Descriere referat

| Referate psihologie | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Actualmente, termenul de comunicare este vehiculat în diverse densuri cu orientarea spre cele mai diferite înţelesuri, de aceea este nevoie să stăruim asupra definiţiei acestei noţiuni. În anul 1909 sociologul american Charles Cooley în cartea “Social organization” a propus următoarea definiţie a comunicării: “Este un mecanism prin care relaţiile umane există şi se dezvoltă: el include toate simbolurile de spirit şi mijloacele de a le transmite prin spaţiu şi de a le menţine în timp. Include expresia feţei, atitudinile, gesturile, tonalitatea vocii, cuvintele, scrisul, imprimarea ş.a.” .
Comentînd această definiţie, I. Lohisse menţionează că este cea mai comnpletă şi cea mai interesantă din cîte a întîlnit, deoarece include mai multe elemente:
- ideea că procesul comunicării este fundamentul relaţiilor umane;
- comunicarea oferă relaţilor umane esenţă în trecerea din atemporalitate în istorie.
- fără comunicarea relaţia umană este ca o imagine în căutarea conturilor sale;
- procesele prin care relaţia interumană devine un act şi un mecanism în fine, adică simbolizarea (cuvîntul, imaginea, grafica etc.) devine mijloc de transmitere a obiectului relaţiei .
După Şt. Pruteanu , a comunica înseamnă a pune ceva în comun adică idei, fapte, opinii, emoţii, sentimente. Acestea circulă de la un partener la altul sub formă de mesaje; a comunica înseamnă a emite, transmite, recepţiona mesaje. O dată emis şi recepţionat, mesajul aparţine “în comun”, atît celui care a “dat” cît şi celui care a “luat”.
Omul emite mesaje atunci cînd vorbeşte, scrie, indică obiecte sau o imagine ca şi atunci cînd zîmbeşte, se încruntă sau răspîndeşte un anumit miros. Cînd ascultă, citeşte, priveşte sau pipăie, el recepţionează mesaje.

Funcţiile comunicării.
Psihologul rus Lomov propune sintezarea funcţiilor în trei direcţii:
1) informaţional-comunicativă ce include funcţiile ce vizează transmiterea şi recepţionarea informaţiei.
2) regulamentar-comunicative ce permit organizarea comportamentului individului întru corelarea sa cu ceilalţi oameni. Comunicările umane există în bază exercitării acestei funcţii atît la nivel de comunicare interpersonală cît şi la nivel de comunicare intergrupală.
3) ajectiv-comunicativă ce permite comunicării umane să contribuie substanţial la formarea spirituală şi stabilirea personalităţii omului. Exercitarea acestor funcţii ale comunicării determină sfera emoţională a omului. În procesul real de comunicare funcţiile sunt identificate pentru fiecare individ în parte.
Examenînd mesajul ca verigă determinatorie a comunicării, putem constata că el îndeplineşte mai multe funcţii:
1.Funcţia expresivă este centrată spre emiţătorul mesajului, ea exprimă atitudinea emiţătorului faţă de conţinutul mesajului spu şi faţă de situaţie. Mesajul aduce informaţia despre emoţiile, sentimentele şi ideile emiţătorului şi poartă amprenta suviectivităţii acestuia.
2. Funcţia conativă este orientată spre receptor. Mesajul vrea să exercită o acţiune asupra acestui receptor (cererea, ordinul, indicaţia).
3. Funcţia referenţială este centrată spre referent. Mesajul reflectă obiectul la care se referă şi ale cărui caracteristici le descrie. Discursul ştiinţific, informaţia obiectivă ce relatează fapte concrete sunt mesaje cu funcţie referenţială. În mod general funcţia expresivă este centrată spre Eu discursului, funcţia conativă spre Tu, funcţia referenţială spre El.
4. Funcţia fatică include tot ceea ce se serveşte în mesaj la stabilirea şi menţinerea contactului, adică expresiile ce servesc pentru atenţionarea interlocuitorului. Funcţia fatică mai poate explica şi formele mesajului convenţionalizat şi ritualizat. Obiectul acestui schimb este descoperit în plan informaţional şi exprimă doar dorinţa de a menţine un contact cu interlocuitorul (formele de politeţe).
5. Funcţia metalingvisctică este centrată spre cod şi utilizarea sa se referă la cuvinte şi oarecare semne, care formează suportul comunicării. Prin aceste mesaje interlocuitorii verifică dacă au recurs la acelaşi lexic. Dicţionarele îndeplinesc o funcţie metalingvistică.
6. Funcţia poetică pune în evidenţă “parte polpabilă a semnelor”. Tot ce într-un mesaj aduce un suplimet de sens prin jocul structurii semnelor ţine de funcţia poetică .
Aceste şase funcţii ale mesajului nu se exclud una pe alta, ele sunt într-o măsură mai mare sau ma mică prezente în toate procesele comunicării. Deseori aceste funcţii se suprapun.