o suprafaţă mare, indicată de bolnav cu întreaga palmă (nu cu degetul);
- atipic – epigastrul superior, axila stângă, manubriul sternal
şi în zonele de iradiere ale durerii.
2. Iradierea : - tipică – umărul stâng,marginea cubitală a braţului, antebraţului,
palmei şi ultimelor două degete de la membrul superior stâng;
- atipică – omoplaţi şi regiunea interscapulovertebrală,
epigastru, mandibulă, ureche, baza gâtului, ceafă.
3. Intensitatea şi calitatea (tipul) : este slabă, are caracter constrictiv (“gheară”,
“menghină”, “greutate”), însoţită de anxietate, spaimă, nelinişte sau chiar de senzaţie de moarte iminentă.
4. Durata este scurtă, obişnuit 2 – 5 minute (rar până la 10 – 15 minute); după
instalarea relativ bruscă, se menţine în platou cu aceeaşi intensitate.
5. Frecvenţa acceselor este variabilă : unul sau mai multe pe zi, unul la câteva
zile, săptămâni sau chiar luni.
6. Factorii de declanşare : a) efortul fizic, digestiv, de defecare, micţiune şi cel
sexual; b) emoţiile; c) frigul, vântul, umezeala şi căldura excesivă; d) fumatul;
e) tahicardia (de orice natură); f) creşterile bruşte ale TA; g) hipoglicemia.
7. Condiţiile de dispariţie : a) repausul fizic – apariţia durerii determină,
instinctiv, bolnavul să se oprească din mers sau lucru (“spectator de vitrină”), ceea ce face ca durerea să cedeze; b) nitroglicerina – o tabletă luată sublingual suprimă durerea aproape instantaneu (30 – 90 secunde).
8. Caracterele negative : durerea nu este pulsatilă sau oscilantă, nu este
influenţată de mişcările respiratorii, nu se accentuează la palparea (presiunea) regiunii dureroase şi nu se însoţeşte de palpitaţii.
Examenul obiectiv al cordului este normal în timpul crizei cât şi în afara ei :
“inima asistă impasibilă la criză”.