Sa ne cunoastem scriitorii Emil Hurezeanu 2007

Puţini dintre cei care îl urmăresc, cu un justificat interes, pe analistul politic şi jurnalistul de prim-plan Emil Hurezeanu, prezent pe mai toate canalele de televiziune ale momentului, vor fi ştiind că acest nume este şi al unuia dintre poeţii cei mai reprezentativi pentru ceea ce urma să se numească “generaţia ’80”. A scris, desigur, mult mai puţin decât confraţii de contingent liric, adică doar două cărţi de versuri, dar care ilustrează un talent puternic şi original, format în “atelierul” revistei clujene Echinox de la sfârşitul anilor ’70. Debutul său cu “Lecţia de anatomie” (1969), prefaţat cu entuziasm de Ştefan Augustin Doinaş, propunea deja un univers aparte, în care obsesia corporalităţii, a unui “trup învăţat celulă cu celulă” se asocia expresiv cu “răvăşeala şi zgomotul de lucruri” a lumii din jur, mocnind de o vitalitate obscură. I se adăugau, solidare, topite în substanţa aceleiaşi viziuni, semnificative elemente livreşti-culturale, repere şi modele muzeistice – “un duh flamand” care “unduie aerul verii”, silueta unui personaj feminin goethean, un ecou de cantată de Bach, date ale unei atmosfere de interior burghez cu albume de fotografii “ca un acvariu întunecat”, elegiac-evocatoare, dar şi provocând un fel de reacţie reticentă, a senzualităţii înfloritoare a adolescentului, în faţa agresivităţii presimţite a morţii. Ca odinioară la un Rilke şi ceva mai aproape la Gottfried Benn, fiorul thanatic pătrunde în plină expansiune a energiei vitale, însă această stare de nelinişte apare supravegheată lucid-tensionat într-un discurs ce desfăşoară, cu un fel de impasibilitate chirurgicală, precise planşe anatomice, de o violenţă a inciziei plastice şi a pastei coloristice abia reţinută de tonul studiat-rece al rostirii. Piesa de referinţă este, în acest sens, “Lecţia de anatomie a doctorului Barnard”. Acestei etape de creaţie îi aparţine şi puternicul poem-manifest “Ge¬ne¬raţia câşti¬gată”, apel la sinceritate, la regăsirea vieţii imediate în concretul ei brutal şi revitalizant, la o demnitate de recucerit, respingând tăcerile conformiste şi vinovate.

Întors în vitrina poeziei abia în 1994, cu volumul “Ultimele, pri¬mele”, Emil Hurezeanu ră¬mâne consecvent cu sine, căci obsesia dominantă e şi aici cea a jocului elegiac dintre trăire şi amintirea ei, dintre viaţă şi literatură, dintre risipa existenţială şi concentrarea ei într-o efigie moartă. Poate fi tipărit acum şi poemul “Declaraţia de absenţă”, scris în 1983, după ce poetul alesese exilul, document tulburător al revoltei antitotali¬tare. În ambele cărţi, poetul echilibrează notaţia concretului prozaic al obiectului cu construcţia lui ra¬fi¬nată de către un şlefuitor “ma¬nierist” al imaginii.

CV
Emil Hurezeanu s-a născut la 26 august 1955 la Sibiu. Absolvent al Facultăţii de Drept din Cluj (1979) şi al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Boston (1990). Redactor al revistei Echinox (1976-1979). Recomandat de Ana Blandiana pentru o bursă Herder la Viena, se stabileşte din 1983 în Germania, devenind comentator politic la Radio Europa Liberă şi Deutsche Welle. După 1990 revine în ţară, angajat într-o intensă activitate jurnalistică. A publicat volumele de poezii “Lecţia de anatomie” (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor) şi “Ultimele, primele” (1994). Publicistică în volumele “Între câine şi lup” (1996) şi “Cutia neagră” (1997).