Descriere referat

| Referate economie | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

CAPITOLUL I: TENDINTE ACTUALE PRIVIND COMERTUL INTERNATIONAL CU BUNURI SI SERVICII I.1. CLASIFICARI SECTORIALE ALE ACTIVITATII ECONOMICE I.2. TIPOLOGIA SI DEFINITII ALE SERVICIILOR INCLUSE IN SECTORUL TERTIAL I.3. METODE CLASICE DE IMPORT EXPORT AL SERVICIILOR CAPITOLUL II: PRINCIPALELE GRUPE DE SERVICII TURISTICE SI PARTICULARITATILE LOR 2.1. SERVICII DE BAZA 2.2. SERVICII SUPLIMENTARE 2.3. PARTICIPAREA PRESTARII SERVICIILOR IN TURISM CAPITOLUL I: TENDINTE ACTUALE PRIVIND COMERTUL INTERNATIONAL CU BUNURI SI SERVICII I.1. Clasificari sectoriale ale activitatii economice In conditiile epoci contemporane, participarea activa la diviziunea mondiala a muncii reprezinta o latura inseparabila a procesului de dezvoltare a oricarei natiuni si aceasta constituie o necessitate obiectiva pentru toate statele lumii, indifferent de nivelul dezvoltarii lor economico-sociale sau de sistemul social-politic dominant. Se impune ca o necesitate obiectiva intensificarea participarii la diviziunea mondiala a muncii, in primul rand, pentru tarile ramase in urma din punct de vedere al deyvoltarii economice pentru ca numai astfel ele vor putea inlatura decalajul considerabilcare le desparte de tarile puternic industrializate si bine ancorate in diviziunea mondiala a muncii. Diviziunea mondiala a muncii este o categorie economica care exprima relatiile ce se stabilesc intre statele lumii in procesul dezvoltari productiei si comertului international, precum si locul si rolul fiecarui stat in circuitul mondial de valori materiale. Astfel spus, diviziunea mondiala a muncii este un process de specialiyare internationala in productie a economiilor nationale, statornicit de-a lungul timpuluiosi care reprezinta baza legaturilor dintre ele. Ea arata, deci, locul pe care diferite tari ale lumii il ocupa in economia mondiala si reprezinta temelia materiala a fluxurilor economice internationale. Acest process de specializare internationala in productie are ca scop adaptarea potentialului economic national al statelor la cerintele in continua schimbareale pietei mondiale si este determinat de o serie de factori, cum sunt: conditiile naturale fizico-geografice, marimea teritoriului si populatiei fiecarei tari; nivelul ethnic si gradul de diversificare al aparatului productive din fiecare tara; traditiile economice; apropierea geografica a statelor si stabilirea anumitor raporturi de complementaritate economica dinamica intre ele; o serie de factori extraeconomici (dominatia coloniala, relatiile de productie, razboaiele etc.) . Diviziunea mondiala a muncii a inceput sa se formeze in conditiile aparitiei si dezvoltarii capitalismului si s-a adancit ulterior unui cumul de factori. Exprimand procese economice obiective, ea este, prin excelenta, un fenomen mondial, atotcuprinzator, care actioneaza in cadrul unei economii mondiale mondiale unice si tot mai interdependente, daqr si foarte eterogena. Adancirea diviziunii mondiale a muncii si formele concrete pe care le-a imbracat intr-o etapa sau alta au depins si de depend de nivelul de dezvoltareal fortelor de productie si in primul rand, de dezvoltatea industriala anumeroaselor state ale lumii. Inlaturarea dominatiei economice straine din tarile in curs de dezvoltare, trecerea in patrimonial national a bogatiilor de care dispun acestea, intensificarea procesului lor de industrializare, pe baza tehnicii actuale, concomitant cu inlaturarea specializarii economice unilaterale ce le-a fost impusa de fostele metropole, dezvoltareade sine statatoare a acestora (fara ca aceasta sa presupuna o dezvoltare autarhica), fara ingerintele altor state, toate acestea vor exercita o influenta pozitiva asupra diviziunii mondiale a muncii si implicit in directia atenuarii decalajuluio multilateral care separa aceste state de cele puternic dezvoltate. Un alt factor cu o puternica influenta asupra dinamizarii economiei mondiale si a comertului international, precum si asupra diviziunii mondiale a muncii, este revolutia tehnico-stiintifica(inclusive cea