PROTEINELE v2
Descriere referat
| Referate chimie | Bac 2008 chimie| Recomanda unui prieten
Proteinele sunt, din punct de vedere chimic compuşi macromoleculari naturali, cu structura polipeptidica, care prin hidroliza formeaza -amino acizi. Ele contin pe langa carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf, potasiu si alţi halogeni. Denumirea de proteine vine din limba greaca , proteias insemnand primar. Alaturi de glucide si lipide proteinele furnizează energie pentru organism, dar ajuta si la refacerea tesuturilor lovite. Pe langa acestea, ele intra in structura tuturor celulelor, si ajuta la cresterea si refacerea celulelor. Unii hormoni contin proteine, aceştia având rol in reglarea activitatii organismului. Participa la formarea anticorpilor , ajutand la debarasarea de toxine si microbi. Formarea unor enzime si fermenti necesita prezenta proteinelor. Si nu in ultimul rand, ele participa la formarea dioxidului de carbon, a apei, prin aportul energetic rezultat din arderea lor.
Clasificarea proteinelor
1. După sursa de provenienţă :
-proteine de origine vegetală
-proteine de origine animală
2. După solubilitatea în apă şi în soluţii de electroliţi :
- insolubile (fibroase)
- solubile (globulare)
3. După produşii rezultaţi la hidroliza totală :
-proteine propriu-zise ( prin hidroliză totală se obţin numai α- aminoacizi)
-proteine conjugate sau proteide ( prin hidroliză totală se obţine, pe lângă
α-aminoacizi, şi o altă substanţă, care în structura proteinei apare ca grupă prostetică)
Proteinele fibroase se găsesc în organismul animal în stare solidă şi conferă ţesuturilor rezistenţă mecanică (proteine de schelet) sau protecţie împotriva agenţilor exteriori.
KERATINELE- proteinele din epidermă, păr, pene, unghii, copite şi coarne se disting
printr-un conţinut mare de sulf. Keratinele sunt insolubile în apă atât rece cât şi caldă, precum şi în soluţii saline. Din cauza aceasta keratinele prezintă o mare inerţie faţă de agenţii chimici, precum şi faţă de enzime.
FIBROINA, componenta fibroasa din mătasea naturală, se găseşte în acest material înconjurată cu o componentă amorfă, cleioasă, sericina, care reprezintă cca. 30 % din greutatea totală. În cele doua glande ale viermelui de mătase, proteinele sunt conţinute sub formă de soluţie concentrată, vâscoasă.
COLAGENUL, este componenta principală a ţesuturilor conjunctive, tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de peşte. Există numeroase varietăţi de colagen. Colagenul are o compoziţie deosebită de a keratinei şi fibroinei, căci este bogat în glicol, prolină şi hidroxiprolină, nu conţine cistină şi triptofan.
Prin incălzire prelungită cu apă, colagenul întâi se îmbibă,apoi se dizolvă transformandu-se în gelatină sau clei.
ELASTINA constituie tesutul fibros, cu o elasticitate comparabilă cu a cauciucului, a arterelor şi a unora din tendoane, cum este de exemplu tendonul de la ceafa boului. Elastina nu se transformă în gelatină la fierbere cu apă şi este digerată de tripsina. Ca şi colagenul, fibrele de elastină sunt compuse din aminoacizi simpli, mai ales leucină, glicocol şi prolină.
În regnul vegetal nu se găsesc proteine fibroase; funcţia lor este îndeplinită în plante de celuloză. Proteinele fibroase se dizolvă numai în acizi şi baze concentrate, la cald, dar aceasta dizolvare este însotită de o degradare a macromoleculelor; din soluţiile obţinute nu se mai regenerează proteina iniţială. Proteinele fibroase nu sunt hidrolizate de enzimele implicate în digestie şi deci nu au valoare nutritivă.
Proteinele solubile sau globulare apar în celule în stare dizolvată sau sub formă de geluri hidratate. Ele au însuşiri fiziologice specifice şi se subîmpart în albumine şi globuline. Albuminele sunt solubile în apă şi în soluţii diluate de electroliţi (acizi, baze, săruri),iar globulinele sunt solubile numai în soluţii de electroliţi.
Exemple de proteine solubile:
- albuminele din ouă
- caseina din lapte
- globulinele şi albuminele din sânge (hemoglobina, fibrinogenul)
- proteinele din muşchi (miogenul şi miosina)
- proteinele din cereale (gluteina din grâu, zeina din porumb)
- proteinele produse de viruşi (antigeni) şi bacterii
- anticorpii
- nucleoproteidele
- enzimele
- hormonii proteici (insulina)
Structura unei albumine
COMPOZITIA PROTEINELOR
Toate proteinele conţin elementele: C, H, O, N şi S; în unele proteine se mai găsesc, în cantităţi mici: P, Fe, Cu, I, Cl, şi Br. Conţinutul procentual al elementelor principale este de: C 50-52 %, H 6,8-7,7 %, S 0,5-2 %, N 15-18 %.
Prin hidroliză, proteinele se transformă în aminoacizi. Hidroliza proteinelor se poate efectua cu acizi, cu baze sau cu enzime. Hidroliza acidă se face prin fierbere îndelungată
(12-48 ore) cu acid clorhidric de 20% sau mai bine cu acid formic conţinând HCl (2 ore). Hidroliza cu hidroxizi alcalini sau cu hidroxid de bariu are loc intr-un timp mai scurt. Prin hidroliză se obţine un amestec care poate să conţină circa 20 L-aminoacizi. Se formează şi amoniac prin hidroliza grupelor CONH2 ale asparaginei şi glutaminei.
Descarca referat
| Adaugat de minunel | 724 descarcari | 4617 afisari
Referatul PROTEINELE v2 - chimie pe care doriti sa-l downloadati face parte din referatele gratuite ale siteului.
In cazul in care apar erori de orice fel, sau daca doriti sa reclamati un material ca fiind plagiat ori de o calitate inacceptabila, ne puteti contacta oricand accesand pagina de Contact a site-ului.
