Descriere referat

| Referate romana | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Vede lumina zilei, la Bucuresti, Ion N. Theodorescu. Pseudonimul sau Arghezi e explicat de catre scriitor în legatura cu Argesis (numele vechi al râului Arges).
Debutul îl are la 16 ani în revista “Liga ortodoxă”. Începând din 1910 Arghezi are o activitate forate susţinută, în cadrul căreia conduce reviste şi ziare cum sunt Cronica, Cuget românesc, Naţiunea, Bilete de papagal. În 1927 editează primul volum “Cuvinte potrivite”. În 1947 primeşte premiul naţional de poezie. Este autor al unei piese de teatru: ”Seringa”. În 1955 devine membru al Academiei Române. Are tablete în 1929 “Icoane de lemn”, în 1936 “Poarta neagră”, în 1946 “Bilete de papagal” şi în 1960 “Tablete de cronicari”. A scris romane ca “Ochii maicii domnului” (1934), “Cimitirul buna vestire” (1936) şi Lina (1942).
Arghezi în timpul vieţii sale a scris atât poezii, cât şi proză.
Din cadrul operelor în proză amintim lucrări mai mici ca: Icoane de lemn (1929), Poarta neagră (1930), Tablete din ora de Kuty (1933), Bilete de papagal (1946), Pagini din trecut (1955), Lume veche, lume nouă (1958), Tablete de cronicar (1960), Cu bastonul prin Bucureşti (1962), Răzleţe (1967); şi romane ca: Ochii maicii Domnului (1934), Cimitirul Buna-vestire (1936), Lina (1967).
Poeziile sale au apărut în volume ca: Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Versuri de seara (1935), Hore (1939), Una sută una poeme (1947), 1907-Peizaje (1955), Cântare omului (1956), Stihuri pestriţe (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadenţe (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967). În aceste poezii scriitorul abordează mai multe teme.
În cadrul poeziei filozofice urmăreşte ars poetica în poeziile Rugă de seară, Testament, Portret; lirica sociogonică în “Cântarea omului”; şi lirica existenţială în căutarea lui Dumnezeu şi în confruntarea cu moartea. În Psalmi poezia filozofică argheziană se adapă din singurătatea, ca fiinţa gânditoare a omului pe pământ. Sursa ei se află în permanenta căutare a unui "Dumnezeu" care refuză a se arăta şi care determină o stare sufletească de permanentă pendulare între credinţă şi tăgadă. Poetul acceptă şi refuză succesiv existenţa dumnezeului, trecând prin cele mai felurite şi contradictorii stări de spirit .Eşecul lui Arghezi de a ajunge la revelaţia divină l-a condus pe acesta la o viziune panteistică asupra vieţii atâta vreme cât cerul rămâne mut. În tema confruntării omului cu moartea distingem trei atitudini:
a.) spaima de nefiinţă, de neant (Duhovnicească)
b.) acceptarea ca pe un dat firesc, in sens mioritic, a morţii (De-a v-aţi ascuns)
c.) spaima de moarte care este atenuată de gândul că, atât cât trăieşte, omul se ilustrează prin realizările şi împlinirile sale (De ce-aş fi trist ?).
Poezia socială în concepţia lui Tudor Arghezi este una de angajare socială, de participare activă la transformarea naturii şi a omului însuşi, a societăţii aşa cum vedem în Rugă de seară, Testament, Belşug, Plugule, Caligula, Blesteme, Cântare omului, 1907-Peizaje.
Poezia erotică arghezienă se resimte de influenţa eminesciană. Poezii de dragoste întâlnim în volumele Cuvinte potrivite (Melancolie, Toamna, Despărţire, Creion (obrajii tăi mi-s dragi), Creion (Trecând pe puntea-ngustă)) şi volumul Versuri de seară.
Două atitudini se pot defini in trăirea sentimentului de dragoste:
a.) Una de reticenţă, de amânare a clipei erotice (Melancolie, Creion (Obrajii tai mi-s dragi)
b.) Împlinirea erotică care este urmărită şi exprimată în ambianta universului casnic din care natura vegetală şi animală, în toată bogăţia, varietatea şi splendoarea ei, nu poate lipsi.
Femeia devine stăpâna acestui univers, ea fertilizează acest univers în care bărbatul devine sub influenţa pozitivă a femeii un luptător şi un demiurg (Mireasa, Căsnicie, Mirele).