| Referate istorie | Bac 2008 istorie| Recomanda unui prieten

La 15 mai 1768 Republica Genova vindea regelui Franţei drepturile asupra insulei Corsica. În luna august a aceluiaţi an, Ludovic al XV-lea proclamă alipirea insulei la Franţa ; corsicanii îţi exprimă vehement protestul şi, sub conducerea lui Pasquale Paoli, conducătorul insulei, se vor opune soldaţilor francezi, dar vor fi înfrânţi în bătălia de la Ponte Nuovo.
Aceasta se întâmpla în luna mai a anului 1769, cu trei luni înainte ca Napoleon Bonaparte să vadă lumina zilei la Ajaccio într-o familie de mici nobili corsicani. Mai târziu va spune: "M-am născut în vremea când patria mea pierea".
La vârsta de nou ani şi opt luni Napoleon va fi înscris ca bursier la Şcoala Militară din Brienne le Chateau. Încă de mic se va distanţa de colegii săi atât prin apartenenţa sa insulară cât şi prin starea sa materială. Într-o scrisoare adresată tatălui său el arăta că dacă nu i se pot asigura mijloacele de a se susţine în mod onorabil, ar fi mai bine să fie readus acasă. "Prefer să fiu primul muncitor într-o fabrică decât artistul dispreţuit într-o academie".În scrisoarea citatã a tânărului de 13 ani este cuprins sentimentul acelei mândrii care nu îl va părăsi toată viaţa.
Elevul Bonaparte al Şcolii Militare din Brienne va fi selecţionat cu scopul de a obţine o pregătire superioară la Şcoala Militară din Paris. În scurtă vreme se va afirma ca primul matematician din şcoală. Profesorii săi îi prevedeau un viitor strălucit: "Corsican ca naţionalitate şi caracter va ajunge departe dacă împrejurările îl vor favoriza".Va părăsi şcoala cu gradul de sublocotenent de artilerie. Cu regimentul la care fusese repartizat va face diferite manevre prin Franţa meridională. În această perioadă îl va citi pe Plutarh, Platon, Cicero, Herodot, precum si Montesquieu, Voltaire, Rousseau. Napoleon l-a simpatizat pe Jean Jaques Rousseau, i-a apreciat ideile, dar nu i-a fost discipol niciodată, reproşându-i sever că promite oamenilor o fericire irealizabilă.
Cu ideile iluminiştilor va întâmpina Revoluţia Franceză din anul 1789, declarâdu-se de acord cu principiile promovate de aceasta. Aprobă cu entuziasm decretele din 4 august 1789 ale Adunării Naţionale Constituante care aboleau vechiul regim, deoarece dispărea şi decretul din 1780 al contelui de Segur, ministrul de război din aceea vreme, decret ce limita accesul micii nobilimi doar la grade inferioare. La 14 iulie 1791 în Paris, pe Champ de Mars, alături de regimentul său, va jura "să apere patria contra duşmanilor din afară şi dinăuntru " şi "să nu asculte decât de ordinele Adunării Naţionale " . Între 1791 şi 1793 va promova în Corsica ideile revoluţiei, văzând în acestea o modalitate de a realiza independenţa insulei sale natale. În urma unor conflicte avute cu generalul Paoli, reăntors din exil, Napoleon va părăsi Corsica îndreptându-se spre Franţa.
Revenirea în Franţa are loc în momente de maximă tensiune când, după ghilotinarea girondinilor, Franţa era guvernată de montagnarzi, în frunte cu Maximillien Robespierre.
Rampa de lansare a lui Napoleon va fi oraşul Toulon. În noaptea de 27 spre 28 august 1793 forţele contrarevoluţionare răsculate deschid porţile oraşului englezilor. Revoluţionarii vor institui un asediu care se dovedeşte ineficient. Napoleon va fi numit comandantul artileriei asediatorilor. Planurile lui fiind apreciate, Napoleon primeşte mână liberă pentru a le aplica, acest lucru ducând la 17 decembrie la cedarea oraşului de către trupele engleze. Aici începe cariera militar a lui Napoleon, acesta fiind numit în decembrie 1793 general de brigadă. În vara lui 1794 are loc căderea lui Robespierre iar generalul Bonaparte este arestat fiind suspectat de legături cu acesta. Va fi achitat dar va fi totuşi marginalizat. Îl vor readuce în scena evenimentele de la 13 Vendémiaire (5 octombrie 1795) , când se va face extrem de util Directoratului (noua formulă de guvernare instaurată la 27 august 1795), prin reprimarea unei revolte monarhiste în Paris.
La sfârşitul lui octombrie va prelua de la Barras funcţia de comandant al armatei din interior. La 2 martie 1796 primeşte comanda armatei din Italia. Urmează o campanie fulgerătoare contra Piemontului şi Imperiului Habsburgic pe care le învinge şi le impune pacea semnată la 17 octombrie 1797 la Campo Formio, după care vine rândul Republicii Veneţiene să fie învinsă.
Directoratul îi propune lui Bonaparte o nouă expediţie în Irlanda, pe care acesta însă o refuză. Campania se va termina în august 1798 cu un eşec. Atunci Directoratul şi acordă comanda campaniei din Egipt. Flota sa va fi distrusă la Abukir, la 1 august 1798, de către amiralul Horatio Nelson. Francezii pierd stăpânirea Mediteranei, iar armata din Egipt devine prizoniera cuceririlor ei. Cu toate acestea, Napoleon organizează Egiptul şi îi bate pe turci în Siria. Bonaparte se va întoarce la Paris la începutul lui octombrie 1799. După ce îşi asigură sprijinul majorităţii Directoratului şi a Consiliului Bătrânilor, Napoleon va întreprinde la 19 Brumar (10 noiembrie) o lovitură de stat împotriva Consiliului Celor Cinci Sute.
Bonaparte, devenit Prim consul, va impune ţării o constituţie autoritară. Urmează a doua campanie în Italia care se încheie cu pacea de la Lunéville din anul 1801. Un an mai târziu va fi ales printr-un plebiscit consul pe viaţă. După doi ani, la 18 mai 1804, Senatul îl va proclama pe Napoleon Bonaparte ca Împărat al francezilor.
Devenit Napoleon I, instituie ca formă de guvernare monarhia constituţională ereditară şi realizează o serie de reforme. Între timp războiul cuprinde o bună parte din imperiu ; Naploeon îi va învingeîn 1805 la Austerlitz pe austrieci şi ruşi, iar în 1806, la Jena, pe prusacii lui Frederick II, acesta rămânând doar cu Prusia Orientală.