Descriere referat

| Referate economie | Recomanda unui prieten | Trimite prin YM

Doctrina administrativă din ultimii ani când se referă la modul de organizare a administraţiei teritoriale se opreşte la trei principii fundamentale: a) principiul centralizării, b) principiul desconcentrării şi c) principiul descentralizării. În literatura franceză din ultimii ani se pune în discuţie principiul delocalizării regionalismului, stabilimentul lui public teritorial etc., fără, însă, a se intra în conflict cu teza clasică Se susţine, astfel, că delocalizarea nu reprezintă o încălcare a descentralizării, ea marchează o deplasare de activitate şi nu de putere, ea nu este nici un partaj şi nici un transfer. Prin aceste principii se încearcă a se rezolva cele două tendinţe care se manifestă în guvernarea şi administrarea unei ţări: tendinţa la unitate şi tendinţa la diversitate. Organizarea administrativă, spun specialiştii, nu exprimă niciodată numai centralizare sau descentralizare, există întotdeauna un dozaj între una şi alta. În fiecare ţară administraţia se prezintă într-un mod original. Organizarea centralizată a administraţiei publice reprezintă un sistem administrativ în cadrul căruia exercitarea atribuţiilor de către autorităţile administrative este supusă, direct sau indirect, puterii ierarhice a autorităţii executive, care presupune un control prealabil asupra activităţii autorităţilor locale, un control posterior în cadrul căruia se poate recurge la suspendarea, anularea sau reformarea actelor autorităţilor subordonate, fie pe motive de ilegalitate, sau chiar la înlocuirea organelor locale, în exercitarea atribuţiilor acestora, de către organele ierarhice. Acestea din urmă pot recurge la sancţiuni disciplinare, care pot merge până la revocarea din funcţie sau până la revocarea organului local. În virtutea principiilor care guvernează statul unitar, soluţionarea problemelor administraţiei de stat, pe întregul teritoriu, este dependentă de existenţa unei administraţii centrale şi a unei administraţii locale, organizate în toate unităţile administrativ-teritoriale. Gradul de dependenţă al administraţiei locale de administraţia centrală reprezintă criteriul care separă sistemele centralizate de cele descentralizate. Centralizarea exclude posibilitatea ca autorităţile locale să acţioneze în baza unei iniţiative proprii, fără aprobarea venită de la centru. În baza acestui principiu singura voinţă care permite soluţionarea problemelor celor administraţi este voinţa organelor centrale. Autorităţile locale acţionează în exclusivitate pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor primite de la centru, fără a putea lua decizii proprii. Sistemele administrative centralizate dispun şi ele, în cele mai multe cazuri, de autorităţi publice teritoriale, dar aceste autorităţi sunt, de regulă, numite şi revocate de organele centrale. Ele nu acţionează în nume propriu, nu dispun de personalitate juridică, ci iau măsuri numai în numele statului. Centralizarea poate îmbrăca forma concentrării administrative şi forma desconcentrării administrative. Concentrarea administrativă este un sistem care, în statele care dispun de un teritoriu cât de cât extins, nu se poate realiza, deoarece acest sistem presupune gruparea tuturor autorităţilor administrative la sediul puterii executive. Un asemenea sistem blochează soluţionarea unor probleme minore de către colectivităţile locale, supraîncarcă sarcinile administraţiei centrale şi riscă să contravină scopului pentru care au fost create, generând tensiuni şi diferende care, prin prelungire în timp pot duce la paralizarea activităţii statale pe plan local. Desconcentrarea administrativă presupune existenţa unor autorităţi centrale şi a unor autorităţi locale ale statului, acestora din urmă încredinţându-li-se putere de decizie, care se exercită sub controlul autorităţilor ierarhice superioare. În baza desconcentrării administrative, se admite ideea potrivit căreia autorităţile administrative locale ale statului beneficiază de o putere proprie de decizie în anumite materii predeterminate. Cu toate acestea, sistemul administrativ îşi păstrează caracteristicile unui sistem centralizat, deoarece aceste autorităţi sunt prelungiri teritoriale ale administraţiei centrale. Deciziile luate de autorităţile administraţiei din teritoriu rămân însă decizii luate în numele statului, iar răspunderea agenţilor administrativi operează faţă de organele centrale, în virtutea dependenţei ierarhice a organelor locale ale administraţiei publice de stat faţă de cele centrale.