| Referate istorie | Bac 2008 istorie| Recomanda unui prieten

Japonia,’Ţara Soarelui răsare’ a prezentat mereu un viu interes atât pentru oamenii de stiinţa cât şi pentru oamenii de rând a căror atenţie a fost atrasă de operele literare scrise pe această temă. Aceste romane ne prezintă Japonia din cele mai variate puncte de vedere, dar toate ne deschid o fereastră către o lume cu totul diferită şi ne îmbogăţesc vocabularul cu termeni noi : taifun, samurai, gheişe, harakiri, seppuku sau kamikaze, care mai nou este folosit cu un înteles extins, el fiind aplicat nu numai japonezilor ci şi arabilor care işi sacrifică propria viaţă pentru a îndeplini unele misiuni. Lectura tuturor acestor cărti, de la banala carte a lui Thomas Raucat ‘Aventură în Japonia’, la exotica ‘Doamna Crizantemă’ a lui Pierre Loti releva a Japonie încântătoare, fantastică şi stranie în acelaşi timp, cu munţi ridicaţi din plină mare, cu pagode din lemn lăcuit, ascunse în păduri de pin cu ramuri ciuntite, cu case din bambus şi hârtie, înconjurate de grădini minuscule, înfiorate de parfumul florilor de sakura, o lume misterioasă şi exotică, populată de samurai cruzi, veşnic învrăjbiţi şi încleştaţi într-un cortegiu neîntrerupt de crime sângeroase, o ţară a plăcerilor rafinate, cu gheişe fermecătoare, ce-şi bovarizau destinul nefericit în drame dulcege, cu iz provincial.
Toate acestea, având o baza cât de cât reală, alături de alte evenimente care au făcut ca istoria acestei ţări să fie unică, au contribuit de-a lungul anilor la formarea spiritului nipon, acest spirit care ne atrage de fapt atenţia întotdeauna şi care se pare că nu a dispărut nici in zilele noastre când Japonia este înconjuarată de tehnologia de ultima oră, dar care ştie să se întoarcă la vechile tradiţii în timp de sărbătoare.
Din punct de vedere istoric evoluţia Japoniei nu seamana cu a altor state, dar care nu au impiedicat-o sa ajunga astazi in topul celor mai dezvoltate state din lume. Intregul decalaj a pornit inca din paleolitic cand aceste teritorii erau acopetite se ape; abia cand Europa trecea prin neolitic, rasaritul lungilor coaste extreme ale Asiei de azi semana cu spinarea de munti a unei iguane fantastice, amorrtita la marginea unui ocean rotund si intins, plin ochi de apa. In timpul ce s-a scurs incepand cu secolul III î.e.n. cand se evidentiaza prezenta grupurilor de pescari si agricultori schimbarile nu au fost semnificative. Pana in anul 1868, anul initierii revolutiei Meiji, Japonia se prezenta ca un stat agricol cu oranduiri feudale care alesese izolarea fata de celelate state ale lumii. Aceasta izolare nu a fost cauzata doar de situatia sa insulara ci si datorita manifestarii fenomenului politic din interior. Departe de a proceda la fel ca Marea Britanie, care se afla in aceeasi situatie ca si Japonia, dar de cealalta parte a lumii si care a ramas deschisa catre lume, Japonia si-a impus claustrarea, inchizand portile tuturor veacurilor la rand sau deschizandu-le cu teama, limitat, anihilandu-si propria-si ‘ospitalitate’. Aceasta a determinat o evolutie sui generis a istoriei, a relatiilor sociale, a culturii, a spiritului, o mentinere a statuquo-ului din primul mileniu pana in penultimul secol al celui de-al doilea mileniu al istoriei, respectiv o mentinere a relatiilor feudale, in formel tipice ale evului mediu japonez. Aceasta fiind prima particulitate ce poate fi aplicata poporului japonez, o a doua ar purtea rolul important pe care l-a jucat si il joaca trecutul in prezentul acestui popor. Putine tari din lume au pastrat atat de puternic amprentele trecutului. Un exemplu este shintoismul, cultul stramosilor, de fapt cultul acestui trecut national. Daca religiile se degradeaza pe masura ce stiinta progreseaza, shinto nu este atins pentru ca esenta lui nu este mistica. Shinto este usa prin care japonezul intra in contact cu trecutul, cu strabunii lui.
Ceea ce face subiectul acestei lucrari este faptul ca Japonia dupa, un trecut prezentat mai sus a reusit ca intr-o perioada de numai 40 de ani sa se alinieze marilor puteri ale lumii dar in stilul sau propriu.Evolutia ei dupa revolutia Meiji este considerata ca un miracol, ca ‘unul din faptele cele mai surprinzatoare ale istoriei’. Unicitatea acestei ere rezulta din imbinarea originala intre dinamismul modernizarii si suportului solid al traditiei, imobil la prima vedere, reunind insa energii in stare latenta, care puteau fi catalizate de aceeasi forta care le infransese pana atunci. Cert este faptul ca la sfârşitul acestei ere Japonia nu numai ca nu mai era un stat izolat ci unul care avea mari ambiţii in Pacific si care îl vor implica in mari conflicte si mai ales in al doilea război mondial.
