| Referate filozofie | Bac 2008 filozofie| Recomanda unui prieten

Filozofia lui Vasile Conta include ca o idee principală a sa ideea determinismului universal. Şi in această problemă el s-a oprit asupra problemelor mai complexe, a căror cercetare a inceput să fie realizată cu succes abia în secolul XIX-lea, cum sunt cele psihice şi sociale, spre a demonstra ceracterul lor legic . Militând cu fermitate în favoarea determinismului materialist, gânditorul român a fost un adversar intransigent, al teoriilor indeterministe, în special al teoriei liberului arbitru, care puneau la baza lumii voinţa, indiferent cum era concepută ca o forţă oarbă, inconştientă, ori ca o forţa conştientă naturală sau supranaturală. În concepţia sa asupra determinismului se manifestă clar două tendinţe ce corespund clar celor două direcţii ale luptei duse de el în această problemă: pe de o parte combate voluntarismmul indeterminist, iar pe de alta parte repudiaza “fatalismul religios”, predeterminarea. Împortriva teoriei liberului arbitru , Conta afirmă că toate fenomenele sunt conduse de legi imuabile “fatale“ care exclud întâmplarea şi libertatea voinţei; fatalismul religios îi opune o concepţie ce admite într-o oarecare măsura libertatea de acţiune a omului, bazată pe cunoaşterea cauzalităţii problemelor.
Militând in special împotriva indeterminismului, Conta relevă de la început legitatea fenomenelor lumii, afirmând că toate fenomenele de care se ocupă ştiinţele pozitive “ sunt reulate de către legi inflexibile” . Respingând liberul-arbitru el exclude deplina libertate a voinţei: “Prin urmare nu există nimic din ceea ce s-a numit voinţă liberă, lumească sau dumnezeiască “.
Deşi Conta îşi îndreaptă eforturile spre a demonstra legitatea fenomenelor psihice şi a celor sociale, el urmăreşte în primul rând să argumenteze ideea că determinismul recunoscut în domeniul fenomenelor fizice există şi în celelalte domenii. Este evident că făcând clasificarea legilor, el recunoaşte specificul legităţii fenomenelor psihice şi sociale dar nu asupra acestui specific îşi concentrează atenţia. În ultimă instanţă el se limitează la extinderea ideii determinismului asupra altor domenii, aşa incât, trăsăturile determinismului susţinut de el sunt similare trăsăturilor acelei concepţii care a apărut mai devrememe fiind condiţionata de dezvoltarea mecanicii şi fizicii. El are meritul de a fi adus argumente convingătoare în sprijinul determinismului social. Deoarece el nu s-a preocupat de specificul legii societăţii şi a conceput necesitatea ca un lanţ neântrerupt de cauze şi efecte, Conta a ajuns inevitabil la un determinism metafizic, denumit de el, Fatalism. În concepţia sa , fatalism înseamnă o necesitate absolută in faţa căreia voinţa omului este neputincioasă, fiindu-i subordonată complet.
Filozofia materialist dialectică a folosit termenii obiectiv , obiectivitate, care exprimă mult mai precis însuşirile legilor de a fi proprii lucrurilor, de a nu putea fi desfiinţate sau modificate de oameni.
Termenul de fatalism utilizat de Conta se apropie foarte mult de obiectivitate , obiectivism; el păstreatza însă o anumită nuanţă metafizică imprimată de caracterul filozofiei materialiste, care l-a consacrat.
Noţiunea de legi fatale se opune , în concepţia lui liberului arbitru. Categoria de lege fatală este incompatibilă în filozifia sa cu noţiunea de voinţă libera sau dumnezeiască, dar în acelaşi timp şi cu întâmplarea.
Pentru a dovedi determinismul fenomenelor psihice Conta le-a împărţit în două mari grupe:
--- Procesele psihice care condiţionează cunoaşterea;
--- procesele psihice care determină comportarea omului.
Meritul lui în analiza acestor probleme constă în aceea că a vazut determinismul proceselor psihice în activitatea de reflectare ce se realizează cu ajutorul reflexelor, că a dovedit cu date ştiinţifice caracterul legic al fenomenelor psihice. Orice acţiune reflexă, fiind un fenomen curat fiziologic, atârnă cu totul de cauze materiale adică de forţele naturale ale materiei.
“Şi fiindcă aceste legi sunt stapânite de legi fatale, urmează că şi acţiunile reflexe iau naştere şi se executează în chip real.”
Conta admite existenţa unor reflexe despre care avem cunoştinţă şi consideră acţiunile omului ca fiind mijlocite de conştiinţă, deosebite deci de mişcările corpurilor neânsufleţite. Referindu-se la o piatră împinsă de un uragan ce se va rosotgoli de pe dealuri până ce se va aşeza intr-o vale, sau la un loc adăpostit şi la un om surprins de un asemenea uragan, care va fugi si se va ascunde, după ce va chibzui poate în deplină cunostinţă, Conta insistă doar asupra indentităţii mişcării corpurilor neânsufleţite şi a celor dotate cu constiinţă, din punctul de vedere al acţiunii cauzale, fară a rlevea specificul determinismuli la fiinţele vii, la cele înzestrate cu constiinţă în special( deşi recunoaşte acest specific).
Filozoful român vede unilateral legătura organismului cu mediul, ca o legatură univocă: condiţiile externe determină toate acţiunile omului, chiar dacă aceste acţiuni sunt rezultatul uneia sau al mai multor cauze, chiar dacă aceste cauze sunt cunoscute de om.
Conta afirmă: “ Din natura fatalismului rezultă că, dacă noi am cunoaşte cu preciziune toate cauzele care au să influenţeze asupra cutărei persoane la cutare moment din viitor, am putea prezice asemenea cu preciziune , tot ce acea persoană are să simtă, să gândească şi să facă in acel moment, întocmai cum putem prezice apropierea unei comete sau momentul fazelor lunii ori al eclipselor de soare şi lună.”