Descriere referat

| Referate jurnalism | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Comunicarea este ceea ce permite stabilirea unei relatii intre persoane, intre obiecte sau intre persoane si obiecte. Ea desemneaza fie actiunea de a comunica, fie rezultatul acestei actiuni. Procesul care permite fie unuia sau mai multor emitatori, fie unui emitator colectiv sa difuzeze mesaje cu ajutorul unui dispozitiv tehnic (text tiparit in cazul presei scrise, ecran, microfon in cazul televiziunii,in cazul interviurilor, emisiunilor de televiziune etc.) spre unul sau mai multi receptori constituie comunicarea mediatizata.
Mass-media sunt in general definite ca suproturi tehnice ce servesc la transmiterea mesajelor catre un ansamblu de indivizi separati. Aceste mijloace de comunicare in masa ofera informatii unui public tinta. In functie de public acestea isi redacteaza materialele si le ofera publicului-receptor. Materialele trebuie corect redactate petru a fi intelese de indivizi, fara ca acestia sa fie influentati in vreun fel sau altul.
In presa tiparita informatia trebuie atent redactata. Un cuvant gresit ales poate obtine un efect contrar celui scontat, poate induce cititorii in eroare , poate oferi informatii gresite. O exprimare incorecta, improprie introduce ambiguitati in textul jurnalistic. Un cuvant minus face mesajul incomplet. Folosirea neologismelor de ultima ora, a limbajului de specialitate in textul jurnalistic tradeaza insuficienta cunoastere de catre jurnalist a faptului pe care il pune in atentia publicului. Toate acestea conduc la un singur rezultat: ziarul nu este citit, iar jurnalistul nu are credibilitate.
Exista o serie de erori jurnalistice care conduc la neintelegerea textului de catre cititor, la influentarea, manipularea acestuia prin oferirea unei informatii gresite sau a unei perspective subiective asupra faptului prezentat. Acestea sunt: erorile si capcanele jurnalistice, tonul si unghiul de abordare gresite, subinformarea, suprainformarea, ambiguitatea. Toate acestea ingreuneaza perceperea textului si in unele cazuri manipuleaza mai mult sau mai putin cititorii.
Discursul jurnalistic trebuie adaptat la asteptarile publicului, atat publicul cat si jurnalistii acceptand aceleasi coduri si conventii culturale. Exprimarea exacta este insa pandita de multe capcane care trebuie evitate de jurnalisti si recunoscute de cititori in cazul in care ajung sa fie publicate. Aceste capcane sunt: eufemismul, cliseul, argoul, jargonul si cuvintele depreciative. Lor li se adauga o serie de erori des intalnite in presa scrisa: pleonasmul, tautologia si erorile logice.
Eufemismul reprezinta modul de a te exprima atenuat. Folosit in textul jurnalistic, eufemismul atenueaza, deformeaza, ascunde realitatea. Pe de alta parte, atunci cand eufemismul are conotatii ironice se poate intampla ca in textul destinat informarii sa apara exprimarea opiniei, o eroare profesionala si etica grava, care poate masca o intentie propagandistica. Prin urmar, eufemismul transforma, ofera aceeasi realitate in mai multe feluri. Folosit excesiv acesta conduce la pretiozitate, la transmiterea unei realitati aseptizate.
Cliseul reprezinta o formulare care s-a uzat, in urma folosirii indelungate. Folosirea lui face discursul plictisitor, pentru ca nu ofera nici o informatie noua. Mai mult decat atat, el este semnul unei slabiciuni in observarea realitatii de catre jurnalist, al incapacitatii lui de a sesiza si transmite noul, al inabilitatii lui de a se exprima. Cliseul, formula prefabricata, reprezinta materia prima a limbii de lemn. Aceasta ascunde adevaratele intentii, deturneaza atentia, nu exprima. Limba de lemn este o diversiune care ofera un fals sentiment de confort psihic si intelectual.
Argoul reprezinta limbajul strazii, avand o dinamica aparte prin comparatie cu limba literara. El exista si se dezvolta in special prin metaforizare. De obicei, nu poate fi folosit in discursul propriu-zis al jurnalistului. El exista si se dezvolta in special prim metaforizare. De obicei, nu poate fi folosit in discursul propriu-zis al jurnalistului. Poate insa sa apara citat pentru a arata personajul, pentru a-l situa social, cultural si geografic, prin limbajul pe care il foloseste.
Jargonul este termenul pentru limbajele de specialitate. Folosit intre specialisti, acesta poate sa apara in presa de specialitate. In schimb, in presa de popularizare sau in presa de informare generala, jargonul trebuie corect tradus intr-un limbaj accesibil tuturor, fara a altera realitatea. Apropiate de sfera jargonului sunt neologismele de ultima ora, de cele mai multe ori inutile, numite si barbarisme. De regula, acesti termeni nefiind cunoscuti de majoritate, contribuie la realizarea unui text obscur, al carui inteles este incert, neclar.
Cuvintele depreciative reprezinta injurii sau chiar calomnii, atentand la dreptul la imagine al oricarui ins. O varianta mai subtila a exprimarii depreciative o constituie insinuarea. La nivelul implicit al enuntului, insinuarea acuza, inlatura prezumtia de nevinovatie, inlocuind-o automat cu prezumtia de vinovatie. Atribuirea aluziva a unor false intentii, a unor false valori/nonvalori interlocutorului reprezinta modalitati de realizare a insinuarii.
Pleonasmul si tautologia reprezinta erori des intalnite in presa scrisa. Acestea sunt sinonime, inclusiv la nivel frastic, inutile. In redactare, tautologia devine sinonima cu redundanta inutila, cu perifraza. Exprimarea unei singure idei in cuvinte diferite, tautologia se distinge de pleonasm prin aceea ca nu implica o eroare de exprimare. Ea reprezinta totusi un indiciu al subinformarii.
Erorile logice reprezinta rationamente gresite, care induc cititorul in eroare o eroare des intalnita este definitia circulara, din care lipseste diferenta specifica. Deductia si inductia trebuie sa fie corecte in discursul jurnalistic, jurnalistul trebuie sa realizeze si sa mentina acurateatea, exactitatea informatiei. Rationamentele, necesare printre altele pentru ca ofera textului credibilitate, trebuie conduse in mod corect, limpede.
In privinta tonului, jurnalistul nu trebuie sa actioneze intr-o situatie data pe baza propriilor impresii si observatii acumulate in timp. Daca procedeaza astfel, jurnalistul ofera propria viziune, convingere universal valabila. Fiecare situatie trebuie abordata in ceea ce are ea specific, nou. Tonul trebuie ales in functie de eveniment si de publicul tinta. Un singur cuvant poate deveni responsabil de schimbarea nedorita a tounului, prin urmare jurnalistul trebuie sa fie foarte atent la cuvintele pe care le foloseste in textul jurnalistic.
Unghiul de abordare ajuta la dozarea si ordonarea modalitatilor de construire a textului. El este fascicolul care lumineaza faptele. A devia in stanga sau in dreapta fascicolului luminos este tot una cu a nu vedea. Nu poti arata altora ceea ce tu insuti nu vezi. Nu-I poti face sa inteleaga, ceea ce tu insuti nu ai inteles foarte bine. Schimbarea unghiului de abordare in interiorul aceluiai text reprezinta un amestec nedorit al informarii si opiniei, din care ambele ies pagubite. Nici informarea nu este completa, nici opinia nu este suficient intemeiata.