Descriere referat

| Referate contabilitate | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Existenţa, funcţionarea şi dezvoltarea unei întreprinderi presupune consumuri de mijloace băneşti concretizate în bunuri sau servicii achiziţionate. Beneficiile aşteptate de pe urma exploatării acestora se obţin fie în perioada curentă, fie în perioadele viitoare. Dacă beneficiile se obţin în perioada curentă, contravaloarea bunurilor şi serviciilor consumate devine cheltuială în aceeaşi perioadă. Dacă beneficiile se aşteaptă în perioade viitoare, atunci valorile bunurilor şi serviciilor vor fi considerate active imobilizate în perioada curentă iar plăţile efectuate pentru procurarea lor vor fi capitalizate (valorificate, fructificate în perioadele următoare).
Activele imobilizate reprezintă bunuri şi valori care se utilizează o perioadă
îndelungată în întreprindere şi care nu se consumă de la prima întrebuinţare. Ele
îşi transmit treptat valoarea asupra produselor la a căror obţinere participă.Cu excepţia terenurilor, activele imobilizate au o existenţă limitată în timp. Ele se consumă în procesul obţinerii veniturilor întreprinderii. Amortizarea este, de altfel, o modalitate prin care costul activelor imobilizate este desfăşurat pe parcursul duratei de viaţă utilă a acestora.
În contabilitate, ca şi în viaţă, toate elementele veniturilor şi cheltuielilor legate
de o anumită perioadă sunt recunoscute pentru determinarea profitului sau pierderii acelei perioade. Cheltuiala cu amortizarea reprezintă, aşadar, fracţiunea din costul activelor imobilizate folosită în cursul unei perioade contabile. Totodată, amortizarea este element de determinare a valorii rămase a activelor imobilizate, valoare care se înscrie în bilanţ. Există concepţia că, prin înregistrarea cheltuielilor cu amortizarea, se asigură resurse pentru înlocuirea activelor imobilizate la sfârşitul duratei lor de viaţă utilă.Chiar dacă, paralel cu înregistrarea amortizării, întreprinderea ar pune deoparte numerar în acest scop (fapt care nu se întâmplă în realitate), suma acumulată la sfârşitul vieţii utile a unui activ poate fi insuficientă pentru înlocuirea lui. Inflaţia sau progresul tehnologic pot să conducă la creşterea costului de înlocuire.Trebuie precizat că amortizarea reprezintă constatarea şi consemnarea pierderii definitive a beneficiilor economice asociate activelor imobilizate. Activele imobilizate ajută la obţinerea de venituri pe toată durata lor de viaţă. Activele imobilizate asigură baza materială a activităţii unei întreprinderi. Ele sunt o categorie de bunuri, reunite prin anumite caracteristici comune, dar şi diferite din punct de vedere al scopului, utilităţii şi formei. Caracteristicile ce le unesc într-o categorie de sine stătătoare sunt legate de durata de utilizare (pe parcursul căreia valoarea lor trece asupra noilor produse prin amortizare) şi de importanţa (semnificaţia) lor valorică.
Activele imbilizate se clasifica in:
-imobilizari necorporale;
-imobilizari corporale;
-imobilizari financiare;
Imobilizările necorporale sunt active fără formă materială, reprezentate în principal de concesiuni, brevete, licenţe, programe informatice, chetuieli de cercetare – dezvoltare etc. Toate acestea reprezintă un potenţial economic important, prin care activitatea întreprinderii se dezvoltă şi se diversifică.Imobilizările necorporale sunt supuse amortizării, duratele variind de la un element de imobilizare necorporală la altul.

Imobilizările corporale sunt active cu formă materială concretă, care se
regăsesc în întreprinderi sub formă de terenuri şi amenajări la terenuri şi,
respectiv, mijloace fixe. Pentru ca un bun să fie încadrat în categoria mijloace
fixe, trebuie să îndeplinească cumulativ condiţia de valoare (mai mare de 15.000.000
lei) şi de durată de utilizare, mai mare de 1 an.