informationala) care a strabatut o serie de etape si forme concrete de manifestare. Este unanim recunoscut faptul ca revolutia tehnico-stiintifica contemporana este cel mai important factor al dinamizarii economiei mondiale si comertului international cu implicatii commune, dar si specifice, pentru fiecare compartiment al economiei mondiale. Extindera diviziunii mondiale a muncii de tip industrial, sub influenta revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, pe deplin echitabile, reclama dezvoltarea economica multilaterala a tuturor statelor, crearea unei industrii moderne, diversificate in fiecare tara, pe baza eforturilor propii – ca factor primordial – si a unei largi colaborari internationale, bazata pe respectarea stricta aprincipiilor si normelor dreptului international. Aceasta nu trebuie sa intre in contradictie cu accentuarea tendintelor de globalizar3e economica care are loc prin internationalizarea productiei si a tehnologiei, si prin internationalizarea pietelor de marfuri, capitaluri si servicii. Revolutia tehnico-stiintifica contemporana a determinat in acelasi timp o asemenea crestere a nivelului ethnic, a complexitatii si diversificarii productiei in general, a industriilor de varf in special (constructii de masini, electrotehnica, electronica, telecomunicatii, chimie, metalurgie, etc.), incatorganizarea in fiecare tara a productiei tuturor tipurilor de produse (din toate ramurile si subramurileindustriei, care se gasesc intr-un permanent procesde modernizare, specializare si diversificare) a devenit practice imposibila si in acelasi timp ineficienta din punct de vedere economic chiar si pentru cele mai dezvoltate tari ale lumii. Ca urmare, revolutia tehnico-stiintifica contemporana a determinat o accentuare a interdependentelor economice dintre state ( consecinta a diviziunii mondiale a muncii) si a impus in mod obiectiv o larga specializare si cooperare cu implicatii directe nu numai asupra structurii economiei mondiale, ci si asupra comertului international cu bunuri si servicii. De aceea, in conditiile epocii contemporane, toate tarile lumii, indifferent de natura oranduirii sociale, de marimea si forta lorm economica, de gradul lor de inzestrare cu resurse naturale si forta de munca, de asezarea lor geografica etc. trbuie sa participle, intr-o masura mai mare sau mai mica, intr-o forma sau alta, la circuitul economic mondial, aceasta fiind o consecinta fireasca, de ordin obiectiv, a interconditionarii economice generale dintre roate statele lumii. Schimbarile care au intervenit in structura economiei mondiale in perioada postbelica, ca urmare a modificarilor ce s-au inregistrat pe harta politica a lumii si a revolutiei tehnico-stiintifice contemporane, precum adancirea interdependentelor economice dintre state, au generat conditii noi in desfasurarea circuitului economic mondial. El a imbracat si continua sa imbrace forma unor relatii economice multiplen atat in cadrul fiecaruio grup de tari, cat siintre taqrile apartinand diverselor grupari. Istoria dezvoltarii economiei mondiale a demonstrat, fara putinta de tagada, ca progresul economic al unei tari depinde, inainte de toate , de gradul de mobilizare si folosire tot mai intense a resurselor proprii (umane, materiale si financiare), de eforturile fiecarui popor. Dar, tot istoria dezvoltarii economiei mondiale a demonstrate ca nici o tara din lume, chiar si cele mai dezvoltate, nu pot promova o politica economica autarhica fara consecinte profundedaunatoare asupra propriei dezvoltari, nu se poate izola de circuitul economic mondial. Participarea la diviziunea internationala a muncii si implicit la circuitul economic mondial, este de natura sa potenteze eforturile proprii ale fiecarui popor sis a accelereze progresul economic al tuturor statelor. Ca urmare, progresul general al omenirii este rezultatul progresului economic al fiecarei tari in parte si al schimbului de valori materiale si spirituale intre acestea. Nivelul de dezvoltare economica al diferitelor tari si gradul de diversificare si specializare a productiei lor materiale sunt factori principali care determina