Ioan Slavici Mara generalitati
Descriere referat
| Referate romana | Bac 2008 limba romana| Recomanda unui prieten
Aparut în 1894 în revista "Vatra ", iar în 1906 în volum, când romanul românesc
cunoscuse înca putine împliniri , printre care " Ciocoii vechi si noi " de N. Filimon ori "Viata la
tara " si "Tanase Scatiu" de Duiliu Zamfirescu, "Mara " face din I. Slavici un deschizator de
drumuri în sensul realizarii unor personaje complexe ,bine controlate, în acela al zugravirii
realiste a unui mediu distinct, târgul transilvanean, precum si în privinta fundamentarii analizei
psihologice.
Subiectul. Romanul urmareste destinul Marei , precupeata de la Radna, si al copiiilor
ei, Persida si Trica, pe parcursul trecerii acestora spre vârsta adulta. Desi vaduva (sotul ei
Bârzovanu, care cât a trait a fost "mai mult cârpaci, decât cizmar"), eroina reuseste, datorita
spiritului ei întreprinzator, sa duca o viata prospera, mascata de zgârcenia si de permanentele
ei vaicareli. Persidei îi asigura, cu minimum de efort financiar, buna educatie la calugarite
cu ajutorul maicei Aegidia, iar pe Trica îl da ucenic la cojocarul Bocioaca. Romanul consacra
un spatiu extins vietii sentimentale a tinerei Persida, care , iubita de teologul Codreanu si de
fiul unui macelar bogat, Natl, îl alege pe acesta din urma. Dupa un îndelungat proces de
precizare si cristalizare a sentimentului, care îi uneste, Presida si Natl, sunt cununati pe
ascuns de generosul Codreanu si pleaca la Viena , nevoiti sa-si paraseasca locurile natale,
unde unirea a doi tineri de nationalitati diferite întâmpina opozitia unui mediu dominat de pre-
judecati si, în primul rând a parintilor. Greutatile cu care se confrunta si dupa întoarcerea de la
Viena, precum si evolutia divergenta a caracterelor lor înaspresc relatiile dintre cei doi soti.
Situatia se îmbunatateste, relativ, o data cu nasterea copilului , când Mara si Hubar accepta
în sfârsit casatoria încheiata fara voia lor. Un nou conflict este pe cale sa izbucneasca în pri-
vinta religiei în care sa fie botezat copilul.Când acest conflict se aplaneaza, romanul se
încheie, brusc si brutal, cu uciderea batrânului Hubar, de catre fiul sau natural, dementul
Bandi.
Personajele.Desi personajul Mara , ocupa în carte un spatiu mai putin extins decât
fiica ei, Persida, totusi , figura precupetei dein Radna domina întregul roman prin forta ei,
prin pregnanta trasaturilor si prin complexitate. Mara este un presonaj, la care se raporteaza si ce-
lelalte si care prin ponderea lui reprezinta un factor de echilibru. Însusi portretul ei fizic suge-
reaza masivitate, stabilitate: "Muiere mare , spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de
ploi si de vânt, Mara sta ziua toata sub satra în dosul mesei pline de poame si de turtâ dulce."
Sufletul ei este dominat de doua pasiuni :pentru copiii sai si pentu agonisirea de bani. Daca
în cazul personajului Ghita din nuvela Moara cu Noroc, dragostea fata de familie si patima ,
cele doua sentimente nu intra în conflict atunci, când este vorba de Mara. Inventiva, aceasta
gaseste totdeauna modalitatea se a-si realiza planurile, în ceea ce-i priveste pe copiii cu cat
mai putina cheltuiala, determinând-o pe maica Aegidia s-o tina pe Persida aproape gratis,
iar pe cojocarul Bocioaca sa plteasca scutirea lui Trica de armata. Simbolica pentru echilibrul
afectiv al Marei între dragostea pentru copii si iubirea de bani este existenta celor trei ciorapi,
în care eroina îsi pastreaza economiile: "Unul pentru zile de batrânete si pentru înmormântare,
altul pentru Persida, si al treilea pentru Trica." Când trebuie sa faca o investitie mai importanta,
cum este aceea pentru arendarea podului de peste Mures, Mara ia bani din ciorapul destinat
Persidei, ilustrând astfel o anume zgârcenie, vizibila si în gesturile care însotesc punerea bani-
lor la pastrare: " Când poate sa puna florinul ia-l saruta, apoi ramâne asa, singura, cu banii
întinsi pe masa, sta pe ganduri si începe în cele din urma sa plânga. " Ca si alte personaje ale
lui Slavici, Mara est caracterizata de orgliul care la ea îmbraca forma mândriei de a-si fi facut
stare prin munca ei proprie, si a orgoliului matern : "Tot n-are nimeni copii ca mine !" repeta
în diferite împrejurari personajul, si aceasta exclamatie plina de satisfactie domina romanul cu
frecventa unul laitmotiv, aparând chiar în situatiile în care comportarea copiilor o supara la în-
ceput pe mama. Aceasta capacitate a energicei Mara de a trece peste conflictele care o opun
uneori copiilor ce îi nesocotesc vointa ( fuga Persidei cu Natl , în rolare lui Trica ) o caracterizeaza
drept o fire adaptabila pentru care imperativele realitatii înseamna mai mult decat sa le
nesocoteasca. Datorita capacitatii ei de a lua viata asa cum este, Mara a fost considerata a fi
"viata însasi, patimasa, puternica, lacoma, rea, generoasa, vorace si darnica ; animata de tensi-
inile cele mai obscure, dar si îndrumata de elanurile cele mai nobile ; neiertatoare, aspra,
severa si blânda."(M. Popescu )
Cu aceeasi izbutita arta a analizat Slavici si evolutia caracterului Persidei , pornind chiar
cu portretul fizic :"Înalta , lata-n umeri , plina, rotunda si cu toate aceste subirica s-o frângi de
mijloc, iar fata ei ca luna plina , curata ca floare de ciresi si alba de o albeata prin care numai
din când în când strabate , abia vazut, un fel de rumeneala ".Persida iubeste cu pasiune pe Natl.
Ea sfideaza orice prejudecata cu privire la casnicie si învinge, printr-o rara stapânire de sine ,
ori prin calcul. Dupa parerea ei , în dragoste , legea suprema o constituie ______ inimii. Persida
nu are nimic conventional în sentimentele sale: se exprima întotdeauna simplu, fara poza.
Când, dupa ce se casatoreste , cu Natl, constata, ca acesta este o fire pe cât de lasatoare ,pe
atât de risipitoare, Persida ia conducerea treburilor gospodaresti. La întoarcerea de la Viena,
ea deschide un birt, în care ostenste din zori si pâna-n noapte. Din acest punct de vedere,
Persida se aseamana cu Mara; acelasi spirit întreprinzator , aceeasi tendinta de a agonisi
banul. Ea nu este însa stapânita nici un moment de avaritie, dimpotriva, manifestând compasiune
pentru Bandi, fiul nelegitim al lui Hubar, îl ajuta dezinteresat. În vreme ce Mara este un caracter,
Persida sete un destin , reprezenând evolutia de la adolescenta la maturitate.
Descarca referat
| Adaugat de virgil | 890 descarcari | 5601 afisari
Referatul Ioan Slavici - Mara - generalitati - romana pe care doriti sa-l downloadati face parte din referatele gratuite ale siteului.
In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.
