Descriere referat

| Referate filozofie | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

A) Ce este adevarul?
1. Platon: Mitul pesterii
B) Sursele adevarului
2. J. Lacke: Cunoasterea prin experienta
3. R. Descartes: Gandesc, deci exist
C) Cum se recunoaste adevarul?
4.W. James: Adevarul utilitate
5. B. Blanshard: Adevarul coerenta
6. B. Russel: Intelesul si criterile adevarului
D) Felurile adevarului
7. I. Kant: Adevaruri a priori si a posteriori
8. I. Kant: Adevaruri aualitica si sintetice
E) Adevar si eroare
9. R. Descartes: Eroarea e o lipsa
10. K. Popper: Rolul erorii in cunoastere


A) Ce este adevarul?
Pentru a sti ce inseamna ca cineva spune adevarul, trebuie sa stim mai intai ce inseamna o propozitie adevarata.
In lucrarea “Metafizica” Aristotel da urmatoarea definitie a adevarului “a anunta ca ceea ce este, dau ca ceea ce nu este, constituie o propozitie falsa; dimpotriva, o enuntare adevarata este aceea prin care spun ca este ceea ce este si ca nu este ceea ce nu este”. Aceasta conceptie despre adevar, denumita teoria adevarului – corespondenta, o intalnim si in alte lucrari: “Fizica” si “Organou”.
Ideea lui Aristotel este deci ca o propozitie este adevarata daca ceea ce afirma ea se intampla in realitate si este falsa atunci cand nu exista o asemenea corespondenta.
In Evul Mediu, filosofii si teologii au formulat mai concis aceasta teza aristotelica despre adevarul – corespondenta: “veritas est adaequatio rei et intellectus”.
Tot dupa Aristotel, cunoasterea se desfasoara prin opinii, care uneori sunt adevarate, alteori sunt false. Chiar si atunci cand o opinie este adevarata, ea nu reprezinta inca cunoastere; pentru a deveni cunoastere ea trebuie motivate, justificata prin argumente intemeiate. ( De ex. folosirea corecta a teoremelor matematice in rezolvarea unei integrale ). Sunt si cazuri in care apelam la alte marturii in sprijinul opiniei adevarate, care nu mai sunt motivari, argumentari, ci pur si simplu fapte de constatare. (De ex. propozitie “Afara ninge” o putem “motiva” pur si simplu privind pe fereastra si daca acest fenomen natural se petrece inseamna ca propozitia este adevarata. Un alt ex: motivul pentru care sustinem cat II RM a inceput in 1939 este acela ca toate marturiile pe care le cunoastem privitoare la acest eveniment ( povestirile oamenilor in varsta, documentele istorice, filmele etc. ) cad de accord in acest sens.
Se poate intampla insa ca motivele pe care le invocamin sprijinul unei opinii san u fie solide. De pilda, s-ar putea sa fi avut o halucinatie cand am vazut ca afara ninge. De asemenea, oamenilor li se poate intampla sa considere ca au motive foarte temeinice pentru a sustine o opinie, chiar daca in realitate acestea sunt foarte subrede. Asa s-a intamplat , de ex, cu opinia ca Soarele se invarteste in jurul Pamantului. Ea parea sa fie sprijinita de intreaga experienta si dec, parea bine asigurata. Dar cunoasterea unor date noi a dovedit ca ea nu poate fi pastrata.
Oricat ar fi de greu sa le separam, simpla opinie si cunoasterea nu trebuie cufundate. Mitul pesterii, din “Republica” lui Platon, pune cu o deosebita forta aceasta idée.

1. Platon: Mitul pesterii
( “Republica” )

Mitul pesterii este prezentat de Platon in caretea a VII –a din dialogul “Republica”. Anterior in cartea VI, Platon vorbeste despre ideea de Bine si finalul cartii prezinta asa – numita “dreapta a adevarului”

