Descriere referat

| Referate mass-media | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Contextul de analiza
Termenul de comunicare este folosit în strânsa legatura cu termenii limba si limbaj. Sunt folositi uneori ca echivalenti, alteori se face o distinctie clara de sens. Fiecare termen capata semnificatii noi daca i se asociaza un atribut specific.
Astfel, comunicarea poate fi verbala sau nonverbala, intergrupala sau intragrupala etc. Limba poate fi materna, de circulatie etc. Limbajul poate fi: artistic, matematic, filosofic, emotional etc.
Clarificari asupra continuturilor acoperite de acesti termeni sunt aduse de catre discipline diferite: lingvistica, psihologie, informatica, sociologie, logica, filosofie, arhitectura etc.
Definirea comunicarii
Indiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot identifica câteva aspecte comune:
• comunicarea reprezinta un proces de transmitere de informatii (informatia fiind privita ca un termen general referindu-se atât la concepte, cât si la semne, simboluri etc.)
• comunicarea necesita cel putin doi poli (individ-individ, individ-grup etc.)
Etimologic, termenul provine din limba latina, unde "communis" înseamna "a fi în relatie cu, a pune de acord".
Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia într-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar în vederea receptarii (Maria Voinea).
Dictionarul de psihologie defineste comunicarea ca relatie între indivizi ce implica transmitere intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu efect retroactiv.
Comunicarea are rolul de a pune în relatie sistemele (omul) cu mediul în care evolueaza.
Procesul de comunicare

Prin procesul de comunicare se transmit informatii pentru atingerea anumitor scopuri. Înteleasa ca proces, comunicarea implica o derulare a operatiilor de codare, recodare, decodare asupra mesajelor.
Elementele procesului de comunicare

Elementele procesului de comunicare sunt:
Emitatorul & Receptorul în relatie. La individul uman, comunicarea depinde de capacitatea de relationare cu celalalt, de disponibilitatea de combinare a codului folosit, de disponibilitatea de receptie si prelucrare, de complexitatea si varietatea continuturilor, precum si de posibilitatea emitatorului si receptorului de a-si schimba reciproc rolurile.
Canalul de comunicare - "drumul", "calea" pe care mesajul se transmite. Acestea pot fi canale vizuale, auditive, tactile, kinestezice etc. Canalele au suport natural sau tehnic (telefon, fax, mijloace audio-video etc.)
Mesajul este o componenta complexa a comunicarii care implica fenomene de codare, recodare, decodare. La om, functia semiotica înalt dezvoltata permite codarea stimulilor actuali, trecuti, viitori si utilizarea lor nu doar de catre cel care codifica, ci si de cei care primesc mesajul.
Codul - trebuie ales si cunoscut de partenerii în relatie.
Feedback-ul - mesaje de raspuns pe care receptorul le da în timpul sau dupa receptarea mesajului initial.
Mediul, contextul comunicarii se refera la situatia particularizata în care are loc comunicarea. Comunicarea se desfasoara într-un context cu care se întrepatrunde.
Este important faptul ca procesul comunicarii poate fi perturbat prin aparitia unor factori (bariere în comunicare) care diminueaza, amplifica, împiedica sau deformeaza mesajele.

Exemple de bariere:
• la nivelul emitatorului/ receptorului
 deficiente de exprimare, respectiv receptionare
 deficiente emotionale, atitudinale
 idei preconcepute etc.
• la nivelul canalelor:
informatia emisa pentru un canal este receptata pe un alt canal (ex.: nevazatorii recepteaza informatia audibila prin canale dezvoltate compensator)
• la nivelul mesajului:
 folosirea cuvintelor cu sensuri diferite
 expresii personale, difuze, limbaje insuficient cunoscute de cei implicati în comunicare
• la nivelul mediului:
 climat poluat (fonic, vizual etc.)
Forme ale comunicarii

Comunicarea are un caracter dinamic. Este un proces complex, ce se particularizeaza în contexte diferite: exista informatii care se transmit genetic, informatii care circula în mediul social (cutume, obiceiuri etc.), în organizatii. Exista mai multe criterii dupa care sunt identificate variatele forme de comunicare:
• Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:
1. comunicare intrapersonala (comunicare cu sinele)
2. comunicare interpersonala (cu altii)
3. comunicare de masa (prin institutii specializate, cu adresabilitate generala)
• Dupa contextul spatial-temporal al mesajelor
1. directa (fata în fata)
2. indirecta (mediata)
• Dupa instrumentele folosite
1. verbala
2. nonverbala
3. paraverbala
• Dupa obiectivele comunicarii
1. comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)
2. comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)
3. comunicare instrumentala (când este urmarit un scop precis)
• Dupa interactiunea sistemelor care comunica
1. comunicare omogena (om-om, animal-animal)
2. comunicare heterogena (om-animal, om-masina)
• Dupa pozitia în cadrul unei organizatii
1. comunicare ascendenta (cu superiorii)
2. comunicare descendenta (cu subalternii)
comunicare orizontala (emitatorul si receptorul au pozitii egale