Distributia la firma sc aurora sa
Descriere referat
| Referate marketing | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM
Modul în care mărfurile parcurg traseul (pentru a ajunge la consumatori) prezintă importanţă atât pentru funcţionarea mecanismului economic al societăţii dar şi pentru funcţionarea fiecărei întreprinderi. Toate întreprinderile indiferent de profil, apelează la sistemul distribuţiei, iar unele dintre ele au chiar ca profil de activitate procese ale distribuţiei. Nici întreprinderile care se află doar la punctele de contact cu distribuţia (firme producătoare şi prestatoare de servicii-transport, asigurări), nu pot fi indiferente faţă de modul în care ,mărfurile se deplasează spre consumatori. Este, deci, evidentă preocuparea întreprinderii faţă de problematica distribuţiei din politica de marketing a acesteia. Problematica distribuţiei, ca variabilă a mixului, se delimitează în două domenii esenţiale: 1. stabilirea şi funcţionarea canalelor de distribuţie, a formelor de distribuţie; 2. distribuţia fizică a mărfurilor, adică a proceselor operative prin care mărfurile trec succesiv pentru a ajunge la consumatori.
1.1. Distribuţia ca element al mixului
Distribuţia acoperă ansamblul operaţiilor prin interemdiul cărora un produs sau serviciu, rezultat al procesului de producţie este pus la dispoziţia consumatorului. Aparatul de distribuţie mult timp dominat de către fabricanţi, a evoluat în mod considerabil în ultimii 25 ani datorită schimbărilor din „sistemul de consum”. Acest „sistemde consum” se referă la modificările atitudinilor din rândul consumatorilor ce sunt influenţate de evoluţia şi de schimbările tehnologice, economice, demografice, a mentalităţilor şi a recomandărilor (puterea publică, mass-media). Politica de distribuţie a devenit una din cheile elaborării marketingului-mix eficient: corelaţia dintre deciziile privitoare la preţ, produse, promovare şi alegerea canalului şi a formulei de distribuţie este unul din aspectele esenţiale ale unei politici comerciale şi a unei strategii de marketing eficiente. Modalitatea în care managementul firmei alocă resurse componentelor de bază ale programului de marketing mix (produs, preţ, promovare, piaţă) va determina poziţia şi profitabilitatea de piaţă. Deciziile firmei referitoare la canalele de distribuţie influenţează direct toate celelalte decizii marketing;
Firmele acordă adesea prea puţină atenţie canalelor de distribuţie, iar în cazul în care se consideră funcţia acestor canale ca fiind legată doar de transportul fizic al mărfurilor, de depozitare şi de distribuţie ca un instrument competitiv.
Deciziile legate de canalele de distribuţie implică adesea angajamente, obligaţii pe termen lung faţă de alte firme şi faţă de pieţele pe care acestea le deservesc. Spre exemplu firmele pot renunţa la produsele vechi şi pot introduce în fabricaţie altele noi, care să corespundă gusturilor pieţei, dar ele nu pot renunţa rapid la canalele de distribuţie în favoarea propriilor magazine, atunci când condiţiile de distribuţie se modifică.
1.2. Rolul economico-social al distribuţiei şi funcţiile sale
Distribuţia produselor are rolul de a asigura valorificarea şi transferarea produselor şi/sau serviciilor de la producător la consumator, indiferent de distanţa care îi desparte de centrele de producţie.
Plata via SMS
Pentru a putea downloada acest referat, trebuie sa trimiteti un SMS la numarul 1277 cu textul TXT REFERATE 6485. Veti primi raspuns un mesaj care va contine un cod, pe care va trebui sa-l introduceti in casuta de mai jos.
Costul unui mesaj este de 3 EUR + TVA valabil in retelele: Orange, Vodafone, Zapp
Plata via PayPal
Cumpara referatul Distributia la firma sc aurora sa prin intermediul procesatorului international de plati online, PayPal.
In urma cumpararii referatului prin intermediul PayPal, veti primi codul pentru descarcarea acestuia la adresa de e-mail pe care o veti folosi in momentul platii online, in cadrul PayPal
Descarca referat
| 136 descarcari | 7136 afisariReferatul Distributia la firma sc aurora sa - marketing pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.
Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.
In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.