A _ _ _ _ _ _ _ _ _D_ _ _ _ _ _ _ _ _ C_ _ _ _ _ _ _ _ _ E_ _ _ _ _ _ _ _ _ _B

AB: dreapta, in totalitate, exprima drumul de la necunosterea cea mai adanca la cunosterea suprema. La capatul ei, spune Platon, aflam IDeea de Adevar, Bine, Dreptate, Frumos.
AC: Prima jumatate a regulii mai, reprezinta lumea sensibila, pe care o subdivide in:
AD: reprezentarea ( umbrele si reflexiile )
DC: credinta
CB: lumea inteligibila, lumea ideilor, a prototipurilor, divizata in:
CE: lumea intelectului analytic
EB: ratiunea ( intelectul pur )
Asadar, mitul pesterii este de fapt o aplicare a unei alegorii la cele 4 segmente ale “dreptei adevarului”.
I secventa ne infatiseaza un sir de prizonieri inlantuiti intr-o pestera, inca di copilarie, de gat, de maini si de picioare, astfel incat sa nu poata privi decat inainte. Lumina vine de la un foc aflat in spatele lor. Intre ei si foc se afla un zid in care e facuta o nisa ( “carare” ), ca la teatrul de papusi, pe care se plimba oamenii care tin in mana obiecte se depasesc inaltimea zidului. Acesti oameni vorbesc intre ei, scot sunete sau tac. In fata lor se afla, de asemena, un zid, care se va “comporta” ca un ecran, focul proiectand pe acesta umbrele oamenilor care se misca. Prizonierii cred ca tot ceea ce vad ei pe “ecran” este adevarat, deoarece ei nu cunosc alta realitate.
II secventa propune un mic scenariu: unul dintre prizonieri este dezlegat. Platon urmareste comportamentul acestui prizonier eliberat in interiorul pesterii. Cand se intoarce cu fata spre foc, lumina focului il orbeste, inchide ochii si, dup ace ii redeschide, treptat se obisnuieste cu lumina si poate sa vada oamenii si obiectele a caror umbre le vazuse mai inainte proiectate pe zid si ajunge la concluzia ca acele umbre nu erau decat o copie. In acest moment omul incepe sa cunoasca, dar aceasta prima “stiinta” a lui e limitata geographic. El cunoaste acum asa – numitul “adevar speologic”.
III: aventura lui continua. De aceasta data el iese din pestera la lumina soarelui. In primele clipe, la fel ca in cazul cu focul, el nu va putea sa vada nimic. Cat timp va ramane la suprafata, el va fi capabil sa distinga mai bine adevarul lucrurilor de umbrele lor. Cunoasterea realizata in pestera prin senzatii lasa locul, acum, cunoasterii dobandite pri stiinta. Vechiul prizonier se apropie acum de cunoasterea Ideilo, face diferenta dintre lumea sensibila si lumea inteligibila, dar nu este inca filosof. Mai are nevoie de inca un pas pe care il face in ultima etapa.
IV: in aceasta ultima etapa prizonierul poate deveni filosof sau poate ramane ”doar” om de stiinta. Deosebirea se face astfel: prizonierul poate contempla formule pure a Ideilor. Pentru aceasta trebuie sa inlocuiasca intelectul cu ratiunea, iar in locul stiintelor va aseza stiinta suprema – dialectica. Aceasta este instrumentul de lucru al ratiunii si ea se manifesta ca arta a dialogului. Dialogul ins ail presupune pe cel de-al doilea ( altfel ar fi monolog ). Din acest motiv prizonierul este nevoit sa se reintoarca in pestera pentru a-I convinge pe cei legati ca acolo sus se afla singurul adevar despre realitate, iar umbrele pe care le vad acestia sunt doar copii imperfecte a Ideilor. Daca va proceda astfel, insa, el va fi, in cel mai bun caz, considerat nebun, altminteri va fi ucis. Acesta este riscul pe care adevarul il presupune cand vrea sa fie comunicat si numai asumandu-si acest risc omul lui Platon poate deveni filosof.
V secventa: reprezinta descifrarea elementelor alegoriei:
- domeniul deschis vederii e asemanator cu locuinta – pestera
- lumina focului din ea = lumina soarelui pentru lumea din afara
- umbrele proiectate pe zid corespund lucrurilor sensibile despre care credem ca sunt singura realitate, deoarece nu cunostem alta
- focul reprezinta puterea de a gandi rational
- lucrurile si fiintele ce trec pe carare corespund conceptelor intelectului
- lumea din afara e lumea Ideilor. Captivul eliberat nu o poate vedea de la inceput pentru ca trebuie ma intai sa desprinda prin exersarea si purificarea spiritului pana cand va ajunge sa vada Ideile
- soarele este Ideea ideilor, Ideea Binelui insusi care sta la baza oricarei valori. Fara Binele supreme egalitatea sau dreptatea ar fi fara nici o valoare