Cioran Emil Schimbarea la fata a Romaniei
Descriere referat
| Referate opere | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM
Am scris aceste divagaţii īn 193536, la 24 de ani, cu pasiune şi orgoliu. Din tot ce am publicat īn romāneşte şi franţuzeşte, acest text este poate cel mai pasionat şi īn acelaşi timp īmi este cel mai străin. Nu mă regăsesc īn el, deşi īmi pare evidentă prezenţa isteriei mele de atunci. Am crezut de datoria mea să suprim cīteva pagini pretenţioase şi stupide. Această ediţie este definitivă. Nimeni nu are dreptul s o modifice.
E.M.CIORAN
Paris, 22 februarie 1990
CAP.I
Tragedia culturilor mici
Cele cīteva milenii de istorie de care ne dispensăm numai īn ignoranţă sau īn extaz două poluri a istorice, ne obligă la o viziune macroscopică şi la o selecţiune implacabilă a desfăşurărilor omeneşti. Cine nu simte nevoia să fie judecător al trecutului se desolidarizează de o īntreagă lume ce l a precedat, chiar dacă instinctul īl integrează prin legături invizibile; nu mai puţin este lipsit de existenţă īn viitor acel ce nu se angajează īn profeţie, ca īntr o actualitate. De la Hegel, am īnvăţat cu toţii un adevăr devenit platitudine īn gīndire, că sensul mai adīnc al vieţii istorice este realizarea conştiinţei, că progresul īn istorie este un progres īn conştiinţă. Interiorizarea spiritului, īn drumul lui de eliberare de natură, īi creează o distanţă de propriile lui realizări, menţinīndu l īntr o culme căreia omul se abandonează ca unei perspective ultime. Conştiinţa este cu atīt mai cuprinzătoare cu cīt actualitatea ei īnglobează mai activ trecutul, īncīt perspectivismul istoric defineşte dimensiunile conştiinţei. O viziune macroscopică a istoriei te face contemporan tuturor momentelor esenţiale ale devenirii umane, precum īţi īnstrăinează detaliul omenesc, accidentele evoluţiei.La drept vorbind, nu există viziune microscopică, fiindcă fenomenele de mīna a doua n au o valoare īn sine, ele fiind fie pregătiri, fie urmări ale fenomenelor centrale.
Limitarea numerică a acestor fenomene īşi are o raţiune īn structura particulară a istoriei, care, nefiind un tot continuu, se desfăşoară prin dinamismul culturilor mari. Acestea nu sīnt discontinue īn mod necesar: influenţele dovedesc īn ce grad se condiţionează. Īn fenomenul lor, nu este important īnsă eterogenul, elementele adăugate din afară şi īnglobate, ci sīmburele lăuntric, predeterminarea spre o formă specifică. Precum, īn biologie, ortogeneza ne revelează viaţa ca născīndu se şi afirmīndu se sub determinantul condiţiilor interne şi al unor direcţii lăuntrice care īnving rezistenţa mecanică a mediului exterior, tot aşa, īn lumea istorică există o ortogeneză a culturilor, care justifică individualitatea fiecăreia prin condiţii şi determinante originare, printr un impuls specific. Marşul marilor culturi īn istorie seamănă, de aceea, unei fatalităţi; căci nimic nu le poate opri de la pornirea lor de a se afirma şi individualiza, de a impune stilul lor de viaţă altora şi de a robi totul fascinaţiei lor violente.
Existīnd relativ puţine culturi mari, numărul fenomenelor istorice este fatal limitat. Atītea popoare şi au ratat soarta neputīndu se īmplini spiritual şi politic, rămīnīnd condamnate la etnic, la mărginirile etnicului, incapabile să devină naţiuni şi să creeze o cultură! Precum există o graţie cerească, trebuie să fie şi o graţie pămīntească. Şi cine este atins de această graţie? Orice mare cultură. Căci marile culturi sīnt sărutate de oameni, precum sfinţii de īngeri.
De cīte ori harta continentelor ni se deschide īn faţă, ochii se aţintesc numai asupra ţărilor atinse de graţia terestră. Culturile care au avut un destin al lor, dar care au fost mai cu seamă un destin pentru altele
pentru toate culturile mici,care şi au răcorit sterilitatea īn umbra celor mari.
Plata via SMS
Pentru a putea downloada acest referat, trebuie sa trimiteti un SMS la numarul 1314 cu textul TXT REFERATE 5689. Veti primi raspuns un mesaj care va contine un cod, pe care va trebui sa-l introduceti in casuta de mai jos.
Costul unui mesaj este de 2 EUR + TVA valabil in retelele: Orange, Vodafone, Zapp
Plata via PayPal
Cumpara referatul Cioran , Emil - Schimbarea la fata a Romaniei prin intermediul procesatorului international de plati online, PayPal.
In urma cumpararii referatului prin intermediul PayPal, veti primi codul pentru descarcarea acestuia la adresa de e-mail pe care o veti folosi in momentul platii online, in cadrul PayPal
Descarca referat
| Adaugat de hevia19 | 30 descarcari | 1583 afisariReferatul Cioran , Emil - Schimbarea la fata a Romaniei - opere pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.
Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.
In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.
