| Referate filozofie | Bac 2008 filozofie| Recomanda unui prieten

In viata de familie, la scoala sau in locul la care muncim, in relatiile cu prietenei ni se intampla de multe ori san e intrebam daca cineva a procedat drept sau intr-o anumita situatie; de exemplu, daca e drept ca un elev total nepregatit sa primeasca aceeasi nota ca si altul foarte bine pregatit sau daca e drept ca un intellectual (de ex. un profesor ) sa aiba un salariu mai mic decat un muncitor necalificat care lucreaza la o firma prospera etc. Pe de alta parte, noi traim in societtae, poate fi buna o societate in care nedreptatile se intalnesc la tot pasul? Mai departe, sa presupunem ca o tara e prospera din punct de vedere economic, ca are o forta militara care ii permite sa nu-I fie teama de dusmani, ca arta, stiinta, invatamantul sunt infloritoare; dar in acea tara numai o mica parte a populatiei se bucura de drepturi politice, iar multi locuitori traiesc sub limita saraciei. Cu siguranta ca nu vom putea spune ca in acea tara este instaurat o ordine dreapta.
Dar care este temeiul aprecierii pe care o facem ca o actiune a unui om ( sau o ordine sociala ) este dreapta sau nu? Ce inseamna “dreptatea”? Sunt cateva situatii in privinta carora nu ezitam:
1. Spunem ca e drept sa respectam si nedrept sa incalcam drepturile legale ale cuiva: libertatea personala, proprietatea etc. Daca cineva fura bunul altuia, nu ezitam sa consideram ca nu a procedat drept. In acest sens spunem ca drept e respectarea legilor. Si nu e intamplator ca in limba romana se considera ca expresiile “a procedat drept” si “a procedat just” ori “s-a facut dreptate” si dreptatea atunci cand legile in vigoare sunt respectate.
2. Folosim cuvantul “dreptate” in situatii care nu au legatura cu legile. Spunem, de ex.,ca e drept ca un copil sa-si asculte parintii, ori ca e nedrept ca un parinte sa-si pedepseasca copilul fara motiv. Sau, spunem ca cineva care nu si-a respectat o promisiune a procedat nedrept. Desigur uneori promisiunile pot fi inculcate: de ex. cineva care a promis unui prieten ca-I va face o vizita si care nu se tine de cuvant pentru ca a intervenit un eveniment grav in familia san u poate fi acuzat ca nu a procedat drept. Insa a incalca o promisiune fara un motiv serios nu, e de buna seama, drept.
3. Dreptatea difera de respectarea legilor in sensul urmator: o lege poate fi nedreapta daca ea acorda unor oameni drepturi care nu li se cuvin. Daca o lege in vigoare intr-o tara consfinteste sclavia sau impiedica libertatea presei, atunci ea da nastere nedreptatii. De aici nu decurge insa ca toate legile sunt nedrepte: dar daca unele produc nedreptati, inseamna ca nu putem considera legea drept criteriu ultimo al dreptatii. Omul are dreptul moral sa nu se supuna legii (M. Thoreau, M. Gaudni ) au argumentat ca pentru, a se apara de nedreptate, oamenii pot apela la “nesupunerea civica” – o actiune publica deliberate, nevidenta, de nesupunere fata de o lege sau de politica guvernului.
4. E drept ca fiecaruia sa I se dea ceea ce I se cuvine. Celui care afacut bine I se cuvine binele, iar celui care a facut rau i se cuvine raul; este nedrept ca unei personae sa I se acorde o rasplata pe care nu o merita, sau sa fie pedepsita daca nu a facut ceva. In cazul pedepsei, dreptatea presupune cel putin urmatoarele lucruri:
a) Sa fie pedepsiti numai cei gasiti vinovati
b) Diferentelor in pedeapsa data sa le corespunda intotdeauna diferente in vina avuta
c) Scala pedepselor sa corespunda gravitatii vinei – sa nu fie prea severe, dar nici prea blande
5. Admitem ca daca cineva e partinitor, favorizand o persoana in detrimental alteia, el nu procedeaza drept. Un sef care acorda prim subordonatilor sai in functie de relatiile de rudenie sau prietenie cu ei este nedrept; o lege care discrimineaza oamenii in functie de conditile politice sau religioase, de rasa, avere, ori sex – e nedrept. Impartialitatea e o conditie da fiecaruia sa i se dea ceea ce i se cuvine. Desigur, ne comporta drept nu inseamna ca trebuie sa fim impartiali in orice context: nimeni nu considera ca am procedat nedrept daca la o petrecere ne-am invitat prietenii,favorizandu-i in raport cu ceilalti oameni; dar judecatorul intr-un tribunal nu trebuie sa arate vreo preferinta fata de vreuna din partile implicate, pe temeiuri ce nu tin de fondul chestiunii.
