| Referate agricultura | Recomanda unui prieten

Ce furaje, şi cum le conservăm pentru iarnă

Alexandru MOISUC, Ionel SAMFIRA

Toamna este perioada în care fiecare crescător de animale se îngrijeşte pentru a completa necesarul de furaje în special sub formă de siloz pentru perioada de stabulaţie a animalelor, aceasta deoarece în zonele cu climat temperat continental cum este şi zona centrală a Europei unde ne găsim, vegetaţia durează doar o parte din an (5-7 luni), în funcţie de altitudine. În restul timpului, animalelor li se administrează furaje care au fost pregătite pentru păstrare (conservare). În afara furajelor care se păstrează ca atare (sfecla furajeră) există două sisteme de conservare şi anume prin uscare şi prin murare.

În această perioadă se recoltează foarte multe plante furajere, unele pentru consum imediat şi altele pentru consum în perioada de iarnă. Dintre acestea cele mai importante sunt următoarele:
Porumbul furajer. Cultura se pretează la mecanizarea totală şi are o capacitate de producţie ridicată. Porumbul este una din plantele cu multiple întrebuinţări printre care şi aceea de a fi folosit în hrana animalelor, nu numai sub formă de boabe sau furaje prelucrate din acestea, ci şi ca masă verde proaspătă sau murată.
Porumbul pentru siloz poate asigura de pe un hectar până la 15.000 UN, dar cu un conţinut scăzut de proteină brută (5-10% din substanţa uscată), ceea ce face ca raportul dintre unităţile nutritive şi proteină brută să fie de 60-65 UN : 1 PB. Cu toate acestea, porumbul siloz este considerat „păşunea” de iarnă a animalelor.
Porumbul masă verde se seamănă după o cultură ce a părăsit terenul în ultima jumătate a primăverii sau prima jumătate a verii şi se administrează animalelor de pe la sfârşitul lunii iulie şi până la sfârşitul lui octombrie. De pe un hectar de porumb masă verde se pot obţine până la 9000 UN. Atât porumbul masă verde cât şi silozul sunt bine consumate de către toate speciile de animale, având şi un coeficient ridicat de digestibilitate.
Pentru masă verde porumbul poate fi recoltat când înălţimea plantelor a ajuns la 60-70 cm şi până la apariţia inflorescenţelor, ceea ce corespunde, în funcţie de hibrid, unei perioade de 20-30 de zile. Indicat nu este să se recolteze aceeaşi parcelă în diferite fenofaze, ci semănatul să se facă eşalonat sau să se folosească hibrizi cu perioada de vegetaţie diferită, pentru ca în toate cazurile recoltarea să se facă în perioada corespunzătoare (până în momentul apariţiei paniculului), când cantitatea de substanţă uscată este mare şi consumabilitatea şi digestibilitatea sunt optime. După apariţia paniculului scade foarte mult şi rapid consumabilitatea şi digestibilitatea plantelor. Porumbul pentru masă verde se poate recolta şi prin păşunat raţional, când plantele au ajuns la 40-60 cm înălţime sau când seceta din vară împiedică creşterea plantelor.
Pentru siloz, porumbul trebuie recoltat la epoca optimă - la maturitatea boabelor în lapte - ceară, când boabele au un conţinut de 33-35% substanţă uscată, moment în care însilozarea se poate face în cele mai bune condiţii. Întârzierea epocii de recoltat face însilozarea mai dificilă, prin faptul că tasarea se realizează mai greu, dar creşte valoarea silozului. O astfel de însilozare este indicată doar dacă ferma dispune de utilaje corespunzătoare.
Producţiile porumbului pentru masă verde sunt de până la 50 tone, depinzând de momentul însămânţării şi al recoltării. La porumbul pentru siloz producţiile trebuie să fie de peste 60 tone în cultură neirigată şi se ajunge la 100 tone în condiţii de irigare.
Cultura în benzi - având în vedere conţinutul scăzut al porumbului siloz sau masă verde în proteină este posibil ca acesta să fie cultivat în benzi alternative cu o leguminoasă care să compenseze sărăcia în proteină a porumbului. Şi pentru siloz şi pentru masă verde este recomandată cultura în benzi cu soia: 6-8 rânduri de porumb alternativ cu 6-8 rânduri de soia (deci 12-15 kg/ha porumb ­ 30-40 kg/ha soia). Producţiile obţinute, din punct de vedere cantitativ, sunt inferioare celor obţinute în cultură pură, dar furajul este superior calitativ.

Varza furajeră. Recoltarea se face eşalonat, în funcţie de necesarul din gospodărie. Poate începe când varza atinge înălţimea de 40-50 cm şi continuă, în ogor propriu, până la îngălbenirea şi căderea frunzelor bazale, deoarece după această fază calitatea furajului scade mult. În culturi succesive se recoltează până când temperatura ajunge la 10-12oC, ceea ce face posibilă folosirea ei până în decembrie. Recoltarea se face cu combinele de recoltat sau se poate organiza păşunatul raţional. În ogor propriu, producţiile sunt de 60-75 t/ha, putând ajunge în condiţii de irigare şi la 100 t/ha. În cultură succesivă se obţine 25-35 t/ha iar în cultură irigată 40-60 t/ha masă verde.

Rapiţa furajeră, şi hibrizi aloploizi Typhon, Perko, Burko, Noko sunt plante foarte valoroase datorită faptului că sunt productive şi dau un nutreţ bogat în proteine şi săruri minerale. În culturi succesive, acestea se recoltează după căderea brumelor. Se pot administra la iesle sau se pot păşuna. Însilozarea se face în amestec cu un furaj grosier pentru a aduce umiditatea la valoarea dorită. Producţiile obţinute sunt în funcţie de tipul de cultură, ele putând ajunge până la 60-65 t/ha masă verde.