proportiile participarii tarilor respective la circuitul economic mondial si reflecta locul pe care il ocupa in cadrul diviziunii internationale a muncii. De aceea , este unanim recunoscut pe plan international ca ca, in conditiile epocii contemporane, una dintre cerintele fundamentale ale progresului fiecarei tari in parte este intensificarea participarii la diviziunea mondiala a muncii si, pe baza ei, la schimbul international de valori. Colaborarea internationala,asistenta economica fara nici un fel de conditii, constituie un factor important pentru progresul rapid al tarilor mai slab dezvoltate din punct de vedere economic. In actuala etapa a revolutiei tehnico-stiintifice, colaborarea, participarea la diviziunea mondiala a muncii in conditiile tendintei de globalizare a economiei, sunt o necessitate obiectiva. De aceea, nici un popor nu se poate izola, nu poate renunta la colaborarea internationala fara grave urmari in dezvoltarea sa economico-sociala. Una dintre problemele cele mai actuale ale lumii contemporane care trebuie sa-si gaseasca o solutionare corespunzatoare este lichidarea subdezvoltarii, rezultat nemijlocit in principal al politicii de dominatie coloniala’ de deceniisi chiar secole, consecinta a unor relatii economice inechitabile generate de diviziunea internationala capitalista a muncii. Experienta arata ca mentinerea decalajelor economice afecteaza deosebit de grav insasi evolutia generala a economiei mondiale, constituie un factored ingustare a pietei mondiale, de declansare a unor crize economice, reducand in cele din urma posibilitatile de dezvoltare chiar si pentru tarile puternic industrializate. De acea, lichidarea subdezvoltarii, egalizarea relative a nivelurilor de dezvoltare economica a statelor lumii, in conditiile globalizarii economiei la scara mondiala. Analiza atenta a evolutiei economice mondiale arata ca in viitor interdependentele economice dintre state se vor accentua si mai mult. Ca urmare, perpetuarea unor disproportii mari in nivelul de dezvoltare economica a statelor va genera instabilitate economica si fenomene de criza care se va reflecta pana la urma asupra tuturor statelor. Inacest context este necesar sa mai subliniem cel putin doua aspecte privind prezentul si viitorul economiei mondiale. Aluat si va continua sa ia amploare transnationalizarea economiei mondiale prin activitatea pe care o desfasoara cele peste 40.000 de societati transnationale mama si cele peste 270.000 filiale ale acestora, implantate in marea majoritate a tarilor lumii. Volumul activitatilor acestora este urias. Ele controleaza peste 50% din productia mondiala si au un volum al vanzarilor anuale care, in 2003, depasea cifra de 8000 miliarde dolari, in timp ce exportul mondial de marfuri abia s-a cifrat la cca. 6000 miliarde dolari. Acesta este primul aspect. Un al doilea aspect care trebuie avut in vedere este trecerea de la era industriala, care a durat peste doua secole, la era informationala de la sfarsitul acestui mileniu si inceputul mileniului urmator, process de natura tehnologica determinat de progresul exploziv in tehnica informationala. Toate acestea vor conduce la accentuarea fenomenelor de globalizare economica si la noi mutatii in evolutia diviziunii internationale a muncii, darn u in aceeasi masura si la inlaturarea decalajelor economice si tehnologice. Aceste fenomene vor avea urmari dintre cele mai diverse si in plan social-politic, care ar putea deveni o frana in calea progresului economic la scara mondiala. Discrepantele enorme in ce priveste nivelul de trai al populatiei din cele aproape 200 de state ale lumii, din care mai mult de jumatate traiesc sub pragul saraciei, ar putea deveni o “bomba sociala” cu efecte dintre cele mai imprevizibile asupra viitorului economiei mondiale. Tarile bogate nu trebuie sa uite sau sa neglijeze aceste aspecte pentru ca insasi viitorul lor depinde de rezolvarea acestor probleme care tind sa se acutizeze. Analiza comertului international din perioada postbelica prilejuieste desprinderea unor trasaturi si tendinte specifice acestei perioade, determinate de factori care