| Referate romana | Bac 2008 limba romana| Recomanda unui prieten

Moştenirea oferă ocazia unei profunde analiza psihologice. Cum această moştenire devine centrul demersului narativ, Costache Giurgiuveanu, la rândul său, posesorul banilor râvniţi de propria familie, se conturează ca personaj principal.
Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru că, direct sau indirect, el hotărăşte destinele celorlalte personaje care se conturează în jurul averii sale în goana după moştenire.
E tipul avarului, înscriindu-se în descendenţa lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Molière, dar se distanţează de acestea prin încercarea de aşi depăşi condiţia. George călinescu îşi apără personajul, negând înscrierea lui în şirul avarilor, aducând ca argument faptul că Giurgiuveanu este umanizat de dragostea lui sinceră pentru Otilia, chiar dacă nu reuşeşte să şi-o materializeze.
Costache are o vârstă înaintată, dar speră să poată trăi mult. Este un însetat de bani, şi de viaţă. Are multă afecţiune pentru Otilia, dar practic nu întreprinde nimic pentru a-i asigura viitorul şi nici pentru a o înfia.
Autorul îi lămureşte biografia lui moş Costache printr-o abundenţă de detalii. Această biografie se împleteşte cu cea a familiei Tulea, dar şi cu cea a familiei lui Felix Sima. „Doctorul Iosif Sima, fost medic militar, apoi demisionat, nu mai avea de mult rude apropiate de sânge. Singura lui soră, soţie a lui Costache Giurgiuveanu (cel căutat), murise şi ea de mult. Văduv el însuşi de vreo zece ani, doctorul îşi ţinuse băiatul mai mult în pensionate şi internate. După o lungă boală plictisitoare, se stinge şi el cu satisfacţia că copilul e mare şi cu viitorul oarecum asigurat. În afară de un oarecare depozit de bani, doctorul lăsa lui Felix o casă cam veche, dar indicat ca tutore „unchiul Costache”, cumnatu-său. De un an de zile, Giurgiuveanu reprezenta pe Felix în raporturile cu şcoala, plătea taxele, semna în calitate de corespondent, iar Felix, la rândul său îi trimitea ştiri despre el.”
Aşadar, în casa „unchiului” Costache vine Felix într-o seară de la începutul lui iulie 1909; o casă din strada Antim, unul dintre imobilele pe care le posedă bătrânul şi de pe urma cărora dispunea de mari sume de bani, rezultate din chirii.
Prezentarea lui Costache se face tot prin prisma lui Felix. Vedem ceea ce, sosit aici, se vede el însuşi. Portretul fix fixează deja unele trăsături ale personajului: „Capul îi era atins de o calviţie totală, şi faţa părea aproape spână, şi, din cauza aceasta, numai doi dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os.” Omul e capabil să zâmbească, dar lui Felix zâmbetul şi înfăţişarea bătrânului îi trezesc imaginea unei bufniţe. Bâlbâiala lui moş Costache e unul dintre primele lucruri pe care le observă Felix la bătrân. Întrebat dacă aici şade domnul Costache Giurgiuveanu, acesta răspunde:
„– Nu - nu - nu ştiu... nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc...”. Băiatul se miră nespus şi „ieşi ameţit pe uşa gotică şi apoi pe poarta ruginită trecu prin faţa muscalului, care sforăia mereu, şi porni dezorientat înainte.”
Încă de la începutul romanului, apariţia sa este bizară, deconcertându-l pe Felix atunci când îi spune: „nu-nu stă nimeni, aici”, răspuns de domeniul absurdului. Felix îşi imaginase că tutorele său e un om masiv, „de o greutate extraordinară”, având în vedere că ştia despre el că este bogat, deţine mai multe imobile, îi fusese lăsat în grijă, argumente pentru a-şi închipui că giurgiuveanu are forţă. Însă îi apare în faţă un om mititel, puţin adus pe sapte, cu o chelie de porţelan, cu faţa spână, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii clipind rar şi moale.
Aspectul exterior şi interior al casei părăginite, aflate aproape în ruină, trimite – cu toate detaliile descriptive – către avariţia personajului, dar şi către un soi de parvenitism, arhitectura casei sugerând „intenţia de a executa grandiosul clasic în materiale nepotrivite”. Ca orice avar, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, un potenţial atentat la averea sa.
Nedumerit de primirea ce i se, încurcat de imagini care, în mintea lui, nu se legau, Felix este gata să părăsească imobilul. Totui, o apariţie nouă, o faţa subţirică îl opreşte. Reacţia bătrânului se schimbă dintr-o dată şi Felix este poftit înăuntru.
Drumul personajului de-a lungul romanului include fapte, întâmplări, discuţii la care ia parte, vorbe surprinse în treacăt şi gesturi care-l definesc şi-l fac tot mai viu. De exemplu, neacceptând ideea unei servitoare, căci aceasta ar însemna un sacrificiu bănesc, moş Costache o ţine pe Marina, femeie celibatară, slabă de minte, dar oarecum rudă, în schimbul serviciilor făcute. Singura slăbiciune a bătrânului acestuia ciudat este Otilia, fiica vitregă. Fata exercită asupra lui o mare influenţă. Otilia realizează un adevărat tampon între el şi ceilalţi, atenuând atât cât este posibil răutăţile pe care le provoacă avariţia bătrânului. Ea e convinsă că „papa e un om bun, însă are şi ciudăţeniile lui. Trebuie să fii îngăduitor”, îl sfătuieşte ea pe Felix.
Ceea ce numeşte Otilia „ciudăţenii” sunt în realitate fapte dezvăluind tipologia avarului, gata să fixeze dimensiunile obiectelor şi chiar ale oamenilor, după dimensiunile câştigului ce-l poate obţine prin ei. Pascalopol îi este apropiat, dar dacă-l poate înşela fie şi cu o sumă mică de bani, profitând de neatenţia lui, Giurgiuveanu este mulţumit.
Felix este nepotul lui şi are o sursă importantă de bani, dar şi lui Felix îi micşorează venitul prin nenumărate potlogării, începând de la ciupeala zilnică a vreunei piese de cinci lei, sub pretextul că „M-m-mai dă-mi cinci lei. N-am acum la îndemână, sunt cam strâmtorat” până la descoperirea uluitoare pentru Felix, a unui „pachet de coale scrise, cusute printr-o sfoară roşie. În chip de caiet, şi cu titlu care-l izbi cu toată graba lui, întrucât găsise acolo numele său. Scoase caietul şi citi pe copertă