| Referate agricultura | Recomanda unui prieten

Fânul este un furaj deosebit de valoros, obţinut prin uscarea naturală sau artificială a plantelor recoltate prin cosire.
Valoarea nutritivă depinde de mai mulţi factori, dintre care mai importanţi sunt: compoziţia floristică a pajiştii, epoca de recoltare şi metodele de preparare şi păstrare.
Un fân de calitate conţine aproximativ 0,7 UN/kg şi 6-8% proteină brută digestibilă, iar digestibilitatea substanţei organice este de 70%.
La stabilirea epocii optime de recoltare a fâneţelor, se are în vedere în primul rând necesitatea obţinerii de producţii maxime de unităţi nutritive la hectar. Astfel, se ia în considerare, pe de o parte, producţia de substanţă uscată, iar pe de alta, calitatea furajului. Aceste două însuşiri sunt corelate negativ: în timp ce producţia creşte odată cu avansarea plantelor în vegetaţie, calitatea acesteia scade.
De aceea, epoca optimă de recoltare nu corespunde cu momentul în care se realizează producţia maximă de furaj, ci atunci când se obţine cantitatea maximă de substanţe nutritive digestibile la unitatea de suprafaţă. Acest moment este diferit de la un tip de pajişte la altul, în funcţie de speciile dominante.
În general însă, epoca optimă de recoltare a fâneţelor se situează în perioada cuprinsă între faza de înspicare şi cea de înflorire a gramineelor dominante şi de la îmbobocirea până la înflorirea leguminoaselor.
Din păcate, în ţara noastră se recoltează cu întârziere. După înflorire, plantele îşi dirijează o parte din substanţele nutritive către organele de reproducere, iar altă parte se depozitează la baza lăstarilor şi în organele subterane sub formă de substanţe de rezervă. Fenomenul este însoţit de căderea fiziologică a unei părţi din frunze, care conţin de 2-3 ori mai multe proteine şi săruri minerale decât tulpinile.
Recoltarea târzie a fâneţelor mai prezintă şi alte neajunsuri. Astfel, buruienile cu perioadă mai scurtă de vegetaţie ajung la maturitate înainte de recoltare şi se înmulţesc prin seminţe. De asemenea, prin întârzierea recoltatului primei coase, refacerea plantelor pentru coasa următoare are loc mai lent, ca urmare a cantităţii reduse de precipitaţii din perioada de vară. Prin urmare, producţiile scad, de la 30-40% cât reprezintă în mod normal producţia coasei a doua din producţia totală, până la 15-20%. Uneori nu se obţine decât o singură recoltă.
Recoltarea mai timpurie, până la înspicarea gramineelor, se recomandă numai în anumite situaţii, ca de exemplu: pentru obţinerea fânului proteino – vitaminic necesar îmbunătăţirii raţiilor furajere în perioada de iarnă; pentru combaterea buruienilor anuale, etc.
Alegerea momentului optim de recoltare prezintă importanţă mai mare pentru coasa I, când se formează inflorescenţele la graminee.
La coasa a II-a şi la următoarele, înspicarea gramineelor este nesemnificativă. Fânul provenit din aceste recoltări, fiind format mai mult din frunze, este de calitate mai bună.
Ultima recoltare se efectuează cu cel puţin 3 săptămâni înainte de perioada îngheţurilor permanente. În felul acesta, plantele dispun de timpul necesar pentru acumularea substanţelor de rezervă, care le asigură rezistenţa la temperaturile scăzute din iarnă şi pornirea rapidă în creştere primăvara.
Înălţimea optimă pentru cositul fâneţelor permanente şi temporare este de 4-5 cm de la sol. Dacă se coseşte mai jos, se înlătură baza frunzelor şi lăstarilor unde sunt acumulate substanţele de rezervă pentru reluarea creşterii, se diminuează energia de regenereare şi scade, în final, producţia. Recoltând la înălţime mai mare, rămâne pe sol o cantitate importantă din frunzele bazale şi lăstarii scurţi, care au un conţinut mai ridicat în proteină şi grad ridicat de consumabilitate şi digestibilitate. Se recomandă recoltarea la 6-7 cm numai la ultima coasă, dacă aceasta se execută cu întârziere şi se apropie mai mult de perioada de stagnare a creşterii.