Descriere referat

| Referate romana | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

“Hanul Ancutei” (1928) face parte din opera de maturitate a lui Mihail Sadoveanu si este, poate, cea mai stralucita creatie lirico-epica a prozatorului. Volumul contine noua povestiri, relatate intr-un singur loc, la Hanul Ancutei, de catre taranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihna . Intamplarile povestite au loc in vreme veche, in timp mitic romanesc, se pot petrece oricand sin u numai intr-o anumita epoca sociala.
“Cealalta Ancuta”, a cincea naratiune din roman este o “povestire in rama”, deoarece face parte din naratiunea mai ampla, aceea a evocarii intamplarilor petrecute demult, in timpuri imemoriale, pe aceste meleaguri cand la han ritualul ospetiei era randuit de cealalta Ancuta.
La inceputul si in finalul povestirii, pespectiva narativa, este reprezentata de naratorul omniscient si naratiunea la persoana a - III – a;
Timpul narativ se compune in timpul povestirii care marcheaza prezentul si timpul povestit, un plan al trecutului,al faptelor intamplate “in vremea veche”, pe cand Ienache cropcarul era tanrar, se bucura altfel de viata si haladuiala fara grija, cu chimirul plin de parale.
Incipitul il constituie un gand nostalgic al lui Ienache cropcarul furisat spre vremurile de demult, cand se intamplau “lucruri care astazi nu se mai vad” si mai ales “era si alta credinta-n Dumnezeu. Atmosfera plina de emotie pluteste printer oaspetii hanului, dup ace ascultasera idila impresionanta a capitanului Neculai Isac. Ceremonialul, ca parte componenta a ramie narrative, este marcat de venirea Ancutei cu “oale noua si vin prospat” pentru oaspeti. Continuandu-si gandurile cu voce tare, Ienache cropcarul (negustor ambulant) tanjeste dupa randuielile si lumea din anii tineretii sale, cu un glas melancholic si plin de alean. Nici oamenii si nici iernile nu sunt ca altadata, lumea noua este “becisnica”, iernile blande ca nu mai a ice face cu hainele imblanite. Cropcarul trebuia sa-si duca marfa tocmai in varful muntelui ca numai oamenii de acolo “n-au vazut inca targurile”. Credinta in Dumnezeu care ii facuse pe multi negustori sa mearga in pelerinaj la Ierusalim, iar cand Voda iesea de la Curtea Domneasca “prostimea se punea cu dosu-n sus si cu fruntea-n pulbere”
In aceasta povestire, Ienache cropcarul este narrator-martor, intrucat el asistae la o intamplare ce-l impresionase sip e care o povesteste la persoana a-III-a, in prezent (in timpul povestirii, tuturor oaspetilor de la hanul Ancutei. Intr-o zi, pe cand se afla in targ la Iasi, tocmindu-se pentru marfa cu doi negustori armeni, trece o ceata de arnauti, ducand cu ei un om legat. Cel prins era “om nalt si voinic-subtire in mijloc lat in spate” avea buzele insangerate sub mustatile balaie si se uita mandru la toata lumea care se inghesuia zgomotos sa-l vada. Ienache se alatura multimii curioase si arnautul Costea Caruntu ii spune ca pe tanar in cheama Todirita Ctana “un razas nebun si nemernic din tinutul Vasluiului”, care avusese neobrazarea sa-si ridice ochii asupra surorii vornicului Bobeica. Bobeica hotarase s-o trimita pe sora-sa la Agapia, unde “sa-si planga greseala tineretii”iar pe tanarul indraznet urma sa-l inchida in turnul Goliei, unde va astepta porunca lui Voda care va fi fara indoiala, condamnarea la moarte. Toata mahalaua se tinea dupa Todirita Catana, pe care Costea Caruntu il “palea din cand in cand peste falci ori peste grumaz”.