| Referate agricultura | Recomanda unui prieten

Creşterea porcinelor în condiţii de tip intensiv industrial, în colectivităţi mari a impus reducerea spaţiului de creştere afectat porcinelor şi un mod de viaţă artificializat.
Drept consecinţă au apărut unele fenomene de comportament diferite faţă de cele observate la porcinele crescute în libertate.
Rezultatele cercetării ştiinţifice şi observaţiile din unităţile de producţie conduc la concluzia că efectele comportamentului au o importanţă deosebită, putând produce unele perturbări în procesul de producţie cu repercusiuni economice, mai ales în condiţiile deficitare de creştere.
Specialistul în creşterea porcinelor trebuie să cunoască foarte bine comportamentul acestora din următoarele motive:
• să modeleze tehnologia de creştere, ţinând cont de comportamentul natural al porcinelor
• să poată adapta, pe cât posibil comportamentele porcinelor la condiţiile de creştere, comportamentele nu sunt fixe ele se pot modifica ontogenetic prin procesul de ameliorare.
Comportamentul reprezintă o manifestare a animalului efectuată ca răspuns la un anumit eveniment (stimul) care are loc în imediata sa vecinătate, în corp sau în „mintea sa”.
Comportamentul reflectă unul din mecanismele de bază ale adaptării organismului la factorii climaterici, de nutriţie, interni şi de grup. Diferite aspecte ale comportamentului sunt, de regulă, studiate după finalitatea lor, distingându-se astfel mai multe tipuri de comportamente.
1. comportamentul de investigaţie;
2. comportamentul alimentar;
3. comportamentul de eliminare;
4. comportamentul de căutare a locului cel mai propice;
5. comportamentul de solicitare a îngrijirii;
6. comportamentul sexual;
7. comportamentul conflictual;
8. comportamentul de grup.
1. Comportamentul de investigaţie la porcine se bazează pe miros şi gust. Orice obiect nou cu care un porc vine în contact este în primă fază mirosit, după care acesta este introdus în gură pentru a vedea dacă acesta este şi comestibil. Porcinele sesizează cele patru tipuri de gust (dulce, sărat, acru şi amar) preferând gustul dulce.
Datorită simţului olfactiv deosebit de dezvoltat porcinele se pot utiliza în vederea depistării în solul pădurilor a trufelor sau la depistarea drogurilor. Pe baza mirosului porcii care coabitează în acelaşi spaţiu se pot recunoaşte.
2. Comportamentul alimentar este precedat întotdeauna de cel de investigaţie. Porcul este un animal omnivor, consumând o mare varietate de furaje. Prezenţa în raţie a unor furaje cu conţinut ridicat în celuloză, sau gust acru sau amar reduc, consumul acestora. Furajele cu gust dulce precum şi cele cu arome de lapte, carne, cacao sau vanilie stimulează consumul. Consumul de furaje este stimulat de zgomote datorate manipulării furajului, de aprinderea luminii sau alte evenimente care coincid cu ora de furajare.
Porcinele se îngrămădesc la jgheabul de furajare, chiar dacă frontul de furajare este suficient. Pentru reducerea competiţiei în timpul hrănirii, jgheaburile pot fi divizate prin despărţitori transversale.
În cazul hrănirii la discreţie, consumul de furaje alternează consumul de apă. Dacă hrănirea se face în tainuri sau restrictiv, porcii consumă furajul şi apoi beau apă.
3. Comportamentul de eliminare. Porcul este unul din cele mai curate şi mai ordonate mamifere, când condiţiile îi permit să-şi manifeste comportamentul său normal de eliminare. El păstrează curată şi uscată suprafaţa de odihnă şi se deplasează într-o parte a boxei, sau în afara adăpostului pentru a defeca şi urina. Pentru urinare şi defecare preferă locurile mai retrase, mai întunecoase şi umede. Datorită acestui fapt, porcii pot fi obişnuiţi ca să defece şi să urineze într-o anumită parte a boxei, prin amplasarea adăposturilor în zona respectivă. Comportamentul de eliminare este afectat în momentul constituirii grupelor, când boxele sunt suprapopulate sau când condiţiile de microclimat sunt necorespunzătoare.
4. Comportamentul de căutare a locului cel mai propice. În cazul temperaturilor scăzute, porcii caută pentru odihnă locurile curate, uscate şi ferite de curenţi de aer. În acest caz preferă pardoseli cu conductibilitate termică redusă.
În cazul în care temperatura este ridicată peste limita de confort termic, porcii caută zonele umede, pentru a se răcori deoarece nu dispun de glande sudoripare.
5. Comportamentul de solicitare a îngrijirii. Acest tip de comportament se întâlneşte la purceii sugari înaintea alăptării, când aceştia printr-un guiţat specific solicită scroafa să se culce în decubit lateral pentru a-i alăpta. Se întâlneşte de asemenea la toate categoriile de porcine, la apropierea orei obişnuite pentru administrarea hranei, când animalele sunt agitate se emit semnale sonore specifice. Având în vedere acest comportament, se recomandă respectarea cu stricteţe a orelor de furajare.
6. Comportamentul de acordare a îngrijirii purceilor. În general, scroafele după fătare îşi primesc purceii pentru supt şi sunt atente pentru a nu-i strivi. Majoritatea purceilor de la o scroafă încep să sugă şi se stabilesc definitiv, după 2-3 zile de la naştere la sfârcuri, fiind preferate sfârcurile din regiunea pectorală, deoarece produc de regulă mai mult lapte. Frecvenţa supturilor este în medie de 24 în 24 de ore, scăzând de la 28 în prima săptămână la circa 15 supturi în săptămâna a 5-a. Durata unui supt scade de asemenea odată cu înaintarea în vârstă de la 40-45 secunde la circa 30-35 secunde.
7. Comportamentul sexual. La porcine, comportamentul sexual prezintă 4 etape:
- căutarea reciprocă a partenerilor sexuali;
- primele contacte între parteneri;
- secvenţa precuplării, care conduce la reacţia de mobilitate la scroafă;
- saltul şi monta.