Harap alb
Descriere referat
| Referate romana | Bac 2008 limba romana| Recomanda unui prieten
Personaj de Bildungsroman, nefantastic al basmului, fiul de crai reprezintă un bun exemplar uman, prin faptul că defectele sale nu sunt nici mici şi nici puţine, iar calităţile mai mult decât suficiente pentru a face din el un viitor bun împărat.
La început el este decât cel de-al treilea fiu al unui crai. Nu are nume pentru că nu are identitate. El se va individualiza mai târziu, odată cu întâlnirea cu Spânul.
Tatăl, craiul, îl pune pe acelaşi nivel cu fraţii săi, fapt ce-l întristează pe mezin. Sprijinul şi imboldul vin însă la timp, făcându-l să se ambiţioneze. Se dovedeşte a fi milostiv, chiar dacă puţin impulsiv la început - se răsteşte la cerşetoare - şi îi dă acesteia un ban. Sfânta (căci era Sfânta Duminică) îl învaţă să ceară de la tatăl său “calul, armele şi hainele în care a fost el mire”. Caracterul vechi al acestor lucruri, sugereaza faptul că eroul trebuie să le “reactualizeze virtuţile” (V. Lovinescu), deoarece ele se comportă ca un fel de talisman.
Este îndrăzneţ la vorbă, în discuţia cu tatăl, iar acesta din urmă îi permite să plece, dăndu-i (într-un mod simbolic) ceea ce el ceruse. De asemenea îl povaţuieşte să se ferească de omul Spân şi de omul Roş.
Acum, fiul de crai este nevinovat, neştiutor, necunoscând patima şi păcatul, pentru că nu cunostea răul, reprezentat prin Spân.
Un alt gest de impulsivitate este acela în care loveşte calul slăbănog ce se repezise la jăratic. Însă acesta se va transforma într-un bun pedagog pentru fecior. Vasile Lovinescu spune că zborul calului are un sens religios, realizând o “cruce cosmică”. Se poate spune ca el are doua “viteze” : ca vântul şi ca gândul.
La pod, tatăl, îmbrăcat în urs, îi iese în cale încercănd să-l sperie. Dar feciorul se năpusteşte asupra lui, fără frică, dovedindu-şi curajul în luptă. Aici el se desparte de familie, de protecţia oferită de tatăl său, şi de lipsa de evenimente, podul fiind considerat un simbol al trecerii între doua lumi.
Dă ascultare vorbelor tatălui său şi încearcă să se ferească de pericole. Însa le ignoră când întalneşte Spânul, şi când acesta din urmă reuşeşte să-l impresioneze prin vorbe şi laude. Se lasă păcălit şi intră în fântână. Acum este momentul în care ajunge robul propriilor sale păcate, prin “întovărăşirea” cu răul. Este botezat Harap Alb. Harap este forma populară a cuvântului “arab”. Sensul popular este însă acela de “negru”. Tot acum se fixează şi intervalul de timp al slujirii: “…şi atâta vreme să ai a mă sluji, pănă când îi muri şi îi învie.”
De-a lungul drumului său feciorul este supus la două morţi, ambele cauzate de Spân. Prima când îi este eliminată vechea identitate profană (episodul fântânii), dându-i-se numele de Harap Alb, iar a doua o moarte la propriu, când îi este retezat capul. Aceste morţi ale lui Harap Alb pot fi privite ca ritualuri de purificare ţi iniţiere, pentru că numai aşa el se poate elibera de robie.
Pe tot parcursul călătoriei sale el este supus la probe, care sunt, la rândul lor, tot ritualuri de iniţiere, prin care feciorul trece treptat de la profan la sacru. Drumul său nu este unul fizic, ci spiritual, de continuă perfecţionare, dar şi ireversibil: “Şi cine apucă a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.”
Descarca referat
| Adaugat de danionutrazvan | 1658 descarcari | 9674 afisari
Referatul Harap alb - romana pe care doriti sa-l downloadati face parte din referatele gratuite ale siteului.
In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.