In aceste sensuri ale sale, cuvantul “dreptate” se aplica unei largi clase de situatii, de fiecare data, noi apreciem favorabil un comportament sau o organizare social ape care le consideram drepte si le respingem, le dezarmam pe cele pe care le consideram nedrepte. Problema este deci urmatoarea: de ce favorizam ce e drept fat de ceea ce e nedrept, dreptatea fata de nedreptate? Este justificata sau nu atitudinea noastra?
Cerinta justificarii comportamentului nostrum moral a fost enuntata intr-o forma clasica in dialogul lui Platon: “Republica”. Glaucon, unul dintre personajele dialogului, ii cere lui Socrate sa justifice faptul ca oamenii traiesc in mod moral, ca prefera dreptatea nedreptatii. Aceasta provocare ne e infatisata intuitive prin urmatoarea povestire.
1. Platon: Mitul lui Gyges
( “Republica” )
Dialogul “Republica” este exemplar in ceea ce priveste teoria lui Platon despre stat si, in consecinta, despre ideea de dreptate. ( “Republica” sau “Polytea” nu inseamna, la Platon stat si forma de guvernare. ) Sensul politic al acestui dialog e in subordine, principala e competenta moral – educative. In “Cuvant prevenitor” la acest dialog, C. Noica scrie: “Cine nu vrea sau nu e in stare sa slujeasca cetatea depasind-o, s-o slujeasca integrandu-se in ea”.
Temele mari ale dialogului sunt:
• ce sunt dreptatea si nedreptatea?
• De unde vine necesitatea morala pentru stat si pentru individ de a-si intocmi viata dupa dreptate?
• Care e principiul bunei randuieli a societatii?
Astfel, in Cartea I se dezbate prima problema, interlocutorii lui Platon incercand sa gaseasca o definitie a dreptatii. Cratea II continua tema dreptatii si vorbeste despre nasterea statului pe baza ideii de dreptate. Aici apare si mitul lui Gyges. Problema care se pune acum e urmatoarea: este mai bines a fii drept decat nedrept? Raspunsul urmeaza 2 extreme: egoismul absolute ( Glaucon si Adeimantos, fratii lui Platon ); dreptatea si binele ca regula de conduita ( Socrate).
Glaucon spune: conform cu natura, a savarsi nedreptatea e un bine, a o suferi e un rau. El solicita lui Socrates a-I explice de ce aceia care prctica dreptatea o fac numai din necessitate, datorita “neputintei de a face nedreptati”, si nu de buna voie. Caci, considera el, daca s-ar permite, atat omului drept cat si celui nedrept, sa faca ce vor, se va ajunge in situatia ca omul drept sa procedeze ca si cel nedrept, adica sa faca nedreptati, pentru ca fiecare dintre ei are tendinta de a avea cat mai mult, in virtutea faptului ca firea omului il indeamna sa posede cat mai multe bunuri materiale.
El povesteste legenda lui Gyges, un pastor aflat in slujba regelui Lydiei care, intrat in posesia unui inel fermecat, putea sa se faca nevazut oricand voia. Prin aceasta legenda se incearca explicarea comportamentului in conditiile in care, stiindu-se nevazut, omul poate intreprinde actiuni drepte sau nedrepte.
Concluzia Glaucon este urmatoarea:
- daca ar exista 2 astfel de inele si daca pe unul l-ar avea un om drept “iar celalalt un om nedrept, se poate crede ca nimeni nu s-ar dovedi in asemenea masura stana de piatra incat sa se tina de calea dreptatii sis a aiba taria de a se infrana de la bunul altuia fara sa se atinga de el, atunci cand ii este ingaduit”.
Asadar, in conceptia lui Platon, nimeni nu e drept de buna voie, ci numai constrans de imprejurari sau de lege, deoarece nu exista “un bine propriu al dreptatii” care sa-I orienteze pe oameni; acestia fac nedreptai atunci cand au ocazia. Motivul principal ar fi ca toti oamenii considera, in sinea lor, ca e mult mai profitabila nedreptatea decat dreptatea. S-ar putea totusi sa existe oameni care san u vrea sa faca nedreptati sis a nu se atinga de bunurile celorlalti. Ei vor fi considerati prosti, desi toti vor lauda atitudinea lor ca fiind o adevarata virtute.