au influentat in general relatiile economice internationale cum sunt: urmarile politice si economice ale celui de-al doilea razboi mondial, evolutia economiei mondiale in perioada postbelica, revolutia tehnico-stiintifica ce se desfasoara pe plan mondial si implicatiile acesteia asupra diviziunii mondiale a muncii , aparitia proceselor de integrare economica din diversele regiuni ale lumii, masurile de politica comerciala promovate de catre diversele state si grupari integrationiste, criza economica cu care s-a confruntat economia mondiala cu cel de-al optulea deceniu (cele doua socuri petroliere – 1973/74, 1989/90; socul dobanzilor inalte, socul aprecierii si apoi al deprecierii dolarului; crizele economice ciclice din anii 1974/1975, 1981-1982 si 1990-1991) si colapsul comunismului din europa la sfarsitul deceniului noua si inceputul deceniului zece. Sub influenta cumulata a factorilor subliniati mai sus, precum si a altora, sau conturat trei trasaturi principale ale dinamicii si volumului comertului international in perioada postbelica. O prima trasatura caracteristica rezida in faptul ca, in perioada postbelica, comparativ cu perioadele anterioare, comertul international a inregistrat cel mai inalt ritm de crestere, cea mai sustinuta dinamica. A doua trasatura caracteristica a comertului international rezida in faptul ca in perioada postbelica, spre deosebire de perioadele anterioare, acesta a devansat ca ritm de crestere nu numai PNB ( respectiv PIB ), ci si productia industriala si agricola, la nivel mondial. A treia trasatura caracteristica a dinamicii si volumului comertului international rezulta din compararea cestuia cu evolutia rezervelor de aur si devize centralizate ( la nivel de stat ) ale lumii nesocialiste. Dincolo de economia nationala a fiecarei tari, la etajul superior al economiei mondiale, format din unitatea si interdependenta tuturor tarilor lumii, apare mondoeconomia sau sistemul economiei mondiale ce cuprinde economiile nationale in unitatea si interdependentele lor multiple, impreuna cu toti agentii economici internationali si transnationali, cu fluxurile tehnico-stiintifice, economice, financiar-valutare, social-culturale si ecologicepe care diviziunea mondiala a lumii le impune. La nivelul fiecarei tari, sistemul economic este format din ansamblul relatiilor economice istoriceste constituite, in cadrul unei economii nationale, intre institutii, organizatii si alte elemente ale activitatii economice, impreuna cu mijloacele si parghiile corespunzatoare pe care piata le impune pentru desfasurarea normala a vietii economice. Economia nationala a unei tari poate fi impartita in trei sectoare de activitate: 1. Sectorul primar, care cuprinde agricultura, silvicultura, pescuitul si industria extractive; 2. Sectorul secundar, care cuprinde ramurile prelucratoare ale industriei si constructiile; 3. Sectorul tertiar, care cuprinde transporturile si telecomunicatiile, comertul, turismul, finantele si alte servicii. In ultima perioada de timp, ca expresie a cresterii fara precedent a rolului stiintei si tehnicii, a transformarilor intr-un factor sigur si de neinlocuit de progres si de prosperitate, se contureaza un nou sector al economiei nationale, sectorul cuaternar ( al materiei cenusii ), al cercetarii stiintificii si dezvoltarii tehnologiei, cunoasterii stiintifice.De asemenea, trebuie sa avem in vedere si faptul ca pe masura ce stiinta si tehnica se dezvolta tot mai puternic, impactul generalizat al tehnologiilor avansate poate sa duca la distrugerea rapida a delimitarii traditionale a municii in sector primar, secundar, tertiar, cuaternar, in munca fizica si intelectuala, in munca productive si neproductiva. Acest aspect prezinta importanta deosebita pentru elaborarea si infaptuirea strategiei de dezvoltare a microeconomiei, pentru masurarea si interpretarea eficientei acesteia. Sistemul economic poate fi descompus in trei trepte diferite, dar interdependente: institutii, organizatii si unitati. Institutia, de obicei, este o formatie sociala, economica complexa, spre exemplu o mare intreprindere moderna, un minister, etc. Ea