Pentru Japonia cel de-al doilea război mondial a început oarecum in anii `30 când aceasta, condusa de un partid militar a întreprins unele raiduri in China de Nord, raiduri a căror amploare a crescut pana la un război in toata regula dus împotriva Chinei dar care era nedeclarat. Dar adevăratul început a fost atacul de la Pearl Harbor din dimineaţa zilei de 7 decembrie 1941. Deteriorarea relaţiilor dintre S.U.A si Japonia datează in principal din momentul emiterii Actului de Control al Exportului din 2 iulie 1940 care autoriza preşedintelui sistarea exportului de materiale de război. In septembrie acelaşi an a fost anunţat faptul ca Japonia nu mai putea cumpăra fier vechi. In acest moment ambasadorul Japoniei Kensuku Horinouchi a protestat in fata Departamentului de Stat clasificând aceste acte ca fiind „neprieteneşti”. Pana in iarna dintre 1940-1941, Japonia nu mai putea cumpăra arme, produse petroliere, utilaje, fier, fier, zinc, aluminiu sau alte materiale strategice de pe piaţa americana. Olanda si Marea Britanie s-au alăturat Statelor Unite si au întrerupt legăturile comerciale cu Japonia. In aceasta situaţie Japonia era nevoita sa apeleze la bogăţiile Indoneziei, mai ales la ţiţeiul acesteia. In aceasta privinţa Statele Unite preveniseră Japonia sa nu-si extindă influenta in Pacific căci vor interveni. In martie 1941, ambasadorul Kichisubaro Nomura a declarat la Washington preocuparea Japoniei fata de embargoul american, fiind de părere ca nu vor mai exista alte acţiuni militare ale Japoniei decât acelea forţate de aplicarea embargoului. Cu alte cuvinte ambasadorul sublinia ca Japonia nu era agresoarea, ci toate întreprinderile făcute se datorau embargoului. In timpul acestui conflict diplomatic, in iulie 1941 Japonia a transferat o serie de forte militare in sudul Indochinei. Pe 26 iulie preşedintele Roosevelt a emis un ordin prin care erau sistate orice legături economice intre cele doua state. Pe 17 august preşedintele american a dat Japoniei prin ambasadorul ei un ultimatum prin care spunea ca, daca Japonia mai intervine in orice alta tara din împrejurimi, Statele Unite vor fii obligate sa ia orice măsura pentru a-si asigura securitatea.. Când la mijlocul lunii noiembrie Saburo Kurusu a sosit in Statele Unite cu misiunea de a-l ajuta pe ambasadorul Nomura sa găsească o alta formula de pace, misiunea sa nu a fost primita cu un sentiment de uşurare ci a întărit ideea ca ameninţarea din Pacific era doar o cacialma.
Dar la Tokyo decizia intrării in război fusese luata. Pe 5 noiembrie, cu 9 zile înainte ca Kurusu sa fi sosit in Statele Unite cabinetul si inaltii demnitari ai armatei si marinei, la o întrunire ce a avut loc in prezenta împăratului, ajunseseră la un consens: vor începe ostilitatile daca pana pe 29 noiembrie nu se ajungea la un acord satisfăcător cu Statele Unite. Acest plan de război era cel mai mare făcut de un singur stat vreodată. Prima mişcare avea sa fie un atac surpriza asupra flotei americane de la Pearl Harbor, in acelaşi timp cu o invazie a Thailandei si atacuri aeriene asupra Malayei o parte din actuala Malaezie si Luzon; acestea trebuiau sa fie urmate de cucerirea Filipinelor, Malayei, Burmei, Indiilor Orientale daneze si al altor insule din Pacific. Daca flota de război americana putea fi învinsa dintr-o singura lovitura era considerat ca Japonia isi putea menţine vastul imperiu exploatând bogatele resurse ale ţinuturilor capturate. Marina japoneza era mai puternica decât flota americana, aceasta din urma fiind slăbita de recentele transferări in oceanul Atlantic; dar totuşi armata japoneza era atât de solicitata in China, Manciuria si Coreea încât nu a putut sa ofere decât 11 divizii si 700 de avioane pentru atacul din sud. In perioada 10-18 noiembrie flota nipona a fost mutata la bazele de unde avea sa atace; ordinul final de atac asupra bazei Pearl Harbor a fost dat pe 2 decembrie. In dimineaţa zilei de 7 decembrie Pearl Harbor dormea, ce excepţia câtorva militari care erau de cart. Din flota americana, acolo se aflau 7 nave mari de război ancorate la dane si una la doc, 8 cuirasate, 41 de distrugătoare si 5 submarine. Toate cele 3 portavioane erau plecate in diferite misiuni. Aceasta aliniere a flotei nu oferea nici un indiciu asupra vreunor pregătiri de război. Forţele aeriene japoneze nu au fost detectate si la 6 dimineaţa, ora locala, ele se aflau deja deasupra insulei. Misiunea a fost formata din 3 etape: primul val format din 189 de avioane a pornit de pe portavioane si pe la 7.50 ele au trecut pe deasupra punctului de control Oahu, îndreptându-se către bazele aeriene Hicham Field, Wheeler Field si insula Field, unde avioanele americane erau staţionate. In acest timp 40 de aruncătoare de torpile, urmate de 50 de aruncătoare de bombe orizontale continuau sa atace flota. In urma lor veneau 50 de avioane de lupta care trebuiau sa anihileze orice aeronava americana care încerca sa contraatace. Aceasta imensa fota militară si-a efectuat misiunea in numai câteva minute si după doar o ora, al doilea val a intrat in acţiune, val format din 54 de aruncătoare de bombe orizontale si 81 de aruncătoare de bombe de adâncime, 36 de avioane de lupta care sa distrugă definitiv ceea ce primul atac nu reuşise. Un al treilea atac de o mai mica anvergura a fost respins de atacurile antiaeriene pe la 9.15. dar si numai primul val ar fi fost de ajuns pentru a oferi un avantaj in prima sa runda de cuceriri. In total fuseseră nimicite 19 nave de război. Din 202 aeronave ce aparţineau marinei doar 52 mai putea zbura. Vieţile a 2086 de ofiţeri marini fuseseră curmate. Si armata a pierdut 237 de oameni si a fost incapabila temporar sa-si folosească bazele aeriene si o mare parte din aeronave.