| Referate biografii | Recomanda unui prieten

Constantin cel Mare

Constantin cel Mare s-a nascut la Naissus in ziua de 27 februarie
a anului 280. El a fost fiul lui Constantius Chlorus ce era ofiter si al Iuliei Helena ce era fiica unui hangiu.
Constantin si-a petrecut copilaria si tineretea la curtea din Nicomedia, unde Diocletianus, mai apoi Galerius, il tineau in situatia de ostatec. Tatal sau conducea Occidentul si acolo, acest om neastamparat se putea declara succesor, cum dealtfel s-a si intamplat. De foarte tanar Constantin a devenit ostas fiind folosit in anii 295-296 de catre Diocletianus in expeditia din
Egipt. Multi ani i-a petrecut ofiterul Constantin pe malurile Dunarii, trimis acolo de catre Galerius ca sa lupte cu sarmatii. Plecarea lui pe langa tatal sau, ce ajunsese Caesar, cu o pretinsa "permisiune" acordata de Galerius, ar fi fost insa, dupa unii autori, o adevarata fuga. Se spune ca in drum Constantin mutila caii si strica trasurile din posturile imperiale de trasport public pentru ca cei care il urmareau sa nu le poata folosi.
Portretul fizic al primului imparat crestin ne este binecunoscut azi din descrierea pe care ne-a lasat-o cronicarul bizantin Cedrenus. Posedam de asemenea o serie de reprezentari sculpturale si efigii monetare, unde chipul imparatului apare asa cum il infatiseaza Cedrenus. Era inalt ca statura, cu gat puternic si umeri atletici, ceea ce il facea impunator, grav si maiestos. Fata lui fina se remarca printr-un nas acvilin, prin obraji fini si rasi, barbie rotunda si usor proeminenta, parul taiat scurt. Privirea lui aparea patrunzatoare si sclipitoare mai ales in momentele de furie.
Despre caracterul sau gasim interesante constatari intr-un capitol
din Eutropius: "Constantin a fost un imparat care, in cei dintai ani ai domniei sale se poate asemui cu cei mai buni imparati, in ultimii, cu cei mai de rand. Era lacom dupa glorie militara si izbanzile pe care le-a avut se datoresc nu atat norocului, cat mai mult pricepirii lui. Prin darnicia si purtarea sa cauta sa-si castige o iubire neprefacuta din partea poporului."
In anul 312, Constantin declara razboi lui Maxentius, ce a fost instalat la Roma ca Augustus in anul 307. Cu o armata de patruzeci de mii de ostasi, in mare parte mercenari germani si bretoni, fiul lui Chlorus trecu Alpii fara a fi impiedicat. Maxentius dispunea de o armata cel putin dubla ca efectiv, dar nu indraznea sa paraseasca Roma si trimise spre Alpi pe Ruricius Pompeianus, prefectul pretoriului. Cavaleria din armata lui Constantin facu minuni de vitejie, obtinand victoriile de la Brescia, Aquileia, Verona si Modena, impotriva lui Pompeianus. Marea batalie s-a dat pe 23 octombrie 312, pe valea stramta a Tibrului, langa podul de piatra numit Milvius, care fusese dublat cu unul de lemn. Constantin a atacat furtunos in fruntea cavaleriei sale, inghesuindu-l pe inamic pe cele doua poduri. Cel din lemn s-a rupt din cauza greutatii si s-a inecat insusi Maxentius.