| Referate romana | Bac 2008 limba romana| Recomanda unui prieten

Considerat de G.Ibrăileanu o „epopee a poporului român” ,”Povestea lui Harap-Alb” este cel mai reprezentativ basm al lui Creangă,o plăsmuire artistică a realităţii cu multiple valenţe psihologice,etice şi estetice,o sinteză a spiritualităţii româneşti ce cuprinde o întreagă filozofie asupra vieţii,un mic roman de aventuri cu un subiect fabulos în care sunt valorificate teme şi motive de circulaţie universală.
Titlul neobişnuit al basmului este un oximorom.Cuvântul „Harap” înseamnă slugă,rob,iar cuvântul „alb” sugerează un suflet în care încă nu s-au scris semnele sarcedotale ale iniţierii.
Conform opiniei lui Vasile Lovinescu,alăturarea negrului (Harap) cu albul ar însemna unirea celor două principii Yng şi Yang.Fiu al Craiului şi nepot al lui Verde Împărat,Harap-Alb este ales de soartă să îi reunească pe fraţi aşa cum două jumătăţi ale cercului formează întregul.
În „Povestea lui Harap-Alb” Ion Creangă tratează fabulosul în mod realist,basmul fiind caracterizat prin „originala alăturare a miraculosului cu cea mai specifică realitate” (G.Călinescu).
Subiectul se bazează pe universala luptă dintre bine şi rău,pe antiteza dintre aceste două forţe simbol,ce se menţine însă în sfera normalităţii existenţei.
Până la un punct „Povestea lui Harap-Alb” respectă tiparul narativ al basmului popular.În realitate el este un veritabil basm cult,având un font de roman.
Doi fraţi,Verde Împărat şi Craiul trăiesc de multă vreme la două capete ale lumii fără să se mai vadă.După opinia lui Vasile Lovinescu cei doi fraţi reprezintă în plan mitologic două principii subordonate unul altuia ce guvernează „o vastă lume primitivă,căzută în haos.”
Verde Împărat,ajungând la bătrâneţe fără a avea descendenţi în linie masculină îi scrie fratelui său,Craiul,cerându-i unul dintre feciori ca urmaş la tron: „Amu cică împăratul acela , aproape de bătrâneţe,căzând la zăcare , a scris carte frăţine-său Craiului ,să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoţi,ca să-l lase împărat în locul său după moartea sa.”.Împăratul cere cel mai vrednic nepot,deoarece conducerea unei împărăţii presupune pricepere, abilitate,înţelepciune, tenacitate,iscusinţă,echilibru,armonie,iubire de adevăr,calităţi ale unui erou exemplar puternic umanizat şi nu ale unui războinic.Conceptul de vitejie , cel mai important concept din basmele populare,apare aici ca un concept fără substanţă.Vitejia e înlocuită cu destoinicia,cu vrednicia.
Craiul primeşte rugăminte fratelui său mai mare.
Mare iniţiat ,dar şi iniţiator el îşi supune fiii la o probă fundamentală:proba curajului,probă esenţială în procesul de iniţiere.
Podul,locul unde se desfăşoară această probă leagă sfârşitul împărăţiei Craiului de începutul unui spaţiu enigmatic,nesfârşit ,ameninţător,plin de păduri şi drumuri întortocheate ce sugerează în cod mitologic obstacolele şi labirintul.
„Craiul le iese fiilor săi în cale ,mascat în urs şi îi provoacă la luptă,iar celui care are curajul să primescă lupta îi dezvăluie adevărata sa identitate şi îi zice:<>”(Oişteanu).Speriaţi ,fiii cei mari se întorc pe rând acasă.Inocenţa lor este absolută.Ei sunt mândri şi orgolioşi, se cred îndreptăţiţi să fie iniţiaţi şi să primească statutul de împărat , dar pleacă în călătorie fără nici un fel de pregătire şi se întorc după primul obstacol întâlnit în cale.Tatăl îi ceartă cu un limbaj de Humuleşti în care apar aluzia şi ironia ca elemente de roman realist.
Mezinul Craiului este rănit de cuvintele mustrătoare ale tatălui său.El are îndoieli ,e neliniştit , reflexiv,îngândurat ,mâhnit şi de aceea merge în grădină să mediteze.Prin conturarea lui ca o personalitate puternic umanizată cu viaţă sufletească fabulosul coboară în planul realitaţii,într-un timp şi spaţiu localizate geografic şi istoric.În grădină el se întâlneşte cu o bătrână care cerşeşte.