reprezinta un subsistem al sistemului economic, care din punct de vedere organizatoric si juridic se delimiteaza de alte institutii. Deosebim institutie simpla si institutie complexa. Prima se suprapune cu organizatie, a dica este formata dintr-o singura pereche de unitati ( de exemplu, o gospodarie casnica). Institutia complexa este formata din mai multe organizatii, in care functioneaza unitati. Organizatia este o formatie sociala compusa din oameni uniti in vederea infaptuirii unor obiective economice si sociale stabilite ( determinate). Organizatiilese afla in interiorul institutiilor. Spre exemplu, in cadrul unei intreprinderi, ca institutie, o unitate producatoare este o organizatie, sau in cadrull unui minister, ca institutie serviciile functionale pot reprezenta organizatii. In cadrul organizatiei casnice, organizatia si institutia coincid. Fiecare organizatie are o functie bine definita, iar fiecare persoana poate face parte din mai multe organizatii; in calitate de muncitor, o persoana apartine de o intreprindere ca membru al familiei, ea aparyine de o gospodarie etc. Organizatia este formata din unitati. Unitatea reprezinta un element al sistemului economic, ce nu mai poate fi descompus, comportandu-se cu regularitate determinate si raspunzand, pe baza unor reguli, la impulsurile primite. In timp ce organizatia este o formatie sociala reala, a carei sfea de activitate este de obicei stabilita juridic, unitatea este o pura abstractie, ea servind la modelarea activitatilor desfasurate in caderul organizatiei. Asadar, unitatea este o parte componenta a organizatiei careia ii pot apartine doua unitati, in timp ce o unitate nu poate face parte decat dintr-o singura organizatie. In ansamblul legaturilor care exista in sistemul economic, o importanta majora o are conexiunea inversa. In esenta, conexiunea inversa exprima actiunea output-urilor asupra input-urilor sistemului economic. I.2. Tipologia si definitii ale serviciilor incluse in sectorul tertiar I.2.1. Conceptul de serviciu Mult timp importanta activitatii de servicii nu a fost recunoscuta, serviciile fiind neglijate de economisti si incadrate in sfera neproductiva. Aceasta stare de fapt s-a schimbat in ultimele doua- trei decenii, pe baza urmatoarelor date: numai serviciilepot crea locuri de munca in numar sufficient pentru a rezolva sau limita problema somajului; sectorul tertial nu este ingradit decat de reglementari,care sunt repuse in discutie in cadrul unui proces de liberalizare a schimburilor internationale; oferta de servicii differentiate si adaptate la cerere este un element esential al competitivitatii intreprinderilor oricare ar fi domeniul lor de activitate. Preocuparile specialistilor de a depasii relative ramanere in urma a teoriei economice in raport cu dezvoltarea rapida a sectorului serviciilor au intampinat greutati mai ales in privinta definirii conceptului de serviciu. Acestea sunt determinate, pe de o parte, de marea eterogenitate a activitatilor economice cuprinse in categoria de servicii, iar pe de alta parte, de numeroasele acceptiuni a termenului de serviciu in vorbirea curenta. Definitiile date varieaza de la cele bazate pe un singur criteriu de diferentiere intre bunuri si servicii pana la cele detaliate care enunta cateva caracteristici ale serviciilor. Majoritatea definitiilor accentueaza in principal ca serviciile sunt “activitati al caror rezultat este nematerial si deci nu se concretizeaza intr-un produs cu existenta de sine statatoare”. De exemplu, Asociatia Americana de Marketing defineste serviciul ca: “activitatea oferita la vanzare care produce avantaje si satisfactii fara a antrena un schimb fizic sub forma unui bun. Cu toate acestea definitiile de genul celor de mai sus, sunt destul de ambigue. Astfel exista foarte multe servicii care se concretizeaza in bunuri materiale cum ar fi: serviciile cinematografice editoriale, de informatica, alimentatie publica. Cand vorbim despre materialitatea sau nematerialitatea serviciului, trebuie clarificat daca este vorba de activitatea propriu zisa, de suporturile sale si rezultate. Serviciul ca act