Care este costul producerii unui porc
Descriere referat
| Referate agricultura | Recomanda unui prieten
Cu toţii ţinem minte preţurile de acum un an, chiar dacă nu ne face nici o plăcere. Câştigurile interesante de acum nu fac decât să acopere pierderile anterioare unele ferme în care se produc porci. Dar, atenţie, acest preţ bun nu va rămâne acelaşi la nesfârşit. Vremurile grele vor reveni, ori supravieţuirea în vremuri grele nu este posibilă fără calculul costului de producţie şi fără menţinerea acestuia sub nivelul preţului de vânzare!
Tot ceea ce se întâmplă într-o fermă de creştere a porcilor costă. Modul în care fiecare dintre crescători reuşeşte să ţină sub control aceste costuri contribuie decisiv la atingerea obiectivului oricărei afaceri - profitul! Fiecare porc, fiecare kilogram de carne costă, iar scopul fiecărui crescător ar trebuie să fie acelaşi: să producă cât mai mult la un cost cât mai mic posibil.
Dar, să vedem care ar fi cele mai importante elemente ce alcătuiesc costul de producţie al unui porc, precum şi cum pot fi acestea menţinute sub control, astfel încât, o asemenea afacere să rămână profitabilă indiferent de condiţiile pieţei.
Costul furajului
Cele mai mari cheltuieli în fermele de porci sunt cele cu asigurarea bazei furajere. Astfel, calculând ponderea procentuală a costului furajului - considerând costul total de producţie ca fiind de 100% - vom ajunge la 65-75% pentru fiecare kilogram de carne vândută. Evident că această pondere depinde şi de celelalte elemente ce alcătuiesc structura costului dar este clar că cei mai mulţi bani se duc pe furaje.
În consecinţă, dacă alimentaţie porcului costă atât de mult, fermierii ar trebui să-şi pună câteva întrebări, de al căror răspuns ar putea să depindă la economii financiare însemnate. Iată numai câteva exemple de astfel: • Care este preţul la care se pot cumpăra (sau produce) furajele? • Care este raportul calitate - preţ în cazul cumpărării şi/sau producerii furajului? • Care este ponderea furajului proteic în raţii şi cât costă acesta? • Care este ponderea concentratului sau premixului în structura raţiei şi cum influenţează aceasta costul unui kg de furaj finit? • Care este consumul real de furaje din fermă per animal? • Care este nivelul pierderilor de furaje în fermă, ştiut fiind faptul că o anumită parte din furajul cumpărat nu va ajunge să fie consumat de animal - uneori peste 10%? • Câte kg de furaj se consumă în fermă pentru fiecare kg de carne vândută?
Costurile financiare
În cazul fermelor comerciale ce funcţionează după principiile economiei de piaţă, în structura costului producerii fiecărui porc (sau kg de carne...) intră şi cheltuielile financiare, respectiv: taxele, impozitele, dobânzile bancare, amortismentul clădirilor, utilajelor etc. Nivelul acestora poate fi foarte diferit de la o fermă la alta dar, pentru simplificarea calculelor, putem să îl considerăm ca fiind de 10%. Evident că şi acest element de cost poate fi ţinut sub control mai ales dacă este vorba de alegerea băncilor, în funcţie de condiţiile de creditare pe care aceste le oferă. La noi, datorită nivelului modest de finanţare a creşterii animalelor prin credite bancare, dar şi a dobânzilor relativ mari, puţini fermieri apelează la astfel de surse de capital. Pe de altă parte, plata dărilor către stat nu este un element negociabil, costul acestora fiind - cel puţin teoretic - constant.
Costul forţei de muncă
Un element care are o pondere importantă în calculul costului de producţie la nivel de fermă este cheltuiala cu forţa de muncă, respectiv cu salariile angajaţilor. Chiar dacă în fermele mici munca este realizată de cele mai multe ori de proprietar şi membrii familiei acestuia, asta nu înseamnă că munca este... gratuită! Costul muncii dintr-o fermă trebuie luat în calcul ca şi când aceasta ar fi fost realizată de angajaţi. Astfel, cheltuielile cu forţa de muncă incluse într-un kg de carne produsă poate să atingă valoarea de 10% din costul total de producţie, cu variaţii destul de ample, în funcţie de disponibilul de personal, nivelul de pregătire şi aptitudinile angajaţilor, etc. Chiar dacă la ora actuală România este considerată o ţară cu o forţă de muncă relativ ieftină, treptat acest avantaj va dispare, iar personalul disponibil pentru executarea activităţilor zilnice din ferme va fi din ce în ce mai scump şi din ce în ce mai greu de găsit.
Unica modalitate de a reduce costul cu forţa de muncă într-o fermă este ceea ce economiştii numesc „creşterea productivităţii muncii”. În domeniul creşterii porcului această expresie înseamnă fie creşterea numărului de animale/angajat, fie creşterea gradului de mecanizare/ automatizare a unor activităţi din fermă mari consumatoare de timp şi efort fizic.
Descarca referat
| Adaugat de danionutrazvan | 515 descarcari | 3715 afisari
Referatul Care este costul producerii unui porc - agricultura pe care doriti sa-l downloadati face parte din referatele gratuite ale siteului.
In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.