În aparenţă bătrâna e gârbovă,neputincioasă ,neştiutoare,neînsemnată,inutilă,în esenţă ea este „Bătrâna Timpurilor,identificată cu cercul imobil în jurul căruia se înfăşoară ghemul veacurilor şi vârtejul ciclurilor” (Vasile Lovinescu),o mare iniţiată ce se remarcă prin „alternanţa de strălucire şi stingere,de umilinţă şi măreţie”.
Bătrâna are un limbaj predictiv,bazat pe un sistem de aluzii „Da’ce stai aşa pe gânduri,luminate crăişor?zice baba,alungă mâhnirea din inima ta, căci norocul iţi râde din toate părţile şi nu ai de ce să fi supărat.”Arătându-i că poate vedea dincolo de aparenţe,deşi esenţa ei e ascunsă în ce mai de jos ipostază a condiţiei umane ,bătrâna îi dă crăişorului un mare cod.
Fascinat de vorbele ei acesta îi oferă un ban.Gestul capătă valoare simbolică:banul reprezintă forma prin care intră în relaţie două voci.Generozitatea fiului de crai face posibilă comunicarea între cei doi.Milostivită de tânărul crăişor, Sfânta îl sfătuieşte să plece la Verde Împărat , însă numai după ce va cere calul ,hainele şi armele pe care tatăl său le avusese în tinereţe.
„Armele , calul şi hainele simbolizează patrimoniul strămoşesc , sau calităţi spirituale ereditare (cum ar fi voinţa ,setea de cunoaştere,dragostea de adevăr,puterea de luptă sau altele) pe care Craiul le-a trensmis fiului său”.(Oişteanu)
Găsirea calului ţine de metamorfoza sub semnul focului.Simbol mitologic,focul reînnoieşte, reînvie , trezeşte energii,redă conţinutul lucrurilor iniţiale.
În aparenţă calul e nepunticios,iar,foarte aproape de moarte.Ca şi în cazul bătrânei,esenţele se ascund în forme degradate ale materiei.
După metamorfoza care se face urmând un procedeu ritualic (proba jăratecului) calul devine tânăr,puternic, frumos.
Prin cele trei zboruri cosmice el îl botează pe crăişor întru soare şi lună.Astfel acesta atinge formula primordială „Ei stăpâne,cum ţi se pare?Gândit-ai vreodată că ai să ajungi soarele cu picioarele,luna cu mâna şi prin nouri să cauţi cununa?”.
După ce calul îi jură fiului de crai credinţă „de-acum înainte sunt gata să te întovărăşesc oriunde mi-i porunci ,stăpâne „cei doi pornesc într-o călătorie labirintică,plină de primejdii.
Despărţirea tatălui de fiu se face la pod şi este una ritualică.Craiul îşi supune şi fiul mai mic la proba curajului.Cel ce înfruntă ursul este de fapt calul,bunul său tovarăş.Tatăl îşi felicită fiul , îi laudă generozitatea îi oferă blana de urs şi îi dă sfaturi:să se ferească de omul spân şi de omul roş.Dacă în aparenţă craiul este doar un tată iubitor în ipostaza lui pedagogică,în esenţă el e un mare iniţiat şi iniţiator , cu un puternic caracter disimulant care păstrează ca simboluri ale omniscienţei şi omnipotenţei calul şi baba.El ştie ce se va întâmpla cu fiul său în călătorie , ştie că acesta nu îşi va putea respecta promisiunea făcută.
Megatema basmului este tema drumului,care apare în strânsă legătură cu cea a iniţierii.Călătoria pe care o întreprinde eroul este un act iniţiatic,un proces de formare a tânărului prin care acesta trece de la starea de profan la starea de iniţiat şi de aceea „ Povestea lui Harap-Alb” este considerat un veritabil buildungs roman fabulos .”Drumul lui Harap-Alb nu este un drum fizic, geografic ,ci un drum spiritual,de perfecţionare şi purificare , un drum de iniţiere, un drum către centru,un drum de la starea de profan,la cea de sacru,sfânt (echivalată alegoric în basm cu cea de împărat)”(Andrei Oişteanu)
Prima etapă a drumului o constituie pădurea labirint în care fiul de crai se întâlneşte de trei ori cu Spânul.