Incendii
Descriere referat
| Referate drept | Recomanda unui prieten
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INCENDIILE
Cercetarea urmelor de incendiu se face īn condiţii deosebite faţă de restul cercetării urmelor infracţiunii, datorită naturii foarte variate a cauzelor care pot determina aprinderea, precum şi datorită acţiunii specifice a focului care īn timp ce īşi formează urmele le şi distruge īn parte, prin consumarea suportului acestora.
Un alt proces de distrugere a urmelor incendiului are loc īn cadrul acţiunii de stingere a focului, pentru care motiv, cercetarea urmelor trebuie să īnceapă cāt mai rapid şi īn strānsă colaborare cu organele de pompieri.
Focul poate īnceta singur sau poate fi stins īnainte de a fi distrus prea mult locul incendiului, sau poate să ardă īn īntregime acest loc, cu toate intervenţiile de stingere. Şi īntr-un caz şi īn celălalt, lucrările de curăţire sau de īnlăturare a dărāmăturilor şi a obiectelor arse nu pot īncepe īnainte de terminarea cercetărilor. Numai victimele īn viaţă ale incendiului vor fi ridicate īn vederea acordării ajutoarelor medicale.
1. Definiţia incendiului
Pentru a defini incendiul sunt necesare trei elemente:
─ existenţa unei arderi scăpate de sub control;
─ producerea de pagube materiale īn urma arderii;
─ necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere pentru īntreruperea şi lichidarea arderii.
Lipsind unul dintre aceste elemente arderea respectivă nu poate fi considerată un incendiu.
Incendiul este deci o ardere declanşată cu sau fără voia omului, scăpată de sub control, īn urma căreia se produc pagube materiale şi pentru a cărei īntrerupere şi lichidare este necesară intervenţia printr-o acţiune de stingere.
2. Clasificare
A. Incendii provocate de cauze naturale
Īn această categorie intră incendiile īntāmplătoare, izbucnite indiferent de voinţa omului, cum sunt: incendiile provocate de electricitatea atomsferică (trăznetul), de razele solare, autoaprinderile datorate fie descompunerilor anumitor substanţe, fie fixării oxigenului din aer. Incendiile īntāmplătoare se mai pot datora cutremurelor de pămānt, furtunilor puternice, meteoriţilor care distrugānd anumite instalaţii, pot determina declanşarea incendiului.
a. Incendii determinate de descărcările electricităţii atmosferice (trăznetul)
Aceste incendii presupun īmprejurări atmosferice speciale, a căror legătură cu izbucnirea focului trebuie īnsă dovedită prin descoperirea urmelor caracteristice ale acestuia, căci īn timpul descărcărilor electricităţii atmosferice se pot provoca incendii premeditate.
Pentru a deosebi un incendiu accidental sau provocat de incendiile determinate de descărcările electricităţii atmosferice, se cercetează din primul moment obiectele care pot să poarte aceste urme şi care se prezintă fie ca urme mecanice de rupere sau zdrobire, fie ca urme de ardere, topire sau volatilizare1.
Descarca referat
| Adaugat de cristi27 | 2542 descarcari | 15661 afisari
Referatul Incendii - drept pe care doriti sa-l downloadati face parte din referatele gratuite ale siteului.
In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.
