Descriere referat

| Referate ecologie | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Atmosfera poate fi afectată de o multitudine de substanţe solide, lichide
sau gazoase. Dat fiind faptul că atmosfera este cel mai larg şi în acelaşi timp cel
mai imprevizibil vector de propagare al poluanţilor, ale căror efecte sunt resimţite în mod direct şi indirect de om şi de către celelalte componente ale mediului, se impune ca prevenirea poluării atmosferei să constitue o problemă de interes public, naţional şi internaţional.
Potenţial, poluarea aerului este cea mai gravă problemă, întrucât are efecte pe termen scurt, mediu şi lung.
Pe termen scurt şi mediu, poluarea are efecte negative, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să dăuneze resurselor biologice şi ecosistemelor, să provoace pagube economice.
Pe termen lung poluarea produce modificări asupra mediului prin: efectul de seră, distrugerea stratului de ozon şi ploile acide.
Starea atmosferei este evidenţiată prin prezentarea poluării de impact cu diferite noxe, calitatea precipitaţiilor atmosferice, situaţia ozonului atmosferic, dinamica emisiilor de gaze cu efect de seră şi unele manifestări ale schimbărilor climatice.
Monitorizarea calităţii aerului implică urmărirea elementelor incluse în cele patru categorii de probleme:
■ sursele şi emisiile de poluanţi atmosferici;
■ transferul poluanţilor în atmosferă;
■ nivelul concentraţiilor de poluanţi în atmosferă şi distribuţia spaţio-temporală a acestora;
■ efectele poluanţilor atmosferici asupra omului şi mediului biotic şi abiotic.

Pentru protecţia atmosferei şi îmbunătăţirea calităţii aerului sunt necesare măsuri de control ale emisiilor poluanţilor. Pentru aprecierea gradului de poluare al atmosferei se calculează emisiile de poluanţi şi se determină calitatea aerului înconjurător. Emisiile se măsoară prin metode adecvate de evaluare, specifice fiecărui poluant în parte, bazate pe factori de emisie şi pe indicatori de activitate.
Analizele emisiilor la nivel naţional, distribuţia sectorială, ţintele spaţiale şi temporale reprezintă elementele cheie în stabilirea priorităţilor de mediu, în identificarea ţintelor ce trebuie atinse şi politicilor ce trebuie adoptate, atât la nivel local cât şi la nivel naţional. Indicatorii selectaţi trebuie să răspundă criteriilor de identificare şi să fie relevanţi pentru problemele principale privind atmosfera.
Principalele obiective ale politicii de mediu din România sunt create pentru a garanta un mediu curat, şi urmăresc să asigure o viaţă sănătoasă populaţiei, să ducă la eliminarea sărăciei şi a degradării mediului, să regenereze economia pe baza principiilor de dezvoltare durabilă şi să armonizeze legislaţia naţională privind protecţia mediului cu cea a Uniunii Europene.
Strategia Naţională pentru Protecţia Atmosferei descrie situaţia actuală în ceea ce priveşte calitatea aerului în România, precum şi măsurile pe care Guvernul le-a pregătit în vederea îmbunătăţirii protecţiei atmosferei şi a calităţii aerului, până în anul 2013. Strategia este structurată pe două perioade de timp:
• 2004–2006 → perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană;
• 2007–2013 → perioada în care România este deja stat membru al Uniunii Europene.
Indicatorii cu privire la calitatea aerului sunt calculaţi pe baza datelor înregistrate de sistemul de monitorizare a calităţii aerului şi sunt consideraţi ca fiind cei mai importanţi, în scopul evaluării situaţiilor concrete, în comparaţie cu ţintele de calitate stabilite de reglementări.
Aerul este factorul de mediu cel mai important pentru transportul poluanţilor, deoarece constituie suportul pe care are loc transportul cel mai rapid al acestora în mediul înconjurator, astfel că supravegherea calităţii atmosferei este pe prim loc în activitatea de monitoring.
Din datele de calitate ale aerului, obţinute din reţeaua de monitorizare, rezultă o uşoară îmbunătăţire a calităţii aerului datorată diminuării activităţilor economice şi programelor de retehnologizare şi modernizare, realizate la nivelul unor unităţi industriale, precum şi intensificării activităţii agenţiilor de protecţia mediului (creşterea numărului de inspecţii la agenţii economici a căror activitate produce impact asupra calităţii aerului).
Supravegherea calităţii aerului a înregistrat o îmbunătăţire în perioada 1995–2004, prin creşterea numărului de staţii de supraveghere şi a numărului de indicatori monitorizaţi la o singură staţie.
Această creştere a fost posibilă datorită dotărilor cu echipamente noi şi moderne, în acest fel realizându-se o monitorizare eficientă a calităţii aerului.
Calitatea aerului se caracterizează prin urmărirea poluării de fond ce se face în 2 staţii amplasate în zone convenţional "curate", situate la altitudini cuprinse între 1000–1500 m şi la distanţe de minimum 20 km de centre populate, drumuri, căi ferate, obiective industriale, cât şi a poluării de impact, în peste 1100 puncte de recoltare a probelor.
Sursele principale emitente de poluanţi sunt:
�� sursele fixe industriale, concentrate, de obicei, pe mari platforme industriale, dar şi intercalate cu zone de locuit intens populate (dezvoltate preponderent pe verticală);
�� circulaţia auto, în special de-a lungul marilor artere incluzând şi traficul greu;
�� şantiere de construcţie şi betoniere;