Imobilizările financiare sunt valorile financiare pe termen lung investite de
întreprinderi cu scopul creşterii şi consolidării poziţiei economice şi financiare.
Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 25 Investiţii financiare defineşte
imobilizările financiare ca fiind o investiţie financiară pe termen lung. Ele au un
conţinut aparte şi din acest motiv fac obiectul unei abordări separate.
Evaluarea imobilizarilor corporale si necorporale presupune exprimarea în unităţi monetare a fiecărei structuri bilanţiere.Exista patru momente de evaluare, valabile pentru orice element bilantier luat in discutie, inclusiv pentru imoblizari.Acestea sunt: evaluarea cu ocazia primei recunoaşteri în contabilitate, evaluarea la data inventarierii, evaluarea la data închiderii exerciţiului financiar (la momentul întocmirii bilanţului), evaluarea la încetarea recunoaşterii în contabilitate.
În cazul imobilizărilor corporale, evaluarea la momentul primei recunoaşteri în
contabilitate se face diferit, în funcţie de modalitatea de intrare:
Achiziţia de la furnizori presupune evaluarea imobilizării la cost de achiziţie.
Costul de achiziţie este format din preţul de cumpărare al bunului (înscris în
factura emisă de furnizor), taxe care nu se mai recuperează (taxe vamale, accize
ş.a.), cheltuieli de transport şi eventuale cheltuieli de montare şi punere în
funcţiune a activului respectiv.
Aportul în natură la capitalul întreprinderii sau dobândirea cu titlu gratuit (de
exemplu, prin donaţie), in acest caz, imobilizarea corporală este evaluată potrivit
preţului pieţei. Mărimea rezultată în urma acestei evaluări poartă denumirea de
valoare de utilitate.
Producţia proprie, caz în care se apelează la costul de producţie, acesta cuprinzand cheltuielile directe plus chetuielile indirecte de producţie, repartizate raţional asupra produselor fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate. Alături de aceste elemente, în costul de producţie al unei imobilizări pot intra şi cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor necesare finanţării investiţiei. Noţiunile de cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte de producţie se vor prezenta într-un capitol ulterior, referitor la contabilitatea managerială. Indiferent de forma sub care se prezintă, valoarea stabilită la momentul primei recunoaşteri se numeşte valoare de intrare sau valoare contabilă.
Momentul inventarierii este de fapt momentul în care activele unei
întreprinderi sunt măsurate şi exprimate atât în unităţi de măsură fizice (buc., t, m,
m2 etc.), cât şi în unităţi monetare. Pentru imobilizările corporale supuse
amortizării, se calculează valoarea netă contabilă, scăzând din valoarea de intrare
amortizarea calculată şi înregistrată până la data inventarului. În momentul
inventarierii, se determină şi valoarea de inventar, adică o valoare actuală sau de
utilitate a imobilizării.
Momentul închiderii exerciţiului financiar se concretizează, din punct de
vedere financiar-contabil, în întocmirea bilanţului contabil. În bilanţ, elementele
entităţii sunt înscrise la valoare bilanţieră. În vederea determinării ei, se compară
valoarea contabila neta cu cu valoarea de inventar. Rezultatul comparaţiei poate
conduce la: plus de valoare care, conform principiului prudenţei referitor la active, nu se
înregistrează în contabilitate. În această situaţie, valoarea bilanţieră a imobilizării este egală cu valoarea contabilă netă.si la minus de valoare care, conform principiului prudenţei, se consemnează printrun supliment de amortizare în cazul deprecierii ireversibile (de exemplu,mijloacele fixe inutilizabile, propuse pentru casare) sau prin provizioane (reduceri) pentru depreciere dacă deprecierea este reversibilă (de exemplu, lipsa de utilitate a acestora pentru unitate în momentul inventarierii).