| Referate istorie | Bac 2008 istorie| Recomanda unui prieten

Introducere
Germania nazista si colaboratorii ei, in timpul celui de-al doilea razboi mondial (1939-1945), au nimicit o mare parte a populaţiei evreieşti europene. În cultura iudaică, evreii se referă adesea la Holocaust prin termenul Shoah (cuvânt de origine ebraică însemnând "catastrofă" sau "distrugere totală"). Holocaust are etimologie greacă: din holo (întreg) şi kaustos (ars), desemnând iniţial ofranda religioasă a “arderii de tot”.
Holocaustul a fost unul dintre cele mai groaznice genociduri din istorie. Un genocid similar a fost cel al armenilor omorâţi de turci sub conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk, "părintele" Republicii Turcia. Autorii Holocaustului au creat metodic mijloacele de a aduna şi de a omorî milioane de oameni. Holocaustul a determinat adoptarea legilor internaţionale împotriva încălcării drepturilor omului.
Evreii nu au fost singurele victime ale naziştilor în timpul celui de-al doilea război mondial. Naziştii au încarcerat şi omorât şi oameni care, pe motive ideologice, se împotriveau regimului naţional-socialist; romi (vezi Poraimos); germani cu handicap mental şi fizic; soldaţi slavi capturaţi în război, dizidenţi religioşi (Martorii lui Iehova etc.).
Condiţiile istorice
Timp de secole, creştinii din Europa au avut o atitudine discriminatorie faţă de evrei. Pentru mulţi dintre ei prejudecata împotriva evreilor îmbrăca forma antisemitismului.
Unii cercetători consideră antisemitismul a fi o prejudecată religioasă. Alţii îl vad ca pe o variantă antievreiască a unui sentiment de ură generală împotriva minorităţilor etnice. În concepţia antisemită, evreii reprezintă forţe misterioase, mitice şi diabolice, sunt atotputernici şi joacă un rol malefic în istoria omenirii. În Evul Mediu, creştinii antisemiţi predicau interzicerea contactului cu evreii şi mulţi credeau că evreii sunt acoliţii Diavolului. Unii credeau că evreii de fapt nici nu ar fi fost oameni şi că se foloseau de magie pentru a crea aparenţa că sunt ca ceilalţi. Toate aceste credinţe s-au amestecat cu superstiţiile privind puterea magică a sângelui uman, vrăjitoria şi perversiunea, ajungându-se la "eticheta de sânge", falsa acuzaţie că evreii folosesc sângele copiilor creştini în ritualurile lor.
Asemenea idei stereotipe despre evrei au interacţionat în mintea multor europeni cu teama de orice le era necunoscut, dar şi cu tensiunile economice şi sociale. Ca rezultat, violenţa antisemită s-a manifestat în repetate rânduri.
Biserica şi diverse guvernări au adoptat măsuri legislative care prevedeau interdicţii pentru evrei, ca să nu poată desfăşura anumite activităţi sau să exercite anumite profesii, îi obligau să locuiască numai în anumite zone, îi împiedicau să urmeze studii universitare sau chiar îi expulzau de pe teritoriul anumitor state. Timp de secole, Biserica Romano-Catolică a încurajat credinţele şi atitudinile antisemite. Deşi învăţăturile Bisericii nu au susţinut şi nici nu au justificat uciderea evreilor, propagarea urii, a insultelor, a degradării şi deseori demonizarea evreilor au făcut ca mulţi catolici să accepte în secolul XX măsurile antisemite introduse de nazişti şi colaboratorii lor.
Situaţia este valabila şi pentru bisericile protestante. Pamfletul intitulat Despre evrei şi minciunile lor, scris în 1542 de reformatorul religios german Martin Luther, fu redactat într-un un limbaj deosebit de violent. Luther îi instiga pe creştini la incendierea sinagogilor, la distrugerea caselor locuite de evrei şi la îngrămădirea evreilor în grajduri - şi cerea autorităţilor să îi alunge pe evrei din ţările lor. Scrierile lui Luther au avut o influenţă semnificativă asupra teologilor protestanţi germanofoni şi au contribuit la crearea unui climat de opinie care cerea sau aproba persecutarea evreilor.
În secolul al XIX-lea, evreii din majoritatea ţărilor europene au fost emancipaţi – adică li s-au garantat drepturi egale cu cele ale cetăţenilor creştini şi celorlalţi cetăţeni ai statelor respective.