reprezinta prestarea efectiva si pune in legatura activitatea prestatorului, mijloacele materiale ale prestatiei si obiectul serviciului, respective realitatea materiala sau sociala detransformat sau modificat. Interactiunea elementelor mentionate si faptul ca prestatiile de servicii au caracteristici spatiale si temporale le confera trasaturi de materialitate. Astfel ca si in cazul bunurilor materiale si in cazul serviciilor este nevoie de mana de lucru, de capital ethnic si este necesar un beneficiar adica un client. Principala diferenta intre procesul de productie a serviciilor si cel fabricare a bunurilor materiale rezida in faptul ca clientul face parte din sistemul de productie. Acest sistem ar trebui denumit dupa, opinia unor specialisti, cu termenul specific de “servuctie”. Astfel in practica, toate activitatile pot fi plasate pe o scala undeva intre a fi un serviciu pur (rezultate intangibile) si un bun pur, relevand existenta unei continuitati bunuri-servicii. Din punct de vedere al marketingului, majoritatea definitiilor accentueaza asupra utilitatilor, beneficiilor, avantajelor, respective satisfactiilor pe care activitatile de servicii le procura consumatorilor. De asemenea, pornind de la o alta caracteristica principala a serviciilor si anume faptul ca productia si consumul, utilizarea lor simultane, serviciile sunt private ca efecte ale muncii sau ale actiunii unor factori (conditii) naturali. Astfel, in Dictionarul Academiei de Stiinte Comerciale din Franta serviciile sunt definite ca ansamblul de avantaje sau satisfactii procurate fie direct, fie prin folosirea unui bunpe care l-a achizitionat beneficiarul serviciului (alimente, aspiratoare), sau a dreptului de a-l utiliza. Demersul de definire al serviciilor este dificil si pentru ca acesta are loc si in interiorul intreprinderilor producatoare de bunuri materiale. Astfel, Hill (1977) defineste serviciile ca “ schimbari in conditia unei personae sau a unui bun, care sunt rezultatul activitatii, pe baza de comanda, a unei alte activitati economice”. Dificultatea de a distinge precis serviciile, printr-o caracteristica cu adevarat comuna a adus pe multi specialisti la adoptarea unei definitii negative.astfel, serviciile sunt definite ca fiind acele activitati economice care nu sunt nici productie industriala, nici minerit, nici agricultura. O ultima remarca se impune referitor la notiunea de “sector al serviciilor” sau “sector tertiar”. Aceasta are doua acceptiuni: pe de o parte, ansamblul de “meserii” (contabili, secretare, vanzatori, etc.) care se exercita in societati de servicii (banci, companiiaeriene…) sau in intreprinderi industriale sau agricole; pe de alta parte, ansamblul unitatilor de productie statistic isolate, a caror activitate principala consta in oferirea de servicii. Acest al doilea sens corespunde notiunii statistice de ramura. I.2.2. Tipologia serviciilor Analiza structurii si tentintelor in evolutia serviciilor se bazeaza pe datele statistice furnizate de numeroasele clasificari sau nomenclatoare, nationale si internationale, ale activitatilor din economie. Clasificarile statistice, nationale si internationale ale serviciilor sunt importante deoarece permit reflectarea stadiului dezvoltarilor economice, inclusive prin comparatii la nivelul tarilor sau pe categorii de tari, dar mai importanta di punct de vedere al implicatiilorasupra masurilor de politica economica este desprinderea unor categorii de servicii dupa criterii specifice. O prima grupare a serviciilor, dupa sursele lor de procurare, le imparte in servicii marfa (market sau de piata) si ne-marfa (non-market sau necomerciale). Serviciile marfa sunt cele procurate prin acte de vanzare-cumparare, prin intermediul pietei, iar cele ne-marfa ocolesc relatiile de piata. In aceasta a doua categorie sunt cuprinse serviciile publice dar si cele furnizate de organizatii private non-profit sau pe care si le fac oamenii insisi (“self-service”). Referitor la serviciile non-market prestate de organizatii sau institutii non-profit, este vorba de servicii religioase, de caritate, ale unor organizatii